Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O lume fără sare


Cristina Zgheran

29.08.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un oraş mare, gri. Tâmpit de gri. Banal de monoton. Imobile în paragină stau în calea unui vânt crâncen. Lumina de la înserat, licăre a întuneric.
O viaţă gri, o viaţă fără viaţă.
Oamenii nocturni îşi şterg posomorâţi necazul zilei de pe faţă. Îşi iau zâmbetele din colţ de gură şi le aruncă la pubela din colţ. Le colectează maşina de seară. Zâmbetele se multiplică cu fiecare zi.
Nu mai sunt de afişat acum.
A expirat ziua şi îşi pot plânge în pumni. Nu îi vede nimeni, doar lumina de la clădirea gri din faţă. Oamenii stau în plapumă, posomorâţi. Le surprinzi privirea insipidă şi glasul din gândurile care rostesc un doamne ajută obsesiv de culcare. Mâine e mereu o nouă zi.
E tăcere peste tot. Oraşul vuieşte de banal. Sau de suspine înecate în puf de raţă, umplutură de pernă alergică.
Restaurantele sunt gri. Mirosul emanat nu are esenţă. Un om se plimbă în jur. Se chinuie să simtă mirosul, aroma, şi nu poate. Insistă. Tot nu poate. Îşi mişcă nasul uşor, încercând să adulmece. Începe să plângă, dar lacrimile i se zaharisesc. Ochii se cristalizează. Nu mai vede! Plânge cu cristale! Speriat, îşi izbeşte faţa cu apă de la fântâna arteziană pe lângă care tocmai trece. Se şterge în scârbă şi pleacă cu paşi nesiguri.
În jur lumea e îmbrăcată în zdrenţe, are ochii plini de cristale, iar solul e plin de polei! Lumea şi-a pierdut gustul! Aşa arată o lume fără sare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer