Potol Rugăciune Amor

Vă scrie pentru a şasea oară primarul comunei noastre, Marian Raclet Brânzan. Ca de altfel şi în celelalte dăţi consecutive, pricina acestor rânduri e nevoia de credinţă în Bunul Dumnezeu, pe care comunitatea noastră modestă o simţim cu trupul şi sufletul.

Am interceptat tăcerea Sfinţeniei Voastre cum am ştiut noi mai bine, fără să ne fie cu supărare că n-am primit răspuns, prin Rugăciune şi Sfat cu ceilalţi membri de seamă din sat. Cum relatam şi în Iunie-Iulie anul trecut, viaţa noastră nu e completă şi luminoasă fără o Călăuză a Domnului, fără un Părinte. În lipsa unui astfel de Călăuză, am căutat în dreapta, respectiv în satul Săltânpeşti, însă nici acolo lumina credinţei n-a fost ţinută aprinsă. Fostul preot Iotea cel grăsuţ şi cu barba roşie stufoasă - poate îl ştiţi? - ei bine, acest Iotea a plecat la oraş să facă Multi-Level-Marketing şi a lăsat de izbelişte preoţia. Am fi căutat şi în dreapta, în satul Vlăduleşti, îns-acolo oamenii vieţuiesc laolaltă cu ţiganii şi asta, ne-am zis noi, cei dela Primărie, nu poate fi lucru curat, pe placul Domnului şi al Tuturor Sfinţilor. Gândiţi numai cum or putea ei să ţină post cu ţigăncile la vedere?

Ideea salvatoare, cel puţin aşa cum am crezut în vara trecută, după ce nu primisem răspunsul Domniei Voastre, a venit de la Petrică, băiatul Saftei Ghenoida cea cu un ochi mai mic. Petrică a plecat de cinci ani în State, mai precis în urbea Detroit. Băiatul are inimă bună şi mintea asemenea, deşi uneori era greu de înţeles din cauza limbii, căci uitase băiatul să vorbească gramatical când ne-a vizitat anul trecut. Am fost la Barul lui Zerghelea şi pe când beam în limitele Domnului, de dragul vremilor celor bune de altă dată, şi care făcea băiatul cinste că nu e lacom, frământat fiind de problema preoţească, am îndrăznit să cer sfat. La urma urmei, o minte tânără şi destupată prin străinătăţi merită consultaţie. Atunci Petrică, băiatul ăsta, a avut o idee care era menită să ne scoată la liman, după cum am crezut eu, de comun acord şi nu de capul meu. Ideea asta se numea Internet. Zis şi făcut. Am compus anunţ pe coală de hârtie, apoi am trecut pe curat şi pe urmă Petrică a introdus în calculator datele. Ce Miracol Dumnezeiesc este şi Ştiinţa asta, stimată Diocenţia Magdalena Pletoria! Adevărat vă spun, toată afacerea era gata până să termine Ileana de scăzut mâncărica de fasole. Căutările noastre au fost anunţate în cele patru colţuri ale Pământului şi n-a durat nici o săptămână până să se întoarcă şi un răspuns.

Privind înapoi, ar fi trebuit să-mi dau seamă că un lucru atât de simplu nu poate veni de la Domnul. Însă era convingător Petrică al nostru, chiar dacă nu pricepeam toate detaliile. Băiatul dădea semne că ştie ce spune.

Preotul Jose Maria a ajuns la noi în Septembrie, după un schimb fructos de scrisori în care a dovedit cumsecădenie şi deschidere către cuvântul Domnului. Prima dată am fost ursuz mai ales cu privire la vocabularul Părintelui care era cam stâlcit. Însă mi-am zis, ce mai contează atâta timp cât ne înţelegem şi Dumnezeu e al nostru al tuturor indiferent de deosebirile de limbă. Chiar dacă Preotul Jose Maria nu era tocmai alb la faţă. Ileana Raclet Brânzan, nevastă-mea, nu s-a arătat deloc mulţumită. Femeile sunt din acest punct de vedere mai instinctive decât bărbaţii. Ar fi trebuit s-o ascult. Recunosc propria vină, că nu am luat în consideraţiune vârsta prea tânără a Părintelui Jose = 35 ani. Astfel de lucruri sunt mai greu de observat la un bărbat.

La început Preotul Jose a însufleţit comunitatea noastră mică de câmpie cu sentimente de speranţă şi de încredere în propriul destin. O, ce vreme minunată, ne predica. În drum spre casă, să vă opriţi şi să mirosiţi florile. Uitaţi de problemele voastre, căci Domnul vă vrea veseli şi fără de griji. Aşa ne zicea la slujbă, iar oamenii s-au chinuit din rărunchi să vadă partea frumoasă a lucrurilor date de Sfântul Dumnezeu.

Preotul Jose stăpânea binişor limba Românească, care o învăţase la el acasă la seminarul teologic din Chito. Însă în mijlocul predicii avea unele scăpări, ca să zic aşa. De pildă, încurca prenumele de persoană. Zicea eu în loc de tu şi voi în loc de noi şi ei în loc de voi. De unde se isca oareşice confuzie printre creştini, care nu mai ştiau cine ce face, cui şi cu ce în propoziţie. Cuvintele erau, ce-i drept, frumoase. Dragoste - pace - lumină - slavă. Oameni plecau de la slujbă mai senini, chiar dacă nu se înţelegea tot sensul până la capăt.

Însă unii cetăţeni au simţit în adâncuri că problemele şi necazurile lor sunt prea mari şi nu-s deloc aiureli inventate, cum părea să zică noul Preot. Au venit să mă vadă. Mi-au spus că timpurile sunt grele şi nu mai găsesc putere să se bucure de vremea de-afară în mijlocul lui Noiembrie, când copacii se usucă şi drumurile sunt toate o mocirlă. Iulică de la chioşc a zis că trebuie să luăm în consideraţiune şi diferendele culturale dintre satul nostru şi Părintele Jose, cum sunt cele de temperatură, ploaie şi altele asemenea, careva să zică vremea este mai frumoasă la Ecuator de unde vine Părintele Jose şi poate că Slujba lui merge bine acolo, dar nu şi aici unde toamna poate fi nemiloasă precum o căţea care-şi leapădă puii. Cu ruşine şi cu împingere de la spate de către nevastă, am chemat pe Preot la mine şi i-am insuflat să introducă mici schimbări ca să facă pe plac oamenilor. Care nu te pui cu gura satului, Stimată Stareţă. A fost receptor la sfaturi şi eu m-am culcat liniştit lângă Ileana în acea seară.

Dar păţaniile au continuat. Dela o săptămână la alta Preotul Jose a scăzut încet-încet numărul de pagini de citire din Biblia Sfântă, ajungând în final să uite cu totul de ea. În câteva rânduri am insuflat iarăşi asupra lui. Ba chiar am certat cu voce blajină, însă Părintele nu avea urechi să audă şi pace. Făcea tot cum ştia el. Biblia Sfântă a fost înlocuită treptat şi destul de rapid cu Predici de Viaţă şi Sfaturi Duhovniceşti, cum le zicea Preotul. Subiectul preferat al lui Preotul Jose era iubirea iar noi, oameni iubitori cum vă spun, îl ascultam cu mare răbdare. Iubiţi-vă aproapele, înmulţiţi-vă mai des, fiţi cinstiţi şi nu vă înşelaţi, lăsaţi grijile materiale şi acumulările de bogăţii, vieţuiţi liniştiţi, femeia ca femeie şi Bărbatul ca Bărbat, cu manifeste de toleranţă. În general numai sfaturi bune.

Odată ce se apropia Crăciunul, Preotul Jose a renunţat cu totul la alte subiecte lumeşti, discutând cu predirecţie cea ce părea să-l frământe mai tare şi anume relaţiile de cuplu. Din întrevederile particulare cu el, dar şi cu bărbaţi de la Barul lui Zerghelea, am aflat câteva dintre detaliile de viaţă ale Preotulului Jose şi anume că divorţase de niscai vreme şi plecase printre străini tocmai pentru a uita de soţie. Acum, oamenii noştri sunt oameni simpli şi nu se grăbesc să judece, însă tot mai mulţi săteni erau de părere că Preotul Jose ar trebui să predice despre lucruri la care se pricepe măcar o ţâră. Biblia Sfântă şi alte asemenea. Şi să lase deoparte sfaturile de-amor, care nici măcar nu se potrivesc cu Biserica. Şi care la o adică nu le urmase nici el prea bine! În fond şi la urma urmei, ziceau oamenii şi ziceam şi eu, cine era tânărul ăsta care se grăbea să ne dea poveţe cum să ne vorbim noi unul cu celălalt, cum să ne mângâiem şi alte asemeni ruşini de-ţi crapă obrazul, în loc să-şi vadă de propria lui viaţă particulară? Că doar şi satul nostru are fete frumoase bune de măritiş, dornice de afecţiune preoţească!

În ziua de Crăciun avea să se întâmple necazul. Cu mic, cu mare, am luat drumul Bisericii, dornici să ne licăre lumânările în ochi, bucuroşi să ne întrecem în glăsuială. Ileana era atât de uimită de Vestea Cea Bună încât era să uite să încuie poarta. De nerăbdare începuse să facă cruci din capul străzii, imediat ce zărise Biserica. Însă la intrarea în Sfântul Lăcaş am avut un şoc emoţional teribil. Nu tu lumânări, nu tu icoane şi nici nu tu cântec! În loc de toate, deasupra altarului era atârnată o năframă pe care scria cu litere de-o şchioapă: Potol. Rugăciune. Amor. Dedesubt, cu ochii lucioşi şi mâinile împreunate la piept, era Preotul Jose.

Sătenii priveau înmărmuriţi şi trebuie să recunosc aicea, Stimată Stareţă, că faptele grosolane ale Părintelui m-au asmuţit şi pe mine. Oricât am manifesta înţelegere şi bunăvoinţă pentru un om în starea şi situaţia lui printre străini. Asemenea mârşăvie împotriva crezului nostru şi a Spiritului de Crăciun era greu de îndurat. Am înghiţit în sec şi am aşteptat să vedem ce spune. Şi numai ce începe să-i dea cu poveştile lui despre oamenii singuri de Crăciun, ca apoi să aducă vorbe grele împotriva cetăţenilor gospodari care muncim din greu tot anul. Să fim bine înţeleşi, niciunul n-a mai răbdat. Mulţimea înfierbântată, în frunte cu Mitică Peleleu zis Boul din cauza privirii sale blânde, l-au luat pe nefericit şi l-au întins pe altar. Aş fi intervenit şi eu, însă cineva trebuia să dea jos panglica aia mizerabilă cu care neisprăvitul acoperise icoanele. Înconjurat din toate părţile, Preotul Jose striga ca din gură de şarpe. Dar cine era şarpele? vă întreb eu acum. Se vede treaba, nimeni nu mai era dispus să îndure neroziile şi să-l lase să scape.

După cinstita istorisire a acestor peripeţii ajung şi la scopul scrisorii care este marea şi fierbintea rugăminte pe care vreau să o introduc înaintea Voastră. Micuţa comunitate de câmpie pe care o conduc a rămas din nou fără Călăuză Spirituală. Pruncii plâng, fetele cuminţi fug de-acasă, femeile dau mămăliga în foc şi bătrânii refuză să iasă la muncile câmpului. Am epuizat toate încercările ştiute de mine pentru rezolvarea problemei şi am teamă că fără ajutor şi bunătate de la Domnia Voastră nu avem cum scăpa cu basma curată.

Cu creionul tremurat şi cu lacrimile-n ochi, vă scriu din nou ca să vă rugăm să ne transmiteţi prin poştă o povaţă luminată sau măcar un sfat bun. Sau chiar un reprezentant al Bisericii, dacă nu chiar Înălţimea Voastră să vină la faţa locului întru lămurirea situaţiei create.

Cu multă mulţămire şi onoare,
Marian Raclet Brânzan.