Păstrăv prăjit cu mămăligă şi mujdei

Maestrul îşi aruncă pe un dulap pălăria cât roata carului şi se aşează greu în scaunul de răchită, care geme mai să-şi dea duhul. Cucoana Irina, umblând fuguţa să pună dulceţurile pe masă, aruncă o privire îngrijorată spre dulap, fiindcă îşi aduce aminte că acolo sus nu ştersese praful. Maestrul începe cu un glas neobişnuit de subţire pentru trupul lui măluros:

- Drăguţă cucoană Irină, bine-ai făcut că ai luat păstrăv, că aista-i peşte bun ce nu se mai află! Atâta că era bine, dacă nu se afla pescuit din râu de munte, să fie măcar luat de la crescătoriile de păstrăvi de acolo. Ista de la magazine, adus din adânci străinătăţi, nu-i aşa de bun. Acolo, în ţările Apusului, păstrăvul s-o îngrăşat şi s-o moleşit, iar carnea lui, mi-o zis mie cine mi-o zis, care a trăit prin acele locuri depărtate, nu mai i-aşa de gustoasă. Aista-i necazul cel mare! Alta-i peştele cel subţire ca iuşca şi uscat ca coarna de la noi, care săgetează deasupra luciului apei la ceas de sară, când libelulele smălţuite îl întovărăşesc pe oglinda apei! Cată să ştii, dragă cucoană Irină, că aşa se face el bun: în viaţă, în tumulturile învierşunate şi viforoase din lupta vieţii. Că-i lacom de viaţă păstrăvul; stă ascuns sub pietre, dar, când e vorba de prins ceva, nu stă cu burta la soare - sare! De aceea se şi prinde uşor, chiar de pe mal.... Că aşa-i făcut păstrăvul, ca şi omul de altfel, ajungi să înveţi mai mult din suferinţă decât înveţi dintr-o viaţă liniştită. Asta nu însamnă că eu ridic osanale suferinţei, cucoană Irină. Nu, asta n-oi face-o eu!

Tare bune dulce dulceţurile iestea! Mulţumescu-ţi! Mai cu samă cea de cireşe amare.

Buuun! Uite cum faci! Cureţi păstrăvul ori, dacă ţi-i milă, pune-o mână de bărbat să facă treaba asta. Îl speli binişor şi-l laşi la uscat, că pe urmă-i vai de ochişorii matele cei frumoşi, dacă rămâne apă în uleiul încins. Sare să-i pui numa olecuţică sau mai bine deloc, carnea de păstrăv îi sărată de la Dumnezeu, aşa că nu se poate să fie fărădecât bine. Un fum de piper să-i pui, asemine şi lămâie, că tai câteva rondele sau că pui câteva picături.

Ei, acuma-i acuma - prăjitul! Eu nu tăvălesc păstrăvul prin făină. Să-l lăsăm aşa cum îi. Prea gingaşă-i carnea de păstrăv, ca s-o tămânjâm cu făină albă sau de păpuşoi şi să-i stricăm dulceaţa. În afară de asta, avem mămăliga! Aşa că - fără făină, dar să avem mare grijă la prăjit să-l întoarcem des şi încetişor - să nu se desprindă pieliţa lui cea frumoasă. Pfii, văzut-ai cum îi? Pe spătişor e cenuşiu-albăstrui, câteodată verde-masliniu. D-apoi punctuleţele cele negre de pe pieliţă şi argintiul de pe părţi. Cred că şi Dumnezeu Sfântul s-o bucurat de-aşa lucrare făcută!

Îl punem frumuşel în tigaie şi-l prăjim în ulei şi unt încins. Aicea-i cheia şi lacata - uleiul cu unt! Nu trebuie să punem numai unt, cum ar spune nu ştiu cine, capătă un gust de prea multă grăsime.

Pe urmă luăm nişte căciulii de usturoi, pisăm repejor usturoiul într-o scăfiţă şi facem un mujdei ca acela! Nu uităm sarea şi oleacă de ulei amestecat cu apă. Unora le place la mujdei şi un strop de oţet. Treaba lor. Unele cuconeturi spun mai nou să fie ca... cum îi zice... maioneza. Nu, mujdeiul să fie mujdei.

Îţi mai rămâne, vasăzică, să faci treaba de căpătâi - mămăliga. Cată să fie, cucoană Irină, bine fiartă, scoaptă şi mult mestecată. Ca s-o mesteci mult şi cu nădejde, să te gândeşti la cea mai mare duşmancă a matale şi cum ţi-o spus ea că ţi-o văzut barbatul cu alta. Atuncea mesteci mămăliga vârtos! Să nu iasă ca mămăligile iestea boiereşti de la restaurant, mămăliguţă, chipurile, le zice. Sunt pripite şi moi şi se lăţăsc pe fund ca o baligă de vacă, să mă iertaţi! Mămăliga la păstrăv trebuie să fie tare, ţărănească, vârtoasă. Asta-i de când îi lumea şi pământul!

Toate-s gata într-o mică de ceas, adică un sfert de oră, cum ziceţi dumnilivoastră mai nou. Se dau la masă când mămăliga şi păstrăvul îs calde. Îi bine să mărunţeşti ş-oleacă de pitrinjăl peste păstrăv. Iar dacă ai ş-o gărăfioară bulbucată cu vin alb de casă, îi şi mai bine. Ei, dragă cucoană Irină, şi parcă după masă intri-ntr-un abur de lumină. Când întorci ochii, iar e cupa plină. Apuci cupa de picioruş şi-o rădici din nou în tării. Pfii, mai cu samă picioruşul tare mi-i drag!