Azil

Condamnarea la moarte, în noiembrie 2014, a lui Ashraf Fayadh, cunoscut poet şi artist din Arabia Saudită, sub falsa acuzaţie că ar fi renunţat la credinţa musulmană, a trezit o vie reacţie internaţională de solidaritate, până la cel mai înalt nivel - reacţie la care s-a asociat şi PEN România (printr-o scrisoare adresată Ambasadei Arabiei Saudite şi proteste individuale ale scriitorilor). PEN România organizează, în continuarea acestor eforturi, o seară de poezie şi solidaritate cu Ashraf Fayadh pe data de 14 ianuarie 2016, ora 19, la Club A din Bucureşti - ziua în care manifestări asemănătoare vor avea loc într-o serie de alte ţări ale lumii.

Ashraf Fayadh, născut în 1980 într-o familie de refugiaţi palestinieni, s-a remarcat pentru organizarea unor importante expoziţii de artă contemporană saudită, inclusiv la Bienala de la Veneţia (2013). El a publicat, în Liban, volumul de versuri Instrucţiuni interne (Beirut, 2008), care ulterior a fost interzis în Arabia Saudită şi este acum utilizat drept dovadă a apostasiei sale. Publicăm mai jos câteva versuri din acest volum.

Azil

Azil: Stai ultimul în coadă.
Ţi se dă o bucată de pâine.
Stai în picioare!: Bunicul făcea la fel.
Fără să ştii de ce.
Bucata?: tu.
Patria: carnetul din portmoneu.
Banii: hârtii cu faţa Conducătorilor.
Fotografia: înlocuitorul tău care aşteaptă întoarcerea.
Întoarcerea: făptură mitologică... din poveştile bunicii.
Sfârşitul lecţiei întâi.


.....

N-am să mă gândesc la mirosul pământului, la supărarea că plouă sau arsura demult înrădăcinată în pieptul meu.
Încerc să găsesc o consolare potrivită situaţiei, care nu-mi permite să înţeleg buzele tale cum aş dori
Ori să şterg petalele roşietice de umezeala ceţii
Ori să frânez obsesia care mă îngenunchează când văd că nu eşti cu mine acum
Şi nici nu vei fi... Când în tăcerea pedepsitoare a nopţii trebuie să-mi explic poziţia.
Poartă-te de parcă pământul ar fi tăcut, de parcă l-am vedea de la distanţă şi tot ce s-a întâmplat între noi a fost o glumă proastă, care-a dat greş.


.....

Tu ce crezi despre zilele pe care le-am petrecut cu tine?
De cuvintele care se evaporau atât de iute din cauza intensei mele dureri?
De nodurile adunate la mine în piept ca nişte alge uscate?
Am uitat să-ţi spun că (tehnic vorbind) m-am obişnuit cu absenţa ta
Iar dorinţele se rătăcesc în calea spre dorinţele tale
şi memoria se erodează.
Şi tot mai încerc să prind lumina, dar nu pentru a vedea, ci pentru că bezna e-atât de înspăimântătoare... chiar când te înveţi cu ea!
Vor fi suficiente scuzele mele? Pentru tot ceea ce s-a-ntâmplat când încercam să găsesc scuze valabile.


.....

Îmi voi ocoli memoria
Voi pretinde că dorm bine.
Trebuie să-mi smulg întrebările
Care încearcă să afle cauze, să primească răspunsuri convingătoare.
Întrebările care, din motive personale, au venit după căderea obişnuitei punctuaţii.


.....

Oglinda să-ţi explice cât eşti de frumoasă!
Mătură vraful cuvintelor tale prăfuite, respiră adânc.
Adu-ţi aminte cât de mult te-am iubit, cum totul a fost ca un şoc electric care era să pornească un mare incendiu... în depozitul pustiu!

Versiune română de Ioana Ieronim - după traducerea în limba engleză a poetei Mona Kareem