Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Teatrul m-a scăpat de matematică!


Georgiana Ene, un interviu cu Şerban Gomoi

02.10.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei lui, carismaticul Şerban Gomoi, a dezvăluit cu umor cititorilor LiterNet, câteva ceva despre el, despre teatru şi despre pasiunile lui. Cunoscut publicului pentru rolurile din filme sau din spectacolele de la teatrele: Mic, Foarte Mic, Comedie, Nottara, Green Hours sau Godot, Şerban Gomoi este un actor în vârstă de 29 de ani, are 187 cm, aşa cum afirmă, şi o greutate variabilă. A absolvit UNATC-ul în 2010, la clasa profesorului Liviu Lucaci.


Georgiana Ene: În ce moment al vieţii ţi-ai dorit să devii actor? Şi care au fost motivele care te-au determinat să alegi drumul acesta?
Şerban Gomoi: La 16 ani mi-am dorit să fiu actor. Motivul a fost simplu: de mic copil îmi plăcea să iau hainele tatălui meu, ale mamei, ochelarii bunicii şi îmi plăcea să "mă prostesc" prin casă. Mama obişnuia să zică: îl face mama actor!
De fapt, totul a început când am dat la liceu. Pentru că nu îmi plăcea matematica, am intrat la un liceu groaznic, slab cotat, unde făceam matematică şi alte materii tehnice care nu îmi plăceau. Singurul lucru care mi-a plăcut acolo, a fost că am putut să fac teatru. Pe vremea aceea - vorbim de anii 2000 - contau foarte mult activităţile extraşcolare, deoarece erau concursuri între licee şi se dădeau nişte grade. Acestea se obţineau în funcţie de activităţile extraşcolare pe care le aveau. Liceul acesta nu avea nimic. Erau acolo, un băiat şi o fată care terminau clasa a XII-a - unul din ei chiar mi-a fost coleg ulterior- şi au înfiinţat o trupă de teatru. Au pus un anunţ în holul liceului că se fac audiţii pentru acea trupă şi eu aş fi făcut orice, doar ca să nu stau la ore!

G.E.: Matematica ai zis că nu îţi plăcea. Cum erai la română?
Ş.G.: La română rupeam. Când a venit vorba de această trupă de teatru am vorbit cu profesoara de română. La îndemnul ei m-am înscris, iar ea m-a ajutat să mă transfer la uman. Şi practic, m-am transferat în clasa a X-a şi am rămas doar cu o corijenţa la matematică, pe care am luat-o pentru că la uman nu se cerea atât de multă materie. Teatrul m-a scăpat de matematică! Apoi, la 16 ani, eram cu un prieten pe stradă, căruia îi plăcea o tipă, care făcea nişte cursuri de teatru la Palatul Copiilor. Şi am decis să ne înscriem şi noi: el pentru tipa aia, eu pentru că era prietenul meu cel mai bun - este şi acum - iar mie oricum îmi plăcea. Şi ăsta a fost începutul!

G.E.: Dacă nu ţi-ai fi ales această meserie, ce ţi-ar fi plăcut să faci? Şi de ce.
Ş.G.: Medicină veterinară. Când eram mic mi se părea groaznică ideea că animalele, atunci când se îmbolnăvesc, nu pot să aibă singure grijă de ele. Aşa că apartamentul meu din Berceni a găzduit de la pisici şi câini, până la ciori, şerpi sau broaşte. Ţin minte că odată, a adus tata nişte cărăşei proaspeţi. Unul dintre ei era "atât de proaspăt", încât mişca. Aşa că l-am luat şi am încercat să-l salvez ţinându-l în chiuvetă dar nu a rezistat săracul şi a murit. Şi cred că l-am mâncat.

G.E.: Ai avut colaborări atât cu teatre de stat cât şi cu cele independente. Care crezi că sunt problemele din teatrul independent?
Ş.G.: Problemele teatrului independent încep să semene din ce în ce mai mult cu problemele din teatrul de stat. În cazul teatrului independent, eu ştiu foarte bine în ce mă bag când accept un proiect: pot să joc cu hainele mele sau pot să umblu două săptămâni cu regizorul prin magazine de second-hand să găsim haine potrivite. Putem să improvizăm şi decorul. E drept, în teatrul de stat există bani pentru producţia acestora. Până la urmă diferenţa între un actor angajat la stat şi unul independent e flexibilitatea programului şi banii pe care îi primeşti după, care într-un teatru de stat sunt puţini. E o chestie de supravieţuire. Din păcate ajunge să fie o luptă pentru bani. Lucrurile se urâţesc atunci când meseria aceasta nobilă ajunge să fie o luptă pentru nişte bani. E trist!

G.E.: Cum îţi alegi rolurile?
Ş.G.: Până nu demult, singurul criteriu era bucuria că mi se oferă posibilitatea să îmi fac meseria. Acest lucru încă este valabil doar că, am mai adăugat nişte filtre: oamenii, textul şi bine cunoscuta parte financiară.


G.E.: Este dificil, vorbim de un rol într-un spectacol, să faci de fiecare dată cel puţin la fel de bine rolul ca în reprezentaţia precedentă? Sau chiar mai bine?
Ş.G.: Nu ştiu exact cum vine chestia asta cu bine şi mai bine, adică bine în funcţie de ce? Un spectacol poate fi corect din punct de vedere al construcţiei: adică actorul, în plină desfăşurare a actului artistic este dator să atingă nişte ţinte care ţin de structura prestabilită a spectacolului, care duc povestea spectacolului mai departe. Pentru spectator asta înseamnă să înţeleagă ceea ce vede. Însă nu este de ajuns să înţeleagă. Trebuie să şi creadă ceea ce vede. Deci actorul trebuie să fie şi coerent şi adevărat pe scenă, treaba lui fiind să facă sensibil ceea ce este inteligibil, iar ce trece dincolo de cuvintele de mai sus ţine de îngeri. Deci da, poate fi dificil.

G.E.: Există destul de multe spectacole comerciale. Care crezi că este rolul acestora. De ce se fac?
Ş.G.: Probabil este mai bine să vezi o comedie uşoară desfăşurându-se pe viu în faţa ta, decât un episod din ceea ce vezi la televizor în mod normal.

G.E.: Faci compromisuri (în viaţă, în general şi în actorie, în special)?
Ş.G.: Îmi place să cred că nu. Nu fac. Dar cine ştie?

G.E.: Care este rolul pe care ţi-l doreşti?
Ş.G.: Richard al III-lea din Richard al III-lea.

G.E.: Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi?
Ş.G.: Uaaa! Sunt prea multe nume de spus, dar uite mi-ar plăcea să lucrez cu oameni de teatru şi din afara ţării, dar nu am şi un argument la această afirmaţie.


G.E.: În ce te putem vedea în stagiunea aceasta?
Ş.G.: Păi: Fazanul în regia lui Alex Mâzgăreanu la Nottara, Carousel în regia lui Andrei Şerban la Bulandra - acestea două fiind spectacole proaspăt ieşite. Carousel va avea premiera în luna octombrie 2015; şi în rest la Teatrul Nottara, prin Godot Cafe Teatru şi mai nou la Teatrul de Artă.

G.E.: Povesteşte-ne puţin despre spectacolul la care repeţi acum. Cu ce e diferit de ceea ce ai făcut până acum, de ce trebuie lumea să vină să îl vadă şi puţin despre echipă
Ş.G.: Acum repetăm de zor la Omul care mânca lumea de Nis-Momme Stockmann. Este o piesă despre un om care vrea să se schimbe dar e prea târziu; o demenţă de piesă care ne-a făcut pe toţi cei care lucrăm la ea să ne întoarcem un pic la noi, la ce am fost cândva şi să ne punem întrebarea obsedantă - pe care o pune un anumit personaj într-un anumit moment: Fiţi sincer cu dumneavoastră: aţi rămas acelaşi care aţi fost?

G.E.: La final de discuţie, spune-ne te rog, ce îţi place să faci în timpul liber?
Ş.G.: Îmi place să merg la munte şi să mă joc pe Playstation. Doua activităţi care merg mână-n mână.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer