lumina de după ploaie e ca aşteptarea, moale din griuri şi zîmbeşte atît cît să nu sperie pasărea de pe creanga acum părăsită de stropi.
cînd spui ceva despre creştere gîndeste pămîntul uneori uscat deasupra seminţei, alteori o bordură sau talpa răsucind încet firavul lăstar. dacă vei sta cu privirea aţintită la schingiuirea lentă cu cioburi de verbe, lumea ţi se va aduna din flori unde culorile-s moarte, paharul cu apă va avea gust de mucegai şi timpul se separă-n cioturi arborînd pielea-şi fişii încenuşate deja.
lumina de dupa ploaie e bună cînd e