- Tu vrei o fată cuminte, cu ochii-n pământ, care să-ţi consimtă în toate? O sinceritate protectoare, care să te mângâie doar, ca vânturile zilelor de mai? S-ar putea să te răneşti, Puştiule!
Îmi plăcea cum îmi ziceai Puştiule. Poate pentru că erai mai mică decât mine.
Am tăcut şi o vreme s-au auzit doar paşii noştri scârţâind în zăpadă.
- Te vreau pe tine, am zis.
Şi nu-mi mai amintesc decât că am ajuns la poarta casei tale şi Mureş era plin de fulgi de zăpadă, în braţele tale. Ai intrat în curte, şi după câţiva paşi te-ai întors şi mi-ai zis:
- Ar trebui să-mi plăteşti chirie!
- Pentru ce? am zis, întrebându-mă dacă nu mă vei invita să intru.
- Pentru că-mi locuieşti gândurile, ai zis.
Ai plecat râzând. Şi nu m-ai invitat.
Nu ţi-am spus niciodată că pe drumul de întoarcere m-am întâlnit cu Carla. Era o noapte magică, fulgii ăia în luminile becurilor de pe străzi, şi Carla râdea mereu, glumele ei obişnuite de femeie care ştie cum să atragă atenţia într-un grup. Acum nu eram un grup, eram numai noi doi şi ea mă tachina şi tot ea s-a invitat la mine, ştiu că nu eu i-am zis să urce, dar nici n-am putut să-i spun nu. Îmi spunea, aluziv, clişeul ăla că ar trebui să trăim fiecare zi de parcă ar fi ultima, eu ziceam că poate ar trebui să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi prima, obişnuita mea pledoarie pentru inocenţă, pentru începuturi rămase neîmplinite.
- Touché! a zis ea.
Nu se sfiise să-mi povestească, în alte ocazii. numeroasele ei aventuri, le povestea de altfel aproape tuturor, sărea dintr-una în alta, cu aplomb şi se despărţea după o seară sau o săptămână de sex, timp în care alesul se simţea probabil în al nouălea cer, apoi îl părăsea sau se mai întâlneau întâmplător şi de multe ori nu se mai vedeau niciodată, mai ales când evenimentele astea aveau loc la mare. Carla deborda de sexualitate, o curiozitate cum n-am mai văzut, de studentă medicinistă, o dăruire totală chiar şi pentru nişte imbecili, ale căror singure merite erau veleităţile lor de masculi dotaţi sau doar experimentaţi, care îi puteau oferi ceva nou. Iar ea asta şi voia: ceva nou, mereu ceva nou.
I-am dat voie să fumeze şi ea a deschis fereastra şi frigul a intrat în cameră şi nu, nu m-a încălzit deloc priveliştea pulpelor ei dezvelite până sus, pentru că se aplecase puţin în afară, ca fumul să nu intre în casă, ştia că nu fumez aşa cum ştia probabil că mă uit la chiloţeii ei negrii, de sub rochia scurtă de catifea verde, dar vorbea mereu, îmi povestea nişte filme tâmpite pe care le văzuse la televizor, în timp ce aşteptam să se încarce blitzul aparatului fotografic, bateria era pe sfârşite şi dura al naibii de mult timp, dar ţigara ei a ţinut mai mult şi eu i-am făcut trei fotografii şi ea nu s-a prins sau s-a prefăcut că nu se prinde.
Pe urmă am discutat lucruri serioase şi ea m-a întrebat dacă vreau să-mi arate operaţia ei. Îşi făcuse o operaţie la sân, pentru simetrie - unul fusese mai mare. Acum erau egali şi frumoşi şi pe urmă ne-am sărutat, săruta bine şi ştiam că e doar începutul şi m-am speriat. Poate pentru că era cea mai bună prietenă a ta şi îmi era teamă că e o cursă, că poate tu ştii, că veţi râde împreună de mine, poate pentru că nu mă simţeam la fel de dotat sau experimentat ca numeroşii ei amanţi, ştiu doar că m-am oprit după ce am început şi asta a fost penibil, pentru că ar fi trebuit să nu încep sau să continui, dar am fost atât de laş, încât mi-am spus că o fac pentru tine, că sunt cinstit şi fidel, deşi tu nu mă răsfăţai deloc, atunci, dimpotrivă. Eram la început şi eram un frustrat şi te lăsam să faci ce vrei, eram un fraier, dar cu argumente morale. Îmi ziceam că te iubesc şi ia uite ce model de fidelitate aplicată zăcea în mine!
Carla mă consideră probabil şi acum un imbecil, ne-am întâlnit cu câteva zile în urmă, pe stradă. S-a măritat, de vreun an, cu un dobitoc, poate că tocmai de un dobitoc avea nevoie, unul care să nu bage de seamă privirile foştilor ei amanţi întâlniţi pe stradă, un tip pe care să-l poată manevra în orice direcţie ar vrea.
Sau poate din resemnare; nici unul din ceilalţi nu ar fi luat-o de nevastă.
Nu ştiu de ce îţi spun toate astea acum.
Îmi amintesc poezia ta, despre mine cel trist, pentru că iubeşte singur.
De ce te-ai îndrăgostit de el? Ce avea în plus? Ce nu aveam eu? Unde am greşit?
Radu o întreabă pe Iulia ce mai fac.
- Se mai desparte?
- Se desparte! râde Iulia.
Ceva nu-i în ordine, dacă sunt omul despărţirilor! Şi nici nu ştiu de ce te-ai întors; te-ai despărţit de el? Îl mai iubeşti? Ce vrei de la mine? Să nu-mi spui: nimic. Aş fi trist să nu vrei nimic de la mine.
***
Te vreau pe tine. "Pe care tine?" ar urma să mă întrebi dar este de fapt întrebarea mea. E întrebarea pe care mi-o pun de atâta timp, din prima zi în care te-am cunoscut şi am ştiut că tu eşti... "Eu sunt ce?" ai să mă întrebi. Sigur nu ştiu ce, bărbatul cel mai apropiat de visele mele, te-am văzut şi am ştiut că tu eşti... nu râde! A început atunci cea mai dificil-minunată parte a vieţii mele, între iubirea ta deschisă uneori ca o fereastră şi plecările tale, fericire necondiţionată şi tristeţe absolută. Undeva la mijloc iubirea mea, mereu atentă, la pândă, nici nu mai ştiu ce vroiam de fapt, să nu pleci sau să nu sufăr atât atunci când pleci, pentru că mereu am ştiut că plecările tale sunt inevitabile. Uneori dispăreai de lângă mine fără să mă părăseşti, alunecai din iubire în lumea aceea a ta care nu mă cunoştea şi care nu mă dorea în ea. Îmi era atât de greu să înţeleg pentru că funcţionam atât de diferit, atât de greu să îmi creez alt sistem din care să te înţeleg pentru că a înţelege înseamnă exact ce era mai dureros, să accept plecările tale. Alternativa era să plec definitiv, eu să plec, să încerc să te uit, să închid eu fereastra în plină iubire. Imposibil, aşa că puţin mişeleşte am aşteptat să se ivească o întâmplare care să mă ajute să te părăsesc. Înţelegi? Atunci când iubeşti nu te gândeşti la nimic decât la iubire nu vezi ce se întâmplă în jur, viaţa e concentrată în sentimentul pe care îl trăieşti sau din care trăieşte, pot să treacă pe lângă tine orice promisiuni, nu le vezi dar eu am început să mă oblig să văd în jur: bărbaţi care treceau, mulţi indiferenţi, alţii interesaţi puţin de mine, dar cum aş fi putut pleca doar pentru o noapte... trebuia ceva mult mai puternic.
Exact cum ţi-am spus, eram la mare într-o seară, şi tu ar fi trebuit să fii lângă mine, cu tine alături nimic nu m-ar fi interesat, dar tu erai departe, te uitai după valuri, le numărai sau doar le priveai dar în acel moment doar valurile mai existau pentru tine. Într-o iubire vorbele bărbatului care s-a aşezat lângă mine nici măcar nu m-ar fi atins, le-aş fi auzit, puţin distrată, tot uitându-mă la tine, la pantalonii tăi suflecaţi, gândindu-mă de fapt la clipa când vei uita de valuri ca să mă iei în braţe dar nu era aşa... bărbatul acela pe care îl ştiam vag mi-a spus: "te iubesc vino cu mine". Aş fi râs în altă situaţie şi culmea şi el ar fi râs nu pentru că nu el nu ar fi fost serios ci pentru că reacţia mea conta de fapt, ea putea să dea sau nu consistenţă acelei chemări... nu ştiu dacă înţelegi, el mă dorea cu adevărat dar ştia cât te iubesc, îmi spunea vino cu mine convins că îi voi râde amuzată. Abia când m-am sculat de pe nisip şi i-am spus: "Să mergem" el a înţeles. Sau poate din acel moment dorinţa lui a devenit efectivă, desfăşurată din virtual. Ştiam ce e cu el, nu eram prieteni dar ne cunoşteam şi inevitabil ştiam povestea lui. Aş fi plecat pentru toată viaţa cu un alt bărbat? Nu ştiu! L-am folosit? Probabil dar sunt convinsă că şi eu i-am dat lui ceva aşa că între noi doi nu a fost nimic urât, poate o mică afacere dar o afacere senină, el mi-a dat ce avea mai de preţ eu nu ştiu ce i-am dat pentru că nu mai e pe aici să îl întreb. Dar a fost fericit, sunt sigură.
Da, mă întorc la tine, dar nu în aceeaşi iubire, între timp am învăţat să iubesc, să te iubesc şi ceva îmi spune că această despărţire te-a schimbat şi pe tine.
Vin înapoi fără să mai doresc să te schimb sau să te înţeleg, uf, poate suna urât ce tocmai am spus, dar trebuie să mă apăr sau nu neapărat să mă apăr pe mine ci mai degrabă să am grijă de seninătatea iubirii noastre. Dar am mai învăţat ceva, mă voi strecura uneori în clipele tale de singurătate şi te voi iubi dinăuntrul lor...