Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vorbe


Grete Tartler

09.10.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vorbe
 
E clar că din vorbe se naşte realitatea:
Abia a zis Hamlet: "E ceva putred în Danemarca",
şi-ndată danezii au priceput că şansa lor stă în
 brânzeturi fermentate.
Abia a zis Caesar Alea jacta est,
că au şi înflorit cazinourile.
Se spune că a existat şi un campion al vorbitului -
nu o femeie, ci un bărbat
care ar fi trăncănit fără pauză 5 zile şi 18 ore
(nu ştim dacă la telefon, în dialoguri, sau la pereţi).
Firele vorbelor
taie peisajul - acuarelă nereuşită.
Suntem în mileniul al treilea, vor fi îngropate,
pământul se înfioară în tremur
de îngropatele ritmuri.
Mai salvăm câteva, pentru o vreme,
bălăngănindu-ne picioarele peste punte.
 
 
"Peniţă"
 
Nu e un om obişnuit cel ce priveşte conul căzut
ca pe un păstrăv al văzduhului ascunzând mărgele inaccesibile, gata de rod,
un hardware organic desprins din crengi şi tradus
 în cuvinte de umbră pe lângă zid,
solzii mov, sienna, galbeni, roşcaţi
ca dintr-o alchimie egipteană,
mai eleganţi decât peniţa de aur a stiloului, decât viola mea veche.
Îi desprind cum aş lucra smalţul şi fildeşul, sau aş copia un papirus,
mirosul de răşină mă poartă dincolo de doliul veacurilor,
în lumina Asiei Minor
 
A plouat cu putere, stâlpii terasei arată acum ca oasele curăţate de timp,
ego-urile noastre, cupole de aur ale Ierusalimului,
strălucesc în copilăria lumii sub acorduri-meteoriţi
ca atunci când am auzit pentru prima oară zumzetul magnetului sexual,
un sunet de dincolo de ierburi, al şisturilor.
 
Ar trebui să-l transcriu - cum ne învăţa profesorul de armonie
să punem pe note tot ce auzim, chiar şi scrâşnetul frânei tramvaiului -
până nu dispare de tot cuvântul "peniţă"-
- căci multe cuvinte dispar în raiul netului fără trup.
 
Când le-am vorbit despre poezia lui Rudaki, studenţii au râs.
Apoi m-am trezit, îi uitasem poemele, le trăiam pe-ale mele.
 
"Prana"
 
S-a dus moş Precup, care ne-a făcut leagănul în grădină.
N-a vrut bani, doar să-i aduc din Viena
un acordeon, o armonică - toată viaţa
şi-a dorit un acordeon. Între timp
degetele chircite de reumatism şi de muncă
abia mai puteau să apuce uneltele. Dar nu se oprea.
La război trecuse prin locuri
unde auzise altele decât cele
din satul copilăriei - şi n-a mai uitat niciodată.
Da, i-am găsit o armonică - nu era nouă,
dar se putea folosi, burduful mai respira,
dinţii clapelor nu lipseau, iute-am improvizat
un vals, ţii minte, râdeai că e Balul Operei -
şi-am adus-o cu trenul, printre bagaje,
printre cărţi, crătiţi şi casete video
rămase pe vecie nefolosite.
Precup, care n-a ştiut niciodată să cânte,
a luat acordeonul, a plâns, l-a pus să respire,
desfăcea braţele, le strângea,
dovadă că prana există.
 
(Din volumul Cuvinte salvate, în pregătire.)

(în perioada 1 iunie 2015 - 30 noiembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer