Cântăreaţa cheală - Eugen Ionescu, editura Humanitas, 2014
Interior burghez englezesc, cu fotolii englezeşti. Seară englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul lui englezesc, încălţat cu papuci englezeşti, fumează din pipa sa englezească şi citeşte un ziar englezesc lângă un şemineu englezesc în care arde un foc englezesc. Poartă ochelari englezeşti, mustăcioară căruntă englezească. Alături de el, într-un alt fotoliu englezesc, Doamna Smith, englezoaică, cârpeşte ciorapi englezeşti. Moment prelungit de tăcere englezească. Şaptesprezece bătăi englezeşti de pendulă englezească.
...
DOMNUL MARTIN: Hai să uităm, darling, tot ce nu s-a întâmplat între noi şi, acum că ne-am regăsit, să-ncercăm să nu ne mai pierdem şi să trăim la fel că pân-acum.
...
DOMNUL MARTIN: Sunteţi trist? (Tăcere.)
DOAMNASMITH: Se plictiseşte. (Tăcere.)
DOAMNA MARTIN: Vai, domnule, la vârstă dumneavoastră n-ar fi cazul. (Tăcere.)
DOMNUL SMITH: Inima nu cunoaşte vârstă. (Tăcere.)
DOMNUL MARTIN: E-adevărat. (Tăcere.)
DOAMNA SMITH: Aşa se spune. (Tăcere.)
DOAMNA MARTIN: Se spune şi pe dos. (Tăcere.)
Gânduri de noapte cu picături de ploaie izbite cu forţă de geam. Lacrimi izbite cu forţă de ferestrele din mine. Şoapte în întunericul cu păpuşi cu ochi albaştri şi falşi. Miracol cu miros de căderi intenţionate în turnuri de frunze murdare de la lacrimi. Râsete înfundate pe coridoare obscure. Ierni neîncepute, antrenate de pierderi în visare.
Strâng ochii şi aş vrea să desenez cu lacrimile mele o pisică cu coadă covrig. Dar am prea puţine lacrimi ca să-i desenez şi ochii pe spaţiul rece al geamului. Încep să plâng şi ochii pisicii apar. Apar şi eu. În spatele geamului aburit de gânduri izbite cu putere de trotuar.
Strâng ochii şi aş vrea să desenez cu lacrimile mele o pisică cu coadă covrig. Dar am prea puţine lacrimi ca să-i desenez şi ochii pe spaţiul rece al geamului. Încep să plâng şi ochii pisicii apar. Apar şi eu. În spatele geamului aburit de gânduri izbite cu putere de trotuar.
...
DOAMNA MARTIN: Ba da, aplecat. M-am apropiat de el să văd ce face...
DOMNUL SMITH: Şi?
DOAMNA MARTIN: Îşi lega şiretul de la pantof.
CEILALŢI TREI: Fantastic!
DOMNUL SMITH: Dacă nu-mi spuneaţi dumneavoastră, n-aş fi crezut.
DOMNUL MARTIN: De ce nu? Vezi altele şi mai şi când umbli prin oraş. De pildă, azi, chiar eu am văzut în metrou pe-o banchetă, un domn care citea liniştit ziarul.
DOAMNA SMITH: Ce tip original!
DOMNUL SMITH: Poate că era acelaşi!
...
DOMNUL SMITH: Ia te uită, sună. Trebuie să fie cineva.
DOAMNA SMITH, care face o criză de furie: Nu mă mai trimite să deschid. Ai văzut că m-am dus degeaba. Experienţa ne demonstrează că atunci când se-aude soneria nu-i nimeni.
DOAMNA MARTIN: Nimeni. Niciodată.
DOMNUL MARTIN: Nu-i sigur.
DOAMNA SMITH: Ba chiar e fals. De cele mai multe ori, când se aude soneria la uşă, înseamnă că e cineva.
...
A murit aşteptând.
Era iarnă. Visase că o să construiască un avion din hârtie. Şi că o să-l trimită pe mare. La tata. Cumpărase creioane cerate cu miros puternic de lumânări stinse. Pentru tata, spunea. O învăţase să deseneze un apus. Când a terminat avionul, s-a dus la geamul de la bucătărie. Spre răsărit, spunea. A ridicat avionul. A închis ochii. Şi avionul a zburat.
...
DOMNUL MARTIN: Până la urmă tot nu ştim dacă, atunci când sună la uşă, e sau nu e cineva.
DOAMNA SMITH: Nu-i nimeni niciodată.
DOMNUL SMITH: E-ntotdeauna cineva.
...
POMPIERUL: Mai pică totuşi câte-o asfixiere cu gaz, dar destul de rar. De pildă, săptămâna trecută, s-a asfixiat o tânăra; lăsase gazul deschis.
DOAMNA MARTIN: L-a uitat?
POMPIERUL: Nu, dar a crezut că era pieptănul ei.
DOMNUL SMITH: Confuziile astea sunt foarte periculoase.
DOAMNA SMITH: Dar pe la vânzătorul de chibrituri aţi trecut?
POMPIERUL: Nici o şansă. E asigurat contra incendiilor.
DOMNUL MARTIN: Duceţi-vă la vicarul din Wakefield şi spuneţi-i că veniţi din partea mea.
POMPIERUL: N-am dreptul să sting focul la preoţi. Episcopul s-ar supăra foc pe mine. Ei îşi sting singuri focul...
POMPIERUL: Ah! nu ştiu dacă mai sunt în stare. Sunt în misiune. Depinde cât e ora.
DOAMNA SMITH: N-avem ora la noi.
POMPIERUL: Şi pendula?
DOMNUL SMITH: Merge aiurea. Are spirit de contradicţie. Arată mereu ora pe dos.
...
DOAMNA SMITH: Hai, Mary dragă, fii aşa bună şi du-te la bucătărie să-ţi citeşti poeziile la oglindă...
DOMNUL MARTIN: Că să vezi! Şi eu citesc poezii în faţă oglinzii şi nu sunt menajeră.
DOAMNA MARTIN: Azi-dimineaţă, când te-ai privit în oglindă, nici nu te-ai văzut.
DOMNUL MARTIN: Fiindcă nu eram încă în faţa ei...
...
Focul
Candelabrele strălucesc în pădure
O piatră ia foc
Castelul ia foc
Pădurea ia foc
Bărbaţii iau foc
Femeile iau foc
Păsările iau foc
Peştii iau foc
Apa ia foc
Cerul ia foc
Cenuşa ia foc
Fumul ia foc
Focul ia foc
Totul ia foc
Ia foc, ia foc.
Ştia să se uite în urmă
Şi uita că trebuia să mă privească
Şi să facă broscuţe cu pietricelele din lac
Lua o pietricică şi o închidea în sine
O păstra
Nu am dreptul să le arunc atât de departe, spunea
Şi se uita în urmă
Şi închidea pietricelele în el
Şi uita să mai facă jocul în care pietricelele sar
Şi nu ajung niciodată
Prea departe.
...Şi uita că trebuia să mă privească
Şi să facă broscuţe cu pietricelele din lac
Lua o pietricică şi o închidea în sine
O păstra
Nu am dreptul să le arunc atât de departe, spunea
Şi se uita în urmă
Şi închidea pietricelele în el
Şi uita să mai facă jocul în care pietricelele sar
Şi nu ajung niciodată
Prea departe.
POMPIERUL: E-adevărat... totul e extrem de subiectiv... dar este exact viziunea mea asupra lumii. Visul meu. Idealul meu... Ah, asta-mi aduce aminte că e timpul să plec. Dacă tot nu ştiţi cât e ceasul, pe mine, în trei sferturi de oră şi şaisprezece minute fix, mă aşteaptă un incendiu tocmai la celălalt capăt al oraşului. Trebuie să mă grăbesc. Chiar dacă nu-i cine ştie ce.
DOAMNA SMITH: Şi la ce vă aşteptaţi? Un foc mic pe la vreun coş?
POMPIERUL: Nici măcar. Un foc de paie şi o uşoară arsură la stomac.
DOMNUL SMITH: Ne pare rău că ne părăsiţi.
DOAMNA SMITH: Aţi avut un haz nebun.
DOAMNA MARTIN: Ne-aţi oferit un sfert de oră curat cartezian.
POMPIERUL, se îndreaptă către ieşire, apoi se opreşte: Apropo, că tot veni vorba, şi cântăreaţa cheală?
Tăcere generală, stânjeneală.
DOAMNA SMITH: Umblă pieptănată la fel!
POMPIERUL: Ah! Atunci vă spun la revedere, doamnelor şi domnilor.
DOMNUL MARTIN: Noroc bun şi foc bun!
POMPIERUL: Aşa să fie. Pentru toată lumea.
...
DOAMNA SMITH: În viaţă, trebuie să te uiţi pe fereastră.
DOAMNA MARTIN: Poţi să te-aşezi pe scaun, dacă scaunul n-are.
DOMNUL SMITH: Trebuie întotdeauna să te gândeşti la toate.
DOMNUL MARTIN: Tavanul e sus, podeaua e jos.
DOAMNA SMITH: Când zic da, e numai un fel de-a spune.
DOAMNA MARTIN: Fiecare cu soarta lui.
DOMNUL SMITH: Luaţi un cerc, mângâiaţi-l şi va deveni vicios!
DOAMNA SMITH: Profesorul îi învaţă pe copii să citească, pisica îşi alăptează puii când sunt pui.
(... )
DOMNUL SMITH: Când sunt la ţară, mie îmi place singurătatea şi liniştea.
DOMNUL MARTIN: Nu eşti destul de bătrân pentru aşa ceva.
DOAMNA SMITH: Avea dreptate Benjamin Franklin: eşti mai neliniştit ca el.
(... )
DOAMNA SMITH: Nu ştiu destulă spaniolă ca să mă fac înţeleasă.
(... )
DOMNUL MARTIN: Pâinea este un arbore, dar pâinea este şi ea un arbore, iar din stejar stejar răsare, în fiecare dimineaţă-n zori.
DOAMNA SMITH: Unchiul meu trăieşte la ţară, dar asta nu-i treaba moaşei.
DOMNUL MARTIN: Hârtia e pentru scris, pisica e pentru şoarece. Brânza e pentru zgâriat.
DOAMNA SMITH: Automobilul merge foarte repede, dar bucătăreasa găteşte mult mai bine.
(... )
DOMNUL MARTIN: Se poate demonstra că progresul social e mult mai bun cu zahăr.
(... )
