ne purtam înlăuntru umbra, fiecare.
Aşa cum orice întuneric
îşi poartă lumina.
Era o noapte sălbatică, miezul nopţii
aprins de patimă.
O noapte albă, dorită
şi vorba dulce.
Viaţa şi moartea sunt cele două feţe
ale monedei, zic.
"Moneda mea are pe ambele părţi
aceeaşi faţă," spui tu fără a clipi
de parcă ar fi o minciună.
"Foarte rău, atunci cum mai faci diferenţa?"
"Mi-o imaginez."
"Diferenţa totuşi există în sine?"
"Eu nu o cunosc".
ale monedei, zic.
"Moneda mea are pe ambele părţi
aceeaşi faţă," spui tu fără a clipi
de parcă ar fi o minciună.
"Foarte rău, atunci cum mai faci diferenţa?"
"Mi-o imaginez."
"Diferenţa totuşi există în sine?"
"Eu nu o cunosc".
Tu ai avut ultimul cuvânt.
Vorbisem tot ce era de vorbit
şi te-ai retras din potecă.
"Vino", ai spus.
"Destulă vorbă.
La noapte va fi
ploaie de stele."
"La înălţimea asta aerul se subţiază -
întoarce-te acasă cât nu e prea târziu"
m-ai avertizat.
"Vorbeşti din experienţă?" -
întreb neliniştită
(tu mai degrabă predici decât a făptuieşti)
privesc locul
dedesubt
întotdeauna mi-a fost mai uşor
să urc muntele
decât să cobor.
"Te atrage dezastrul
de parcă aţi fi
rude de sânge," spui.
"Întunericul face
mult mai mult - există
un izvor subteran, întunecat în care
binecuvântată mă scufund. Acum de exemplu
aş vrea să zbor,
dar cine garantează
că este în vis, cu adevărat?"
"Te voi ţine în braţe
dar te duc acasă,
acolo îţi este locul"
spun fiului meu -
"Dormi mai departe."
El ştie cât e de greu
să duc copilul pursânge, mult iubit
ca el, de una singură.
El se apleacă spre mine
fără o vorbă, dar eu îi citesc
gândurile şi le spun
"Tu cum trăieşti oare
departe de cel care ar trebui
să-ţi fie cel mai aproape?"
"Frica te face să vezi un străin
în cel care este al tău, fiule."
"Recunoşti că ţi-e frică?"
întreabă el. "Nu doar că-mi e frică,
mă aştept să-mi fie," îmi stă pe buze
să spun, dar tac.
O pilulă amară,
îmi înghit iar nodul din gât.
(în perioada 1 iunie 2015 - 31 decembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)