de ce
în dansul acesta
cu un singur sfîrşit
dar fără-nceput ne-au crescut
cinci degete
la fiecare deget
al fiecărei mîini ca în minunea
înmulţirii celor cinci pîini
poate
dacă am fi
tu aici iar eu înţelept le-am împreuna
peste piept şi-am putea ţese din ele
un strai de rugăciuni
cît să putem săvîrşi
la rîndul nostru minuni dar
prea ne-ar ţine de cald
prea ne-ar ţine de bine într-o lume
fără vreun sens
şi fără de tine şi totuşi
cu un unic gust amărui care ne face
să continuăm
această alergare haihui numită
îndeobşte viaţă
oare
fiind din preaomenescul aluat
avem gusturi atît de bizare
spre paradis nu vrem
drumul pavat ci vrem drum
flauşat cu fulgi şi aripioare
cu multe franjuri la ambele capete
pe mijloc pe margini ba chiar
şi-n rigole în care să crească
pluşate peţiole astfel încît
păşind pe-acest drum să ne fie uşor
şi orişice dor orice durere
să ne gîdile-n tălpi
cum de
am înghiţit pilula aceasta
troiană numită iubire mai ceva
ca pe-o hrană în dimineaţa vieţii
şi nu ne oprim tot vrem s-o-nghiţim
şi seara şi zi de zi în neştire
pesemne
ne-am curentat din fire
cu o stea căzătoare cu lumina ei
scăpărătoare
călătorind într-o cuşcă
lume lume
ştiu cît eşti de frumoasă
dar orice aş face pentru că-mi pasă
deja spunîndu-ţi pe nume dar mai cu seamă
cercetîndu-te cu luare aminte mai dincolo
de gînduri mai dincoace
de cuvinte îţi văd preafina reţea de zăbrele
de aur dar nu dispuse reticular
ci-n pas de minotaur
şi totuşi zăbrele zăbrele ascuţite şi grele
linii de forţă desenînd un altar
închinat veşnicei călătorii
dinspre nenăscut înspre tot mai rar
lume lume
pentru tine
orice aici îşi ştie propriul dincolo
orice acum îşi găseşte propriul atunci
e ca şi cum pentru a trăi
călcăm întruna peste cei prunci ce fusesem
pe cînd povestea noastră părea
să mai aibă rezemi călcăm fără regret şi peste copiii
ce-am fost pe cînd povestea noastră
părea să mai aibă un rost călcăm şi
peste adolescenţii ce eram în timp ce
povestea noastră părea să mai poarte un hram
călcăm şi peste tinerii ce sîntem crezînd că
valorăm măcar un crumpen călcăm
peste bătrînii ce vom fi crezînd că-i vom întineri
iar zăbrelele tale ne poartă ne sînt
drumul ales şi deopotrivă şi soartă
tragem de ele aşa cum trăgeam de barele
acelui pătuţ în care ne descopeream
huţa-huţ picioarele îndrăznelii de a ne ridica
puţin dar şi călcîiele fremătătoare
ale curiozităţii sperînd că ne ţin şi mai ales
genunchii fricii neîmbunaţi
nici de poveştile bunicii
le descopeream cerîndu-ne-n lume
cerîndu-ne-n tine
atît de nerăbdător de parcă ne-ar fi fost ruşinec-am putea rămîne datori cu o moarte
dar faţă de cine faţă de cine
iar zăbrelele tale ne strîng
ne strîng
dar mai cu seamă
ne sînt
(Din volumul the înd, Bucureşti, Cartea Românească, 2013)
(în perioada 1 iunie 2015 - 30 noiembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)