ştiu că n-ai să mai însemni vreun răspuns. e doar un perete între tine şi vînt. mucegaiul se prinde uşor ca o capcană prietenească-n care zaci tremurînd. amintiri şi coclauri. tîrgul de carte şi terasa unei fugi de la serviciu. oricum palmele întinse stau să te admire din spatele lor ca o pavăză împodobită doar din afară.
e simplu să spui că destinul e o gazetă de perete, cînd mai simplu ai ştii că nu e.
cînd ai să simţi cum arată tristeţea, aia ca o unghie vînătă scobindu-ţi carnea, ai să ştii că nu-i limită între noi şi partea opusă a ierbii. şi nu somnul pierit între după-amiezele riguros decimate, vor fi între noi sau niciunde. ar fi fost greu să spui, nebunule încearcă-mă?