Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  PUNCT...

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

S-a furat mireasa


Cristian Boricean

23.08.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gonea ca nebunul. O vreme te-ai putut ţine după ei, însă curând i-ai pierdut şi te-ai lăsat păgubaş. Înţelegerea fusese să vă întâlniţi la cabană şi nu mai aveai mult până acolo. Probabil că ei ajunseseră deja, deşi ar fi fost frumos să te aştepte şi pe tine. Era aproape de miezul nopţii şi şoseaua era pustie. Ai deschis geamul, ţi-a slăbit puţin cravata care te strânsese de gât toată seara şi ai apăsat cu sete acceleraţia. Motorul a scos un huruit de animal rănit şi cauciucurile au plescăit pe asfalt. O forţă nevăzută te-a împins în scaun.

Ţi-ai slăbit şi mai mult cravata. Simţeai că te sufoci. Ei tot nu se vedeau pe nicăieri. Ai băgat piciorul adânc în pedala de acceleraţie şi ai tăiat mijlocul serpentinelor. Maşina s-a balansat şi ţi s-a părut că s-a ridicat de pe asfalt. Volanul s-a rotit singur de câteva ori până ai reuşit să îl stăpâneşti din nou. Nu ar fi trebuit să bei atât de mult. Nu era însă ceva grav. Nu era nici ţipenie de om pe drum, nu mai mergea nimeni la cabană de când fusese închisă. Toată valea fusese abandonată şi toate aşezările mutate de acolo. În aval se construia un baraj imens şi totul avea să fie în curând înghiţit de ape.

Erai pe aproape. Drumul s-a întortocheat şi mai mult, ca un şarpe uriaş, şi bezna a devenit mai cleioasă. Singura sursă de lumină era o lună palidă, imensă, ca un rotocol de brânză cheddar. La un moment dat, ai cotit-o brusc la stânga, maşina s-a clătinat din pricina virajului pripit şi a derapat pe pietrişul zgrunţuros. Ai frânat cu putere. Din vârful pantei, ai văzut cabana şi maşina lor trasă în faţa ei. În lumina farurilor, ţi s-a părut că se îmbrăţişează. Poate ar fi fost mai bine să faci cale întoarsă.

Cu toate acestea, ai urmat cărarea îngustă, împrejmuită de castani sălbatici, care cobora spre cabana. Aerul mirosea a scoarţă umedă şi a pământ răscolit. Curând ai parcat lângă maşina lor.
- Greu ai mai ajuns, te-a întâmpinat Mihai.

Îl ştiai de multă vreme pe Mihai, dar niciodată nu îţi plăcuse foarte tare. Ţi se părea arogant şi oarecum superficial. Dar ceea ce ţi se părea cu adevărat respingător la el erau dinţii lui. Erau respingători prin lipsa lor de cusur. Mereu albi, drepţi, cu textura porţelanului. În seara aceea, aproape că străluceau în întuneric. Ţi-ai mai aprins o ţigară. Te simţeai în plus.
- Nu face nimic, a zis Ema. Important este că ai ajuns. Acum hai să mai bem ceva!

Era aşezată pe bancheta din spate a maşinii. Pantofii zăceau aruncaţi la picioarele ei.
- M-au nenorocit pantofii! Când e gata totul, îi arunc. Hai Mihăiţă cu sticla aia!

Nu îţi puteau dezlipi ochii de la rochia albă. Dantela ei delicată mângâia iarba neagră şi umedă, de parcă ar fi făcut dragoste cu ea. Mihai a scos din torpedou o sticlă de vodkă pe jumătate goală. Prima gură a luat-o el, a doua Ema, a treia tu, şi tot aşa de mai multe ori. Exact ca în vremurile bune.

Un liliac cenuşiu a ţâşnit din întuneric, a făcut câteva piruete şi acrobaţii pe lângă capetele voastre şi apoi a dispărut din nou în pădure. Ema s-a speriat şi s-a cuibărit la pieptul tău. Te-a strâns tare. A rămas aşa ceva vreme, cel puţin aşa ţi s-a părut ţie în momentul acela. Ai fi putut foarte bine să o strângi şi tu în braţe, însă nu ai făcut-o. Poate fiindcă Mihai se uita prea insistent la tine. Sau poate că nu simţeai nevoia să o faci.
- Dă-mi un fum, ţi-a cerut Ema. I-ai ţinut ţigara şi ea şi-a lipit buzele de filtru. Câteva secunde le-ai simţit şi pe buricele degetelor.
- Ştiţi ceva, a intervenit Mihai. Locul ăsta îmi dă fiori. Mă bucur că în curând nu o să mai fie nimic aici.

În jurul vostru era o linişte adâncă iar voi păreaţi nişte fiinţe străine, venite să o tulbure iar în momentul acela, pădurea părea că îşi ţine respiraţia, aşteptând să plecaţi de acolo.
- Hai, înveseliţi-vă băieţi! Dacă aţi putea să vă vedeţi mutrele. Sunteţi penibili, ce naiba: doar e nunta mea, hai să mai bem ceva că după aceea ne întoarcem şi trebuie să fac frumos.

Sticla de vodkă s-a plimbat din nou pe la fiecare, ca un ritual care se căzneşte să învie nişte lucruri moarte de mult timp. Ema se clătina puţin şi nici nu era trecut bine de miezul nopţii. Poate ar fi trebui să ai puţină grijă de ea, dar după aceea ţi-ai dat seama că nu mai era treaba ta. Ai mai luat câteva guri de alcool, însă nu te-a ajutat prea tare.

Ema v-a făcut semn la amândoi să veniţi lângă ea.
- Haideţi încoace băieţii! Vreau să vă îmbrăţişez.

Vocea ei guturală te speriase dintotdeauna. Ţi se păruse mult prea matură, înfricoşător de matură. Şi nu numai de asta te speria. Mai era şi un alt motiv. Vocea aceea fusese de fapt linia invizibilă dintre prietenie şi altceva.

Cum aţi ajuns lângă ea, v-a cuprins pe amândoi, cu câte un braţ pe după gâtul fiecăruia.
- Vă iubesc, băieţi, a zis ea şi v-a strâns şi mai tare.

Niciunul dintre voi nu zicea nimic. Doar stăteaţi acolo şi aşteptaţi, ca nişte statui împietrite pentru totdeauna în aceeaşi poziţie. Erai atent tot la rochia ei. Dantela se înnegrise puţin pe margini şi câteva frunze uscate se agăţaseră de ea.
- Am o idee, a izbucnit Ema, după o vreme. Amândoi aţi sărit de parcă aţi fi fost treziţi dintr-o meditaţie adâncă. Hai să dansăm! De fapt, vreau să dansăm! Hai Mihai, pune nişte muzică. Te-ai uitat la el şi el s-a uitat la tine. Ai avut o secundă impresia că îţi cere ajutorul. Nu ai zis nimic.

Muzica a răbufnit, ca o lovitură de ciocan, în liniştea pădurii. Ema a început să danseze singură, cu ochii închişi şi cu sticla de vodkă în mână, rotindu-se în gol, ca într-o tiribombă imaginară. În timp ce te uitai la ea, ţi-ai mai aprins o ţigară. Chiar şi aşa pierdută, rămânea la fel de frumoasă. Iar pentru acest lucru, i-ai fi putut ierta orice. După aceea te-ai uitat la Mihai, fără ca el să te observe. Părea îngândurat. Chiar şi aşa, şi el era destul de frumos. Legaţi prin frumuseţea lor, cei doi păreau făcuţi unul pentru celălalt.
- V-am zis că mergem la Veneţia în luna de miere? La Veneţia. A pufnit-o râsul. Ce ziceţi de asta? O să ne plimbăm cu gondola. O să hrănim porumbeii şi-o să ne futem, că de aia îi zice lună de miere. O să facem o tonă de poze. Şi-apoi o să ne întoarcem. Nu-i aşa că frumos? El a făcut toate planurile. Mi-a zis că eu nu trebuie să fac nimic, se ocupă el de toate. Beau pentru asta, a zis Ema şi a mai luat o gură de vodkă.

Brusc s-a oprit şi să clătinat rău pe picioare. Mihai a sărit să o ajute. Se apropia acel moment.


Cu mult timp în urmă, când eraţi amândoi la facultate, Ema te-a chemat într-o seară în camera ei de cămin. Când ai ajuns la ea, stătea în vârful patului, doar în tricou şi chiloţi, într-un dezastru total şi plângea. Plângea mocnit, ca un copil nebăgat în seamă de părinţii. Mihai, acelaşi Mihai, se despărţise de ea. El se despărţise de ea. La vremea aceea, credeai că doar un prost s-ar putea despărţi de o femeie ca Ema, însă părerile nu sunt să le păstrezi o viaţă.
- Ce bine că ai venit, ţi-a zis ea. Vreau să bem. Scoate câte o bere din frigider.

Nu erai atent la ea. Priveai fascinat la o pată proaspătă de vin care se prelingea încă pe perete şi la paharul făcut bucăţele care zăcea la capul patului.
- Lasă aia! a strigat Ema la tine. Nu te mai holba atâta. Vreau să bem, de aia te-am chemat. Am chef să beau cu tine.
- Da unde-i asta? ai întrebat-o tu, arătând înspre patul gol de alături.
- Dracu ştie. Cred că are şi ea pe unul. Nu a mai trecut pe aici de câteva zile.
- Deci şi fetele cuminţi au parte de futut, nu numai alea rele, nu?
- Ce căcat vrei să spui cu asta?
- Nimic.

Ai scos două sticle de bere din frigider. Le-ai deschis de tocul de la uşă şi te-ai aşezat pe pat. Era timpul să asculţi. Erai deja obişnuit cu monologurile ei. Noroc că alcoolul făcea lucrurile mai uşoare.
- Am vrut să îl rănesc, prostul dracului, a zis Ema, arătând spre cioburile împrăştiate pe linoleum.
- Şi ai reuşit?

Ţi-a zâmbit puţin amar.
- La naiba, nu! Am ratat. Să bem pentru asta. Aţi râs amândoi scurt şi aţi ciocnit.
- Am de gând să mă fac praf. Mai avem o sticlă de vodka. După ce o terminăm, o să cobori să mai iei de băut. Asta în timp ce îşi decojea oja roşie de pe unghii, îşi smulgea pieliţele cu dinţii şi mai sughiţa din când în când.

Ţi-ai aprins o ţigară şi te-ai lăsat pe spate. Nu prea ştiai ce să îi spui. Te pricepeai mai bine la ascultat. Şi la tăcut.
- Ştii ce îmi zice, aşa din senin? Îmi zice că nu e fericit cu mine. Stăteam aşa cum stăm noi doi acum, fumam câte o ţigară, şi l-am văzut că e cam tăcut şi l-am tot întrebat ce are, iar până la urmă mi-a zis. Auzi la el: nu e fericit. Nici măcar nu are habar ce căcat e fericirea. Vorbe. Cel mai mare bou pe care l-am întâlnit până acum.
- Trebuia să îl laşi poate mai moale. Nu crezi?
- Cum adică mai moale?
- Habar nu am. Voi ştiţi mai bine.

S-a uitat la tine ca la o un soi de sculptură abstractă. Uneori probabil că se întreba şi ea de ce este prietenă cu tine.
- În fine, şi-a luat catrafusele şi s-a cărat. I-am urlat să nu se mai întoarcă. Aruncă-mi şi mie o ţigară.

Avea un stil studiat de a fuma ţigara. O ţinea ca pe un artefact rar şi preţios. Fuma ca-n filmele clasice, ca Marlene Dietrich poate. Sau mai degrabă ca Tippi Hedren. O iubeai pe Tippi Hedren.

S-a ridicat şi s-a dus la geam. Avea picioare lungi şi drepte, ca ale unei păpuşi de plastic. Te-a lăsat pe spate, trăgând uşor din ţigară. Părul lung şi negru aproape că îi ajungea până la fund. Ţi-ar fi plăcut să îţi îndeşi faţa în el, fără să strici lucrurile.
- Auzi, s-a întors ea spre tine, crezi că avea dreptate?
- Cine?
- Tu eşti prost? Mihai. Crezi că îi fac pe oameni nefericiţi?
- Nu fii naivă. Omul s-a căcat pe el. Nu te merita. Las-o aşa.

Dacă te-ar fi rugat să te arunci de pe un pod pentru ea, probabil că ai fi făcut-o. Nu erai omul cel mai potrivit să te întrebe lucrurile acelea.
- Simt că ceva ceva era totuşi adevărat acolo. Adică erau toate bune şi frumoase, ne futeam bine, ne simţeam bine împreună, tocmai ce ne-am întors de la munte, unde a fost totul mişto, şi totuşi, după aia vine şi îmi spune că nu e fericit.
- Nu te mai gândi. Hai să mai bem. Nu ştie el ce a pierdut.
- Crezi? Ema ţi-a zâmbit cum nu îţi mai zâmbise până atunci şi şi-a trecut mâna prin păr. Detectai tandreţe în zâmbetul ei. Nu era bine.
- Sunt sigur. I-ai zâmbit şi tu cât de tandru ai putut.

S-a întins pe pat şi şi-a aşezat picioarele peste picioarele tale. S-a lăsat liniştea peste voi. V-aţi mai aprins câte o ţigară. Nu vă spuneaţi nimic. Apoi ai început să îi mângâi uşor tălpile.

Deasupra oraşului se adunaseră nişte nori plumburii, de rău augur. Păsări negre se agitau pe fundalul cerului, desenând cercuri ample şi scoţând zgomote ascuţite. Camera a fost invadată de un miros de ploaie. Un rotocol de praf s-a ridicat până în dreptul geamului, şi apoi a dispărut în aer. Se apropia furtuna. Voi aţi continuat să beţi până când aţi golit şi sticla de vodka. În tot timpul acela, aţi tăcut şi aţi fumat.

Deodată, un tunet puternic a zguduit văzduhul şi s-a spart în mii de ecouri mai slabe. Ema s-a speriat şi a tresărit.
- La dracu, nu suport tunetele astea! Vrei să mă iei puţin în braţe?

Aveai tot corpul moale şi te-ai clătinat puţin când te-ai ridicat. Un sentiment vag de greaţă pusese stăpânire pe tine. Ema s-a cuibărit pe-o parte, ca un copilaş în placenta mamei. Te-ai întins lângă ea şi ai cuprins-o în braţe. S-a lipit şi mai tare de tine.
- Acum e mai bine, a zis ea. Erai de acord. Era foarte bine. Cerul s-a mai zguduit de câteva ori, însă ea nu a mai tresărit. Era mai liniştită. Când credeai că a cuprins-o acea stare de leşin în care pica atunci când bea prea mult, te-ai pomenit că te întreabă din senin:
- Dar ştii ce îmi plăcea cel mai tare la el?

Tăcere. Nu voiai să ştii.
- O avea mare. Imensă. Cea mai mare din câte am avut până acum.

A suspinat uşor. Părul ei era ca un râu întunecat. Cu ape repezi şi periculoase. Mirosea a ceva fruct exotic. Şi a tutun. Ţi-ai ascuns faţa în el şi ai închis ochii. Înregistrai doar zgomotele de afară. Se dezlănţuia urgia. Vântul biciuia nemilos zidurile clădirilor şi crengile viguroase ale platanilor din faţa căminului. Tunetele se auzeau ceva mai departe. Curând a început să plouă şi pe voi v-a furat somnul.

Nu mai ştii cât aţi dormit. Ştii doar că o bubuitură puternică v-a trezit pe amândoi şi a făcut-o pe Ema să înjure cu voce tare:
- Ce morţii mă-sii?

Ai strâns-o mai tare.
- Lasă-mă să mă ridic. Îmi e rău.

A ţâşnit din pat ca o căprioară şi ai auzit-o cum a vomitat în chiuveta din hol. Te-ai dus la geam să admiri furtuna. Ploua cu picături mari, grele, şi cerul era curentat de firicele străvezii de lumină. Străzile erau inundate de şuvoaie negre de apă şi un câine speriat lătra de sub o maşină. Dacă îl priveşti din locul potrivit, dezastrul poate fi un spectacol minunat.

Ema a venit lângă tine şi şi-a aprins o ţigară.
- Eşti bine, ai întrebat-o?
- Nu sunt bine. Dar e în regulă. Nu are importanţă.

Te privea totuşi prea insistent şi aveai o presimţire rea.
- Ştii ce am chef acum, te-a întrebat ea?
- Nu ştiu. Ai ridicat din umeri.
- Nici nu ai vrea să ştii. Furtuna asta mă excită groaznic. Am chef să mai beau.

A mai luat o gură de bere şi şi-a dat chiloţii jos. Apoi, doar în tricou, ţi-a întins mâna şi te-a chemat:
- Vino!

Când eraţi copii, aveaţi un joc. Prindeaţi fluturi de noapte într-un borcan de sticlă şi îi priveaţi fascinaţi cum se zbăteau şi se loveau de sticla borcanului, lăsând peste tot dâre argintii de puf şi bucăţele de aripi subţiri ca un pergament. Se agitau aşa până când picau morţi pe fundul borcanului. Simţeai că luasei locul fluturilor.


Mihai a prins-o la timp, chiar înainte să se prăbuşească în iarbă.
- Hai să mergem, i-a zis. Nu mai bem nimica. Ne oprim să bei o cafea şi apoi ne întoarcem.
- Nu mergem nicăieri, a protestat Ema. E nunta mea, fac ce vreau eu. M-aţi auzit? A descris o mişcare amplă cu braţele în aer, ca şi cum ar vrut să amplifice efectul vorbelor ei.

Mihai s-a uitat puţin deznădăjduit la tine, aşteptând un gest de ajutor din partea ta. În schimb, te-ai aplecat şi ai cules de pe jos o piatră colţuroasă, pe care ai aruncat-o înspre lucarnele nevăzute ale cabanei. La scurt timp ai auzit zgomot de sticlă spartă. Ai repetat ritualul de mai multe ori. Ar fi trebuit să ştie totuşi ce are de făcut. Fuseseră împreună atâta vreme.
- Mi-e rău, a gemut Ema.

S-a aplecat şi Mihai a ţinut-o de frunte până a dat afară tot alcoolul din ea. Dantelăria complicată şi elegantă a rochiei s-a murdărit şi mai tare. Îţi părea rău de ea.

Mihai a sprijinit-o pe capota maşinii şi te-a chemat:
- Auzi, vino să ai puţin grijă de ea. Mă duc să mă piş.

Te-ai aşezat pe capota caldă şi l-ai privit cum dispare după copaci. O siluetă neagră, într-un costum elegant, păşind calm în desişul întunecat al pădurii. Apoi te-ai uitat la Ema. Îi era rău. Avea o expresie vecină cu leşinul, pe care o cunoşteai atât de bine. Până la urmă, alcoolul fusese liantul prieteniei voastre. Fără el, nu ar fi rezistat probabil atât de mult. Nu mai conta prea mult dacă vă puneaţi pe băut din amuzament sau ca să treceţi mai uşor cu vederea anumite lucruri.

Ţi-ai trecut un braţ în jurul taliei ei. Pielea era moale şi fierbinte sub ţesătura fină şi strânsă a rochiei. Şi-a culcat capul pe umărul tău.
- O să îţi las urme de fond de ten pe sacou, ţi-a spus ea, aruncându-ţi o privire candidă.
- Dă-l dracului. Nu îţi bate capul. Nu o să îl mai folosesc oricum. Şi tu ţi-ai murdărit puţin rochia.
- Păi şi ce dacă? Nu o să o mai folosesc oricum.

V-a pufnit râsul pe amândoi. Te-a sărutat în fugă pe obraz.
- Să ştii că mă bucur mult că ai venit. E ca pe vremuri.
- Şi eu mă bucur, ai minţit-o tu ca să nu o superi. Nu mai era ca pe vremuri. Te uitai după Mihai. Nu înţelegeai ce îi lua atâta.
- E un om bun, să ştii, ţi-a spus Ema dintr-o dată.
- Cine? Mihai?
- Nu. Nu el. Bărbatul meu. E un om tare blând. Şi o să fie un tată minunat. Să vezi ce idei are. Cică să facem un copil la Veneţia. A zis că dacă îl facem acolo, o să fie cea mai frumoasă amintire a lui. E drăguţ aşa, în naivitatea lui.
- Poate că ar trebui să ne întoarcem, ai întrerupt-o tu, scrutând bezna în căutarea lui Mihai. Ea părea să nu te audă.
- Tu cum eşti?

Întrebarea aproape că te-a enervat. Simţeai că era doar amabilă. I-ai răspuns totuşi:
- Fac excelent. Fur mirese împreună cu foştii lor iubiţi. Apoi ai râs forţat.

Ea s-a retras uşor de pe umărul tău. Ceva negru a venit dinspre cabană şi a zburat deasupra capetelor voastre. Cel mai probabil era un liliac. Văzusei odată un documentar despre lilieci, însă nu îţi mai aminteai dacă aceştia trăiesc în casele abandonate. Îţi aduceai însă aminte că erau complet orbi şi că dormeau cu capul în jos.
- Bine, cum zici tu, s-a auzit din nou vocea Emei. Să o lăsăm aşa. Unde e Mihai?
- Habar nu am, ai zis tu. Poate că s-a rătăcit.

Aţi zâmbit amândoi cu amărăciune.
- O să apară el. Ar cam trebui să mergem. Mă simt mai bine acum.
- Vrei să vii cu mine? ai întrebat-o fără să îţi doreşti asta cu adevărat.
- Nu. O să merg tot cu Mihai. Te superi?
- Deloc.
- Mulţumesc. Mereu ai fost tu un drăguţ.
- Ne vedem acolo, i-ai răspuns, fără să fii sigur de asta. Apoi te-ai uitat la ea ca şi cum ai fi privit-o pentru ultima oară. Cu un amestec de regret şi milă. Şi disperare. De acum înainte, eraţi oameni mari.
- Să conduci cu grijă, ţi-a zis ea, fără să te privească. Se uita în jos, înspre borurile deja cenuşii ale rochiei. Mi-am făcut praf rochia, a zis Ema, încet, mai mult ca pentru ea. Ce porcărie. Până la urmă, cred că e o idee tâmpită să furi mireasa.

Simţeai că ar fi trebuit să îi mai spui ceva, însă te-ai răzgândit. Ai lăsat-o pe capota maşinii, plutind în imponderabilitate, cu capul înclinat pe-o parte, de parcă umărul tău ar mai fi fost încă acolo. Uneori era mult mai simplu să pleci pur şi simplu. Te-ai urcat în maşină şi ai pornit motorul. Tot bordul s-a luminat şi radioul a început să scâncească un blues vechi, melancolic. Te-ai uitat la umărul sacoului. Aveai într-adevăr o mică pată maronie, sidefat, de parcă un fluture de noapte kamikaze s-ar fi prăbuşit acolo.

Ai băgat în viteză şi ai plecat în trombă, fără să te uiţi înapoi. Ai urcat panta îi grabă, forţând motorul şi tulburând muţenia pădurii. În urma ta se ridicau rotocoale adormite de praf. Când ai ajuns în vârful pantei, ai privit în oglinda retrovizoare şi ai frânat brusc. Mihai se întorsese şi Ema era acum în braţele lui. Ţi se părea că se sărutau. Ai stins farurile Ţi-ai mai aprins o ţigară şi ai continuat să priveşti. După o vreme, ţi s-a părut că Ema şi-a încleştat picioarele în jurul lui Mihai şi rochia i s-a ridicat până peste genunchi. Nu mai avea sens să rămâi acolo.

Ai apăsat acceleraţia şi ai plecat din nou în trombă, cu farurile stinse. Drumul era pustiu şi întunecat, ca o cărare care pare că nu duce nicăieri. Ţi-ai scos cravata şi ai aruncat-o pe geam. Curând, valea aceea, cu tot cu pădurice şi cabană, urma să fie înghiţită de ape. Ai zâmbit singur în întuneric, fiindcă gândul acesta te-a umplut de o bucurie aproape inexplicabilă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pompei, Cristian Boricean (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maria în geacă de piele, Cristian Boricean (3.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fata de deasupra şi întunericul de sub voi, Cristian Boricean (4.3/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un nasture albastru pe o pânză neagră, Cristian Boricean (4.7/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sărutul franţuzesc, Cristian Boricean (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer