Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Doctorul din Long Kang Nan Sheng Jin (China - ziua 7)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

07.09.2015
meste.ro, septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

De dimineaţă am reuşit să ajungem la micul dejun şi am fi mâncat probabil un mic dejun copios dacă am fi fost chinezi, pentru că era o abundenţă de preparate, dar majoritatea erau diverse sortimente de fierturi fără nume. Acesta fiind cazul, ne-am rezumat la o felie de pâine cu gem şi un pahar cu lapte. Bine că le-am găsit şi pe astea.

(un fel de maxi-taxi local)

Ne-am întâlnit apoi cu traducătorul antamat cu o zi înainte şi împreună cu el ne-am urcat în maşina cu şofer ce făcea parte din acelaşi pachet. Am plecat spre piaţa de luni din Shaping, aflată la vreo 30 de km în nord, pe un drum foarte aglomerat, unde traficul era la fel de nebunesc ca în Shanghai, iar claxoanele mă mir că mai funcţionau după cât erau de solicitate.

(câmp de orez pe lângă drumul Dali-Lijiang)

Pe traducătorul nostru îl cheamă Stone, este originar din Dali şi studiază marketing la universitatea din Kunming. El ne-a zis că numele lacului de-a lungul căruia am mers azi, Erhai, înseamnă ureche şi i se trage de la formă să neregulată.

(reclamă la telefonie mobilă, pentru cine nu îşi da seama din prima...)

Piaţa era destul de aglomerată şi abunda în produse diverse de la bijuterii şi haine la nenumărate sortimente de legume şi mirodenii. Tot minunându-ne noi în dreapta şi în stânga de ceea ce vedeam, am fost abordaţi prin intermediul lui Stone de o localnică venită să facă piaţa, îmbrăcată în costum tradiţional, ce căra în spate un coş la fel de tradiţional umplut deja de cumpărături. Ea ne-a invitat să-i vizităm atelierul de bumbac, ce se afla într-o localitate învecinată.


Aşa că am luat-o cu noi în maşină pe Yang Mei Xiang împreună cu toate sarsanalele ei, inclusiv o cutie cu pui vii de găină şi ne-am lăsat conduşi către satul în care locuia. Am aflat că are 45 de ani şi are o afacere de familie de peste 70 de ani, în care cumpără bumbacul, îl ţes în batice, feţe de masă şi de pat, apoi crează diverse modele şi îl vopsesc.


Casa ei are arhitectură tipică Bai, formată din 3 case unite în formă de U şi completate de un perete pentru a crea o curte interioară. Obiectele create sunt la fel de tipice, fiind vopsite în albastru şi presărate cu modele albe. Ne-a arătat imensele butoaie de lemn în care scufundă bumbacul pentru a-l vopsi, culoarea albastră fiind obţinută din frunzele unei plante necunoscute nouă, banale la formă, miros şi gust (aşa zice Şerban care a şi gustat-o).


Ne-a prezentat câteva dintre rudele ei care lucrau în diverse camere din casă, majoritatea septagenare, deoarece vlăstarii tineri ai familiei au zburat din cuib către diverse universităţi, nedorind să continue trudnica afacere de familie. Una dintre ele avea 71 de ani şi cred că vedea mai bine decât mine, pentru că înnoda cu foarte mare migală zeci de aţişoare la un imens gherghef.


Bineînţeles că am fost invitaţi să şi cumpărăm câte ceva, Yang încercând să ne bombardeze cu artileria grea, cearşafuri de pat şi, nevrând să înţeleagă că noi străbatem China cu rucsacele în spinare, a mai încercat şi cu feţele de masă. În final a trebuit să se mulţumească să ne vândă doar nişte batice.


Următoarea oprire a fost Xizhou, numit şi micul Dali, pentru că arată la fel cum arăta Dali în urmă cu mulţi ani, înainte de a deveni aşa de turistic. După ce am părăsit şoseaua naţională şi am intrat pe o străduţă mai mică, ne-am trezit asaltaţi de o invazie de biciclete conduse de tineri elevi în uniforme, ieşiţi în pauza de prânz de la şcoală. Am fost apoi la un fel de muzeu ce fusese casă a unui om de afaceri ce s-a îmbogăţit în urma afacerii cu ceai. Aici ne-am călcat în picioare cu grupuri de turişti chinezi, dovadă că renumele de a fi vechiul non-turistic Dali îl va transforma în curând într-un loc la fel de turistic. Am fost introduşi în arta preparării a vreo 4 sortimente de ceai, doar ca să fim apoi invitaţi să şi cumpărăm şi certaţi pentru că n-am făcut-o.


Am prins apoi sfârşitul unui amplu spectacol ţinut pentru masele de turişti, ce implică diverse dansuri şi povestea măritişului unei tinere chinezoaice. Ce-am prins din acest spectacol a fost că o mireasă e bine să fie cât mai mult ciupită ca tinerii însurăţei să fie copleşiţi de cât mai multe bogaţii, şi că poartă ochelari negri ca să nu se vadă cât plânsese cu o noapte în urmă.


Sătui de atâtea atracţii turistice, l-am rugat pe Stone să găsească doctorul satului ca să aflăm şi noi o poveste autentică. Nu l-am găsit acolo, dar am reuşit în apropiere de Dali, într-un sat cu un nume nesfârşit, Long Kang Nan Sheng Jin. Există mai mulţi doctori în sat, însă unul singur are licenţă, doctorul Zhao She Ming. Un doctor tânăr, de 40 şi ceva de ani, ce calcă pe urmele tatălui sau şi care continuă să-şi facă meseria în ciuda piedicilor ce i-au fost puse de-a lungul anilor. Acum conduce o mică clinică privată destul de sărac echipată, ce abia îi permite să ducă un trăi decent, dar ne-a mărturisit că a cunoscut şi vremuri mai bune, când avea o altă clinică, mult mai mare, care însă i-a fost confiscată şi demolată de către guvern. Deşi i-au fost tăiate aripile, el a rămas alături de semenii lui, simţind că e datoria lui să-i ajute, având, în mod ciudat, tarife mai mici decât ceilalţi colegi ai lui, fără licenţă.


Are în jur de 100 de pacienţi pe zi, 40.000 pe an, iar astăzi noi am fost martorii tratamentului aplicat unui mic pacient, de numai 6 anişori, ce-şi pusese la bătaie năsucul pentru o cauza probabil importantă, puţin emoţionat de ce urma să i se întâmple.


Am sfârşit ziua la un restaurant vegetarian, Bamboo Garden, aflat în apropierea hotelului nostru, construit după arhitectură specfica Bai, cu o mâncare gătită cu o foarte mare grijă. Stilul diferit de prezentare ne-a trezit interesul să aflăm cine deţine un astfel de restaurant şi am descoperit că aparţine lui Qin Xi Lin, născut în Taiwan şi crescut în spiritul religiei taoiste. Provenind dintr-o familie bogată şi nefiind mănat de interese materiale, şi-a dus la îndeplinire visul de a introduce mâncarea vegetariană în Dali. De ce în Dali, n-am reuşit să aflăm, dar cert e că mâncarea servită aici pare să urmeze cele 3 principii ale taoismului: compasiune, moderaţie şi smerenie. Cel puţin noi pe noi ne-a convins, lucru care nu se poate spune şi despre chinezi care nu prea frecventează restaurantul, forţându-l pe Qin să-l închidă în octombrie şi să deschidă altul tot în Dali, dar într-un spaţiu mai mic.

Pe curând...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Madeira, insula magică (5), Eduard Ţone
Sageata Madeira, insula magică (4), Eduard Ţone (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Madeira, insula magică (3), Eduard Ţone
Sageata Madeira, insula magică (2), Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Madeira, insula magică (1), Eduard Ţone (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer