Tot în Open îl vedem pe Agassi descoperind cu paşi mici cât de mult l-ar ajuta o echipă de oameni potriviţi în jurul lui şi cum diversele competenţe sau talente ale fiecărui membru (antrenor, preparator fizic şi mentor, manager, prieten cu veleităţi spirituale) vor contribui la forţa echipei şi, nu în ultimul rând, la o carieră de succes care să fie dublată şi de o viaţă personală împlinită.
Mijlocul lunii iulie 2015 l-a găsit pe Florin Mergea în cel mai bun moment al carierei sale de jucător de tenis la dublu. Locul 7 în clasamentul mondial ATP, locul 6 în Race to London, 2 titluri câştigate şi 4 finale jucate în 2015, o recentă semifinală la Wimbledon (care ar putea fi considerată fără exagerare finala turneului).
Sprijinul pe care Daiana Mergea, soţia lui Florin, i-l oferă acestuia este bine cunoscut şi pe bună dreptate foarte mediatizat, însă curiozitatea şi pasiunea mea pentru antrenorat şi pentru latura psihologică a sportului m-au făcut adesea să mă întreb cum îl vede antrenorul lui pe Florin, cum lucrează împreună şi cum arată în viziunea lui drumul spre "Number One", ţinta fiecărui jucător care nu se mulţumeşte cu puţin, după cum afirmă Alex Pop-Moldovan, antrenorul lui Florin Mergea.
Orice interviu prin corespondenţă are limitările sale, dar sentimentul pe care îl am când scriu aceste rânduri este că alături de echipa pe care o are acum, Florin are şanse reale să ajungă numărul unu în tenisul de dublu, dacă şi sănătatea va ţine cu el.
Călin Vălean: Spune-ne câteva cuvinte despre tine, cum ai început să joci tenis şi cum te-ai hotărât să devii antrenor?
Alex Pop-Moldovan: M-am apucat de tenis din dorinţa de a concura, susţinut de tatăl meu, am continuat ulterior din dorinţa de a face performanţă. Performanţa nu e ceva uşor de obţinut, dar capeţi un sentiment de orgoliu legat de efortul pe care îl depui. Cu cât efortul este mai mare, munca mai multă, cu atât apar rezultatele şi îţi satisfaci acel orgoliu de a fi mai bun şi mai bun.
Antrenor am ajuns dintr-o coincidenţă, trăind o experienţă în Statele Unite acum vreo 10 ani când am încercat pentru prima dată să mă cunosc pe mine retroactiv, să înţeleg ce şi-ar dori ceilalţi de la mine prin prisma a ce mi-am dorit eu de la ceilalţi când eram de vârsta lor (modul de abordare al antrenorului cu jucătorul, metoda de lucru, coordonarea copiilor şi performanţele acestora). Nu a fost uşor, dar mi-a plăcut. Cu anii am căpătat experienţă şi m-am implicat cât am putut de mult.
C.V.: Ai lansat acum câţiva ani un manual de tenis pentru antrenamentele copiilor, numit Tenis 10. Care a fost impactul lui?
A.P.-M.: Da, înainte de a pleca din România, am lansat Manualul viitorilor campioni. A fost proiectul meu de suflet şi am lucrat la el ceva timp, am cercetat destul de mult acest domeniu (Tenis 10). Nu am vrut să fie un bestseller, ci să pun cercetarea, experienţa şi practica mea pe hârtie.
Feedback-ul a fost unul pozitiv din partea celor cu care am lucrat în România, dar şi a celor care au cumpărat această carte. Metoda de predare a fost pusă în practică în toate cluburile din ţară. Sper ca în viitorul apropiat să reuşesc să scriu şi despre jocul de dublu.
C.V.: Când şi cum l-ai cunoscut pe Florin şi cum aţi ajuns să lucraţi împreună? Ce te-a atras sau impresionat la el?
A.P.-M.: Florin este un sportiv talentat, muncitor, capabil să se sacrifice pentru a-şi atinge obiectivul. Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost determinarea şi puterea interioară care l-au făcut să o ia de la capăt, de la zero, pe un drum care nu-ţi garantează nimic, drumul spre a fi cel mai bun... Number One. Nu a avut mulţi susţinători la început, dar a ştiut că Daiana putea să îi ofere tot ce avea nevoie.
Cu Florin mă ştiam de ceva vreme, de când era junior, dar ne-am apropiat şi prin intermediul prietenului nostru comun, Andrei Dăescu, pe care îl antrenam când jucau împreună dublu. Florin se hotărâse să reintre în circuit, fiind pregătit pentru o nouă etapă a carierei lui. Am hotărât să îl susţin, să îl sprijin cu tot ce este necesar, dar mai ales în câştigarea încrederii.
La acest nivel şi mai ales în cazul jucătorilor de dublu, antrenorul nu joacă rolul de profesor, ci de confident, susţinător, este acea voce care rosteşte cuvintele potrivite în momentele dificile, care analizează jocul, tratează meciurile obiectiv şi îşi motivează jucătorul sau jucătorii, un wingman, aşa cum îmi place mie să spun.
C.V.: În prezent locuieşti la New York. Care e modul de lucru cu Florin de-a lungul unui sezon?
A.P.-M.: Aşa cum am mai spus, colaborarea noastră este una strânsă şi nu se desfăşoară cu dificultate chiar dacă sunt la New York. Urmăresc toate meciurile, vorbim şi analizăm jocul, statisticile, studiem adversarii şi strategiile de joc. În ciuda programului foarte încărcat pe care îl am aici, întotdeauna avem discuţii pe WhatsApp, Skype, etc. prin care tragem concluzii. Când are meciuri în SUA suntem împreună, în Europa încerc să ajung la Grand Slam-uri. Avem o perioadă de pregătire în SUA în fiecare an şi când are o pauză mai mare între turnee vine în New York.
C.V.: Jocul la dublu nu este uşor deloc, deşi televiziunile nu-i acordă prea multă importanţă. Care sunt particularităţile lui?
A.P.-M.: În SUA, fraţii Bryan sunt la fel de cunoscuţi ca Serena Williams, deci nu putem generaliza. Într-adevăr, jocul la dublu are particularităţile lui, dar şi farmecul a patru jucători. Este mult mai rapid, mai agresiv, mai spectaculos, pune accent pe cooperarea dintre parteneri. Este vorba de compatibilitatea şi strategia a doi jucători (jucători stângaci, dreptaci, atuurile fiecăruia, punctele slabe nu numai ale unui adversar sau ale celeilalte echipe), comunicarea în joc şi susţinerea pe teren. Este un joc complex şi intens, unde o ezitare cât de mică te poate costa pierderea meciului sau a unui titlu de Grand Slam.
C.V.: Ca tipologie de jucător ar trebui să aibă partenerul ideal pentru Florin?
A.P.-M.: Florin este un jucător de feeling, cu o ambiţie şi determinare greu de egalat, care dă totul pe teren indiferent de scor. Are un joc solid din spatele terenului, care deschide culoare de punct pentru partenerul său de la fileu. Şi-a îmbunătăţit foarte mult serviciul şi jocul la fileu. Partenerul lui ar trebui să aibă un joc constant bun, cu un serviciu penetrant, un joc de fileu agresiv, determinat şi energic.
C.V.: Există un mod specific de a te antrena pentru jocul de dublu? Care sunt deosebirile faţă de antrenamentele de simplu?
A.P.-M.: În ultimii ani, mulţi jucători de simplu au început să participe şi la turnee de dublu, ceea ce a schimbat puţin abordarea jocului din prisma antrenamentului şi a tacticii de joc.
Dacă înainte aveau mai mult câştig de cauză echipele cu un joc foarte bun de fileu, acum jocul de pe linia de fund a început să conteze. Nu spun că nu trebuie atacat fileul, dar felul în care ne antrenăm acum implică şi multe raliuri din spatele terenului. În continuare însă se pune accent pe servici, retur şi vole, pe scheme de joc şi specularea culoarelor de passing.
C.V.: Exceptând lipsa accidentărilor, care sunt lucrurile pe care Florin le poate controla şi face pentru a ajunge nr. 1 în lume la dublu?
A.P.-M.: La jocul de dublu nu poţi controla totul, depinzi şi de partener. Tot ce poţi face este să "stai sus" când partenerul tău are o perioadă mai slabă în joc şi să-l susţii, să-l ajuţi să-şi crească nivelul jocului. Nu este imposibil pentru el să ajungă Number One, dar este important să aibă un partener pe măsură şi cu calităţile menţionate mai sus. Trebuie să muncească împreună şi să construiască. Dacă există o echipă puternică pe teren, cu doi oameni experimentaţi şi talentaţi, nimic nu este imposibil. Dar cel mai important lucru este să fie sănătos, să muncească şi să creadă în el, în partener şi în visul lui.
Ştie că nu este singur în această călătorie spre atingerea obiectivului. Şi-a format deja o echipă care îl sprijină: soţia lui, Daiana, care îl susţine necondiţionat şi care contribuie la această ascensiune, Florin Mihalache, Daniel Tudorache şi cu mine.
C.V.: Cine sunt antrenorii sau oamenii de la care ai învăţat meserie?
A.P.-M.: Cel care mi-a deschis apetitul pentru jocul de dublu, jocul agresiv de servici-vole este primul meu antrenor, Tibi Antal. Iar cel care m-a inspirat şi mi-a fost mentor este Marius Comănescu. El mi-a fost antrenor pentru o perioadă lungă de timp. Vreau să le mulţumesc şi pe această cale şi să le fiu recunoscător încă o dată pentru tot efortul şi încrederea lor.
C.V.: Care sunt greşelile pe care le fac părinţii copiilor care practică tenis?
A.P.-M.: Principala greşeală este aceea de a-şi depăşi atribuţiile de părinţi şi de a se implica peste măsură în munca antrenorului. Sunt şi cazuri în care părinţii au devenit antrenori de succes, dar prea puţine.
"Lăsaţi antrenorul să-şi facă treaba şi voi susţineţi-vă copiii indiferent de prestaţia de pe teren. Până la urmă, la sfârşitul zilei este tot copilul vostru, indiferent dacă a câştigat sau a pierdut."
