Moş Signeanu

Ca să vă povestesc despre moş Mitriţă Signeanu din Veleşti, trebuie să vă vorbesc mai întâi de inginerul electrician Oliver Heaviside din Camden Town. Acesta din urmă era un matematician şi fizician autodidact, un fel de "savantul distrat", dacă vreţi. Oliver a trăit puţin mai înainte de Mitriţă, în epoca în care încrederea în ştiinţele exacte era nelimitată (aşa de nelimitată, că a dus la descoperirea bombei atomice, de o pildă), iar Oliver s-a dovedit a fi copilul neastâmpărat, deloc tocilar, al acelei epoci pline de avânt ştiinţific. Nonconformismul lui l-a ajutat, probabil, să apropie visul de ştiinţele exacte sau invers. El a formulat, pe bază de calcule, ipoteza existenţei ionosferei. Desigur că ştiţi: Pământul nostru (dacă îi putem spune "al nostru", poate că mai degrabă suntem un fel de musafiri ai Lui) este înconjurat cu mai multe straturi atmosferice, savanţii descoperind că "cele nouă ceruri" biblice nu-s chiar... metafore. În fine, să lăsăm!

Oliver al nostru a descoperit un strat atmosferic, care astăzi se numeşte după numele lui - Heaviside. Zona se întinde între 50-80 km deasupra nivelului mării şi este o păturică (căci este o păturică, dacă ne raportăm la imensitatea cosmică) a Pământului, un înveliş atmosferic, care apără Pământul de radiaţiile electromagnetice ionizante. Nu mă complic cu tot felul de explicaţii ştiinţifice, pe care, oricum, nu le stăpânesc, şi le numesc raze cosmice. Aceste raze sunt, de fapt, benefice pentru om, cam aşa cum razele Roentgen sunt folositoare, dacă sunt utilizate în cantitate infimă. Ei, bine, razele cosmice de care vorbesc sunt şi ele benefice pentru om, ba chiar vitale, ele ne revitalizează, ne încarcă zilnic cu "combustibil". Ce se întâmplă. La un moment dat acest strat Heaviside, care-i, cum spuneam, undeva sus-sus deasupra noastră, se dă la o parte şi dă voie razelor cosmice să pătrundă pe Pământ şi să ne revitalizeze. Nu pentru mult timp însă! Stratul "havisid" (am românizat eu) se închide la loc. Dacă emisia de raze cosmice ar continua, ceva rău s-ar petrece cu organismul nostru. Toate reacţiile noastre, toate trăirile noastre s-ar accelera. Am deveni criminal de neastâmpăraţi, ahtiaţi nebuneşte după toate cele. Am deveni mai pofticioşi după sex decât sultanii, mai arivişti decât Julien Sorel şi Ion al Glanetaşului, mai nimfomane decât... daţi dumneavoastră un exemplu, mai superficiali decât Hlestakov sau vreo domnişoară interesată numai de dressing. Minţile noastre ar dudui genial, dar ar arde iute, ca un băţ de chibrit. Iar dacă razele cosmice ar continua să năvălească, ne-am pârjoli cu totul, ca nişte gâzuliţe pierdute, nimerite întâmplător în mormanul de frunze scuturate, căruia îi dăm foc toamna.

Din fericire, har Domnului, există acest strat havisid. Să reflectăm la chestiunea aceasta...

Bunânţeles, moş Mitriţă Signeanu nu ştia nici cu spatele de savantul distrat în cauză, dar într-un anume fel moartea lui moş Mitriţă este legată de Heaviside şi de stratul care-i poartă numele.

... Îl ţin minte vag din copilăria mea: c-o barbă mare, alb-gălbuie şi cu o chică asemenea: imensă şi moale, răsfirându-se molatic, cum se unduieşte mohorul pe dealuri în bătaia vântului. Aşa îmi închipui că trebuie să fi arătat proorocii din vechime. Era tare credincios moş Mitriţă! Duminica dimineaţa îl auzeai boc-boc! cu bastonul - venea la biserică negreşit. Chiar când începeau să bată clopotele, el intra în biserică. Întotdeauna. Că tata şi zicea: "Cum dracu' nimereşte moşneagu' ista când bat clopotele? Doar n-are ceas şi, oricum, Petrică nu trage clopotele la oră fixă".

Serile moş Signeanu citea din Biblie. Numai la lumânare. Nu citea niciodată la lampă, iar să citească sub lumina becului electric (chiar pe atunci satul nostru fusese racordat la reţeaua de curent electric), ar fi fost o adevărată blasfemie. Din Cartea Sfântă nu se citeşte decât la lumânare! Aşa credea moş Signeanu şi aşa credea toată generaţia lui de oameni, care acum au trecut sub brazdă. Ei, şi într-un târziu de noapte, să fi fost prin '64 sau '65, moşul a adormit cu ochelarii pe nas şi cu nasul în Cartea Sfântă. Lumânarea a ars până ce s-a topit cu totul, iar flăcăruia a trecut la faţa de masă. Mai întâi vor fi ars mocnit lucrurile de prin casă, iar în acest timp trebuie să fi murit moşul din cauza fumului. Pe urmă au pornit vâlvătăile, însă din cauza unor nuci deşi, care înconjurau casa, nici un vecin nu le-a observat.

În afară de asta, era o noapte liniştită şi călduţă de vară, oamenii erau rupţi de oboseală de la muncile câmpului şi dormeau duşi, cum se zice. Unde sunt "duşi" oamenii şi ce este cu acest somn dinspre dimineaţă resimţit ca "dulce"? Căci aşa spune toată lumea, că spre dimineaţă somnul e mai dulce. Aţi ghicit? Da, este vorba de acel strat havisid, care s-a dat la o parte sub suliţele ascuţite ale razelor cosmice, raze care se fac "vinovate" de somnul dus şi dulce al veleştenilor mei, care nu s-au putut trezi să vadă nenorocirea. Pe urmă stratul havisid s-a închis la loc, dar între timp se făcuse scrum şi casa, şi moş Mitriţă şi cartea lui. Dimineaţă oamenii n-au mai găsit decât ochelarii moşului, fără aţa cu care-i lega ca să nu-i cadă de pe nas. Nici el nu văzuse nimic cu ei.

L-a pedepsit Dumnezeu pentru cine ştie ce păcate strămoşeşti, au zis unii. Ba, Acesta l-a strâns la El, fiindcă a fost plăcut lui Dumnezeu, au spus alţii. Nu putem noi cunoaşte care-s Planurile Lui, au spus cei mai bătrâni. Iar alţii,care apucaseră să treacă cu multă gurăcăscare prin şcoala nouă şi atee: Eh, lăsaţi balivernele! N-a fost atent şi gata: De aceea a murit!

Părerea mea este că cei din urmă văduvesc lumea de mistere, de semne. "Signum" (latină), "signe" (franceză) înseamnă semn. Nu se poate ca moş Signeanu, care are în însuşi numele lui semnul, să nu fie un semn. Nu se poate ca noi toţi să nu în(semn)ăm semne tainice în univers. Ar fi groaznic să nu reprezentăm nici o semn-ificaţie dincolo de sine, să fim doar nişte bărzăuni bezmetici, care se rotesc năuc în jurul unui bec încins.

Pentru ei, care fac trecutul tăciune, totul are explicaţie teribil de plicticoasă, sosirile la fix ale moşului nu înseamnă decât coincidenţă, iar stratul havisid e doar un strat atmosferic. Dar în fapt îi mănâncă groaza lipsei de semnificaţie. Signeanu însă trebuie să fie acum în alte lumi, spre alte deschideri. Altminteri de ce a mai trăit atât de demn, atât de curat? Pentru mine deschiderea acestei pături ocrotitoare este asemeni unduitorului vers al Poetului: "Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă".