Degeaba te-ai holbat la univers pân' la anii ăştia pe care ţi i-a dat Dumnezeu, că nimic n-ai înţeles din Viaţă. Vai de norocuţu' tău, l-au beut boii-n pârâu. Ţi s-a strâmbat şi gura de la cât ai râs de ea. Te ia greaţa la malul Dunării, o vezi cum se-neacă la Porţile de Fier, tai cuvintele în două ca pe râme de teamă să nu leşini şi fugi ca Ivan după un şoricel, cu un par în mână. Te-ai vrea Daniil Harms, cu cearcăne. Ce tupeu să-mi pui şi mie cearcăne, mie, Statuia Libertăţii (adică Laurenţia). Eu sunt de două ori deodată, personaj secundar dar şi abur al minţii tale când mai bei şi-ncepi să cânţi cu Lavinia, personajul principal din romanul tău, Feminariu, roman de trecut Dunărea ziceai, dar văd că am rămas tot aici pe mal.
Ce-or fi zicând oamenii ăia de la Comitetul de Cultură citindu-te? Na, că nu-ţi făcură balcon la cap cum i-au făcut franco-americanii Statuii, cu far, gata de luptă pentru Libertate, să-ţi fi pus şi-un gardian în carcasă. Tu m-ai făcut din buruienile de pe la Topolniţa, cică eram copil din flori, a lu' Tudor Vladimirescu. Nici n-am înţeles prea bine dacă sunt poreclă sau statuie din îmbilibistrocirile tale de fraze, că n-ai putut să scrii şi tu ca surorile Brontë. Dacă aş fi fost numai statuie, aş fi putut şi eu să vorbesc cu aia de bronz a lui Marc Aureliu de trei ori mai mare decât calul, cel în trei picioare, şi cu fesu-n sus. Ba s-a supărat şi statuia cea adevărată că i-am luat numele. Mi-a dat semnale de pe-acolo c-ar veni să vadă dac-o reprezint frumos. Ia să te gândeşti cum să facem s-aducem Statuia Libertăţii a bătrână (ştii că are peste 125 de ani, i-au mai crăpat pe la-ncheieturi sudurile) aci la noi, în insula Şimian, că tot au scufundat Ada Kaleh-ul şi l-au reconstruit din părţi, nici nu mai respiră. Că-mi adusei aminte ce-ai zis despre Dunăre, când o făceai ba femeie ba bărbat, ba că roade pietrele, ba că despică ce drac despica, muntele, mai mult gros decât înalt, mai mult lung decât înalt, precum se vede şi azi. Ai zăpăcit până şi zeii cu zisul tău poeticesc... ard înalt apele Dunării... ceea ce o fi adevărat dar nu e fizic. Nici turcii nu te-nţeleg, că ei nu mai vorbesc adakaleza şi habar n-au că Rumane înseamnă suflet.
Să mă văd eu, Statuia Libertăţii (Laurenţia), faţă-n faţă cu Statuia Libertăţii. Eu, un personaj secundar. Ea, francmasoanca lu' Bartholdy. Eu, moştenitoarea buruienişurilor de prin locul de unde bea apă curcubeul. Ea, Miss Liberty cu faru-n erecţie luminând Lumea. Ileano, asta-i salvarea noastră! Ad-o cu vaporu-ncoa, să se-ncolăcească lumea-n jurul ei şi să gâlgâie cu burţile-n sus, să ne dea onoru' cu rachetele Tomahawk, să hohotim, s-o desenăm goală pe banii noştri pân' s-o întoarce Dunărea.
Iote că mă tulburai de la viziunea asta şi uitam să-ţi spun esenţialul. E una pe la Bucureşti de-aci de prin părţile noastre. Zice că e actriţă, dar câte nu zice o femeie căzută-n cap. Am aflat că te cunoaşte, o ştie şi pe Viorica Mihai, a cu scrierea Harappa. Ta-su lucra la restaurantul din gara noastră, acum bea must din Calea Lactee, dar ea-l visează tot cu ochii deschişi. Povestea Tică Nebunu' că se ducea pe la ei pe-acasă cu ani în urmă şi fata asta sta în pod toată ziua şi se uita la Rai printr-o gaură. Ea o scrijelise, cu un cui, auzise nişte fâlfâiri de partea-ailaltă a zidului unde era Concordia. De-atunci s-a stricat la cap şi dă replici la morţi amestecaţi cu vii. Cred că e şi cam nejucată pe la teatrul ăla al ei, s-a şi îndrăgostit, vai de capul ei. I-auzi, vrea sa ne bage într-o carte a ei, una cu nişte chestii poştale. Poate că-i bine, ce zici? Sau poate ar trebui s-o faci şi pe ea o personajă într-o carte a ta, i s-or mai domoli neurohormonii...
Cu bine,
Statuia