Tonni,
Iubirile astea sunt un fel de poveşti care se întâmplă (în general) între femei şi bărbaţi, animale, ape, lemne etc. Din cauza iubirilor s-a zăpăcit la cap pînă şi Cosmosu'. L'amor che move il sole e l'altre stelle (Paradiso XXXIII, 145) - cine altcineva să-l mai înghilimeze pe Dante, dacă nu un personaj nefericit ca mine?
Povestea din piesa ta de teatru, Pescăruşul, m-a ras. Medvedenko mă tot întreabă hodoronc tronc de ce umblu totdeauna în negru? Ce să-i fi răspuns unui ursuz care împuşcă rubla pentru ceai, zahăr, tutun - de băut pentru mă-sa, două surori şi-un frate? Cum să-nţeleagă el felul de-a fi al lui Puşkin, al lordului Byron? Sau, Hamlet? Că port doliul vieţii mele şi sunt nefericită - asta m-ai pus să-i răspund. Domol. Indiferentă. Dar tot n-a înţeles. Mă scormoneşte. Îndur. Mă-năbuş. Simulez surzenia. Prizez tabac. Aş fi răcnit.
Îl iubeam pe Treplev care la rândul lui o iubea pe Nina Zarecinaia care la rândul ei era îndrăgostită de Trigorin care la rândul lui era iubit de Arkadina - actriţă şi mamă a lui Treplev. Ne-ai înşirat mai rău ca-n Visul unei nopţi de vară al lui Willi, dragă Tonni!
Oh, cum ni se mai încolăceau vieţile! Alergam leşinaţi după iubiri totale ca să sfârşim pe malul unui lac fermecat cu valuri uriaşe, şi-n râsu'-plânsu' ăsta duzine de actori şi actriţe îşi frâng gâtul pentru glorie şi bani, în timp ce eu mă sufocam la gândul că cel pe care-l iubesc mă respinge, deşi, cum am spus, umblam îmbrăcată-n negru, ca George Sand alergînd în secolul XIX după Musset & Chopin & co, fumînd, în zadar. Treplev se tot împuşcă iar eu mă tot mărit cu Medvedenci. Ăştia au viziuni plane asupra iubirii, numără punctele comune din suflete şi punctele nu-s niciodată mai mult de două. Două puncte formează o linie. Şi, două linii, o cruce. Mă tot mărit cu crucea goală.
Ce să fac, Tonniiiiiii? Ziceai că n-are niciun rost să iubeşti fără nicio nădejde şi să aştepţi ani de-a rândul să se întâmple ceva, toate sunt fleacuri, toate sunt numai prostii!! Vrei să rămînă Cosmosu' nerotit? Degeaba m-am măritat cu crucea, că grijile cele noi nu le înlocuiesc niciodată pe cele vechi cînd iubeşti. Iată ce fac de cînd ai plecat şi am rămas definitiv aici: beau, beau.
Ce lichide aveţi pe-acolo, prin cer? Îmbată-mă, ca să rezist. Mă auzi? Încă mai trăiesc, încă mai sunt citită. Dar mă plictisesc, Tonni, mi s-a lungit timpul prea mult. Vrei să dau în bovarism? Cînd beau, mai uit că Treplev nu mă poate iubi nici mort. Nu am spus niciodată că-mi place să beau. Dar n-am încotro. Ameţeşte-mă frumos ca să pot înţelege ca Dante că iubirea mişcă soarele şi celelalte stele cu negurimi cu tot. Fă-mă Lună şi pe Treplev Soare. Să simt şi eu din cînd în cînd măcar cîte-o eclipsă. Să-l simt pe cealaltă parte a nopţilor mele. Acolo, unde nu era. Dacă n-a mers cu drogu' iubirii, măcar cu păhărelu' să rămîn în limitele absolutului. Altfel, o iau razna pe-aici, Tonni, nu te face că ai uitat tot ce-ai trait şi tu pe pămîntul ăsta cu diamante! Dă-mi să beau atît cît să mai pot gîndi. Treplev a apucat s-o iubească pe aia, pe Nina Zarecinaia, care nici măcar Cealaltă Maria nu era. Eu aş fi putut să fiu Cealaltă. Să-l iubesc cum numai Iisus a fost iubit. Pe crucea de carne, cînd lumea adoarme - cum a zis un poet trimbulind.
Hai, mai toarnă-mi un păhărel, Tonni. Fără public.
Maşa