nici nu ştiu dacă mai mă auzi din coconul de ipsos. visele farîmate, telefoanele şterse, imprecaţiile dureros clătinîndu-se sub ochiul de vodcă, amiaza cu ochii-n stradă după mîinile tale fără de piele şi sărutul uşor ca o părere despre schimbările de guverne.
n-ai cum să simţi aplecarea mea peste umărul tău ce refuză.
liste de stări după ce vindem bocete trecătorilor înveseliţi de poveşti cuceritoare. lancelot smulgînd rochia de fier forjat a reginei încremenite lîngă un artur scorburos, aplauze şi feţe-nfierbîntate de ciudă, doar doar or zări coapsele tale mîngîndu-mi buzele, palmele mele oferindu-ţi sînii ca pe nişte ofrande, aerul din jurul încheieturii nostre tocind ţesături oficiale, mariaje conforme cu codul penal şi campanii electorale multilateral dezvoltate.
n-ai cum să afli cum îţi mîngîi numele tău, cine ar îndrăzni să-ţi mai spună?
o vastă buluceală de fiinţe scormonind după micile ştiri cu violuri şi albă ca zăpada aruncînd piticii de la balcon în piscinele mondenităţilor, staruri de vată, petreceri cu procurori şi telejurnale zemoase, eu evitînd străzile, telefoanele, colţurile, metroul unde-aş putea să mă zăreşti cerşindu-te. nu credeţi oameni buni, nu e handicapat de iubire, e doar o lichea ce vă fură căldura din oasele verii acesteia minunat de ucigătoare. marşuri contra tuturor cronometrelor de parc-am avea viaţă fără de viaţă şi moarte fără de moarte.
n-ai cum să ştii că te petrec cu vise, noapte de noapte, oraş cu oraş, tăcere în tăcere.