Peliculă poetică cu zgârieturi

Mă retrag
mă întorc la perete
perete alb
cu miros
de var
şi de păpuşi
de porţelan

Stau cu capul sprijinit de perete
perete alb
şi văd în punctele alea
fără culoare
îmi văd amintirile
şi le ating
le mângâi
şi le urmăresc
naşterea
ca un copilaş care învaţă
să citescă

Îmi văd
visele sparte
emoţiile de care
mi-e ruşine
clipele care fug
şi pe care vreau să le prind
în spaţiul care desparte
ventriculul stâng al inimii
de cel drept
să fac să comunice
cele două inimi
cu miros
de lemn ars

Şi râd puţin de mine
Ca să văd cum e
să nu mă iau in serios
şi e prea întuneric în
bezna din spatele
pleoapelor

Prea multe valuri
de zgârieturi amorfe
şi de gâze care îmi străpung
miezul de pâine al ochiului stâng

Se îndreaptă totul spre stânga
şi mi-e teamă
că inima o să se spargă
de la atâtea
amintiri