Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Ai uneori impresia că în România de azi există mai mulţi poeţi decît cititori de poezie


Xavier Montoliu Pauli

18.09.2015
Observator Cultural, mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dialogul cu Ioan Es. Pop a avut loc cu o săptămînă înainte de participarea poetului la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie "Festival de la Mediterrània" din Palma de Mallorca (12 - 15 aprilie 2015), organizat de poetul catalan Biel Mesquida. Interviul a apărut iniţial în limba catalană, în revista digitală de cultură Núvol (http://www.nuvol.com).

Xavier Montoliu Pauli: Te-ai născut în regiunea Maramureş, în nordul ţării, şi tot în nordul ţării ai studiat şi mulţi ani ai fost profesor de limba şi literatura română la Ieud. Îl credeai Ieudul fără ieşire - cum ţi-ai intitulat unul dintre volume? Cum a fost posibilă ieşirea din Ieud pentru profesorul-poet Ioan Es. Pop?
Ioan Es. Pop: M-am născut într-un sat din judeţul Maramureş într-o vreme cînd încă superstiţiile erau mai puternice şi mai numeroase decît maşinile. Între 1979 şi 1983, am fost student la Baia Mare, capitala judeţului, la secţia Filologie. Nu ajunsesem însă niciodată în Maramureşul "de peste munte", adevăratul Maramureş, despre care se spunea că întruchipează esenţa Nordului şi unde tradiţiile erau nu numai foarte puternice, ci şi foarte bine păstrate. Am ajuns în acel Maramureş aproape mitic pe la 22 de ani, trimis pentru o documentare folclorică în comunele Dragomireşti şi Bogdan Vodă, vecine cu comuna Ieud, unde, la terminarea facultăţii, am ales să merg ca profesor de limba şi literatura română. În acea minivacanţă de documentare de la 22 de ani, am făcut cunoştinţă cu nişte poveşti extraordinare, despre care povestitorii din satele acelea spuneau că sînt adevărate sută la sută. Mi se vorbea despre Cămaşa Ciumei, pe care, în vremuri grele, o ţeseau, noaptea, fetele satului, după care o duceau, la miezul unei anumite nopţi, şi o puneau la hotarul dintre sate, pentru a împiedica pătrunderea ciumei în satul lor. Mi se povestea despre Fata Pădurii, care îi făcea pe bărbaţii ce lucrau cu lunile şi cu anii în munte, ca tăietori de lemne, să se îndrăgostească nebuneşte de ea, după care îi ridica în aer şi-i transporta pe distanţe de mulţi kilometri pînă deasupra satului lor de baştină, iar apoi îi lăsa să cadă morţi pe pămînt. Atît de multe lucruri de acest fel mi s-au tot povestit, încît, atunci cînd, după facultate, am ales să devin profesor la şcoala din Ieud, eram convins că voi ajunge într-un spaţiu cu adevărat fabulos. Şi aşa mi s-a şi părut acest spaţiu în primii doi-trei ani de profesorat. Dar apoi, spre anii 1985-1986, Ieudul a ajuns să semene tot mai mult cu întreaga Românie: nopţi şi zile fără curent electric, lipsa alimentelor, o înăsprire a controlului instituţiilor asupra individului, o decădere a omului odată cu închiderea tuturor orizonturilor sale de aşteptare. Ieudul fără ieşire este o metaforă pentru toată lumea fără ieşire din acea vreme. Dar nu e o metaforă politică, ci una existenţială, valabilă şi astăzi, şi mîine. Prin urmare, deşi am ieşit din Ieudul geografic, plecînd de acolo la Bucureşti în toamna anului 1989, n-am ieşit şi din Ieudul metafizic, care nu are limite în timp şi spaţiu, pentru că el este "fără margini şi fără ieşire".

X.M.P.: Ajuns la Bucureşti, ai lucrat la construcţia Casei Poporului. Noaptea scriai. Ai publicat la un moment dat o Glossă, unde scriai: "Dacă-ţi vine să urli, ţine-ţi ţipătul sub glotă pînă se face dulce ca mierea". A fost poezia salvatoare pentru tine în anii dictaturii? Să înţelegem că mai este şi astăzi... sau totdeauna. De ce salvează ea?
I.E.P.: Înainte ca eu să scriu, totul era o energie neagră, întunecată, care nu avea formă - o magmă. Aceste chipuri ale spaimei, ale angoasei şi deprimării s-au cristalizat încet, încet în nişte personaje care sînt în egală măsură ele şi eu. În clipa în care începi să "vezi" spaima, totul devine pipăibil şi mai uşor de stăpînit. Cam asta a fost. Mi-am obiectivat nefericirile, eşecurile şi neputinţele şi le-am fixat în cîteva figuri. Ele sînt mai solide decît neantul nelimitat şi incontrolabil de dinainte. A vedea e mai bine decît a nu vedea, a nu auzi, a nu înţelege. Nu mai ai de-a face cu ceva, cum spuneam, nesfîrşit şi necunoscut, ci cu lucruri ca tine, limitate, identificabile, mai uşor de abordat şi eventual de învins. Prin urmare, poezia nu m-a salvat nici politic, nici social, ci m-a împăcat pe moment cu lumea şi cu mine însumi.

X.M.P.: După 25 de ani de la căderea regimului lui Ceauşescu, aceste două versuri, "istoria este poezia învingătorilor/ iar poezia - istoria celor învinşi", pot fi înţelese ca o deviză sau ca un mod de a comenta istoria (şi pe cea recentă) a ţării tale? Ce cîştiguri şi ce pierderi (cum zice poeta Letiţia Ilea) pui în balanţă?
I.E.P.: Aş prefera să nu comentez aceste două versuri deoarece, prin explicitare, poezia din ele moare. Adevărul lor nu se limitează la istoria ţării mele şi nici la a mea personală. Sclavii de pe plantaţii, de-a lungul a sute de ani, şi-au scris propriile istorii prin cîntec, poveşti şi dans; robii de pe toată faţa pămîntului şi dintotdeauna au făcut la fel. Eu nu cred în poezia care laudă faptele învingătorilor, pentru că e adeseori contrafăcută, la fel ca istoriile pe care şi le scriu învingătorii. Cred însă în istoria pe care o scriu învinşii prin poezia cîntecelor, dansurilor şi poveştilor lor.

X.M.P.: Unde i-ai situa, din perspectiva acestei afirmaţii, pe Marin Sorescu şi Nichita Stanescu, poeţi-stindard ai anilor '60? Sînt ei poeţi învinşi sau...?
I.E.P.: Şi Marin Sorescu, şi Nichita Stănescu sînt biruitori prin poezia, nu prin bătăliile lor.

X.M.P.: Ca generatie, te afli între optzecişti şi nouzecişti, dar stilistic eşti aparte. Scria criticul Ioana Pîrvulescu: "Optzecist prin naştere (1958) şi nouăzecist prin adopţiune, poetul maramureşean [...] se deosebeşte atît de unii, cît şi de ceilalţi. De optzecişti se deosebeşte printr-un debut tîrziu, la o vîrstă la care alţii au avut timp să se lase de poezie, şi prin opţiunea pentru ludicul grav. [...] De nouăzeciştii din jurul revistei Luceafărul (unde poetul a lucrat după '89) nu îl apropie mai nimic sau, ca să îl parafrazez, nimic(ul): Ioan Es. Pop face parte dintre talentele care nu au ce căuta în grup". Unde te-ai situa tu în tradiţia poeziei româneşti?
I.E.P.: Multă vreme, înainte de a mă auzi pe mine însumi, am imitat poezia celor pe care-i iubeam, îi admiram şi-i invidiam. Pînă să îmi găsesc vocea proprie, am scris ca Mihai Eminescu, Lucian Blaga, T.S. Eliot, ca Federico García Lorca sau, mai apoi, ca Tudor Arghezi, Nichita Stănescu şi mulţi alţii. Eu sînt rezultatul poeziei acestora, dar şi al multor altora, poeţi, dar şi prozatori şi dramaturgi, moderni, dar şi antici şi medievali. Sînt atîta cît am putut transforma şi sublima în poezie proprie din toate aceste întîlniri cu mari scriitori ai României şi ai lumii.

X.M.P.: Poezia ta e impregnată de naraţiune, de povestirea cotidianului, situată în peisajul vital, Maramureş sau Bucureşti. Cum de-ai ajuns la acest stil propriu, cum de povestirea unor fapte banale devine forma de exprimare a poeticului?
I.E.P.: Mi-am dat seama că deghizarea poeziei în naraţiune înseamnă că poezia şi naraţiunea, ba chiar dialogul dramaturgic sînt nu doar compatibile, ci şi complementare, deoarece, la origini, poezia, proza şi dramaturgia au fost unul şi acelaşi lucru, motiv pentru care ele se pot uni din nou într-un singur şuvoi, care să preia energiile tuturor genurilor implicate.

X.M.P.: În aceşti 25 de ani de democraţie, au apărut numeroşi poeţi. Există o explozie generaţională? Sau a devenit poezia o afacere?
I.E.P.: Dacă poezia a devenit o afacere în România, ea nu este atît afacerea poeţilor, deoarece tirajele cărţilor lor depăşesc rareori 300-500 de exemplare, cît afacerea editorilor, care cîştigă de pe urma publicării cărţilor de poezie pentru că, în foarte multe dintre cazuri, cei care plătesc editarea acestor cărţi sînt poeţii înşişi. Dar acest fenomen întreţine şi explozia generaţionistă, uneori pozitivă, alteori negativă. Ai uneori impresia că în România de azi există mai mulţi poeţi decît cititori de poezie.

X.M.P.: Lucrezi actualmente la Editura Paralela 45. Privirea poetului este completată de cea a editorului. Ce crezi că merită "exportat" din literatura, din poezia română de astăzi (tot mai prezentă în alte sisteme, prin traduceri, festivaluri etc...) pentru un cititor străin care nu cunoaşte foarte mult din această literatură?
I.E.P.: Institutul Cultural Român, cu sediul central în Bucureşti şi cu filiale în mai multe ţări de pe tot globul, a găsit nişte strategii foarte eficiente şi transparente de a exporta literatura de valoare scrisă în România. Graţie programelor Institutului, nu doar vocile cărţilor pot fi auzite - la Londra, Madrid, Paris, New York, Lisabona, Stockholm, Varşovia, Praga şi în multe alte locuri -, ci şi vocile autorilor înşişi, care sînt invitaţi să participe la mari tîrguri de carte şi festivaluri de literatură de pretutindeni şi sînt foarte preţuiţi, pentru că literatura lor e proaspătă, enigmatică, profund autentică şi sincronizată cu cele mai recente experienţe literare din Europa şi din toată lumea.

X.M.P.: După încheierea festivalului de la Palma, o ultimă întrebare: cum a fost acolo?
I.E.P.: Foarte pe scurt: un eveniment organizat profesionist, cu un director de festival, poet el însuşi - Biel Mesquida -, absolut cuceritor, cu treisprezece poeţi invitaţi din Catalunia, Maroc, Portugalia, Serbia, Spania, România, cu recitaluri în locuri dintre cele mai neaşteptate (un colegiu din Palma de Mallorca, închisoarea de maximă securitate din acest oraş, casa memorială a unui mare prozator catalan), cu o fabuloasă Noapte a Poeziei la marele teatru din acest oraş, cu două concerte de cea mai înaltă calitate, cu o antologie de 320 de pagini care îi include pe participanţi şi cu o atmosferă solară de care îmi voi aminti multă vreme.

(Xavier Montoliu Pauli este traducătorul în catalană al lui Ioan Es. Pop.)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer