Palatul Cotroceni a fost gândit ca reşedinţă în Bucureşti a moştenitorului tronului lui Carol I, Principele (apoi Regele) Ferdinand şi a soţiei sale, Maria. Construit pornind de la prezenţa pe amplasament a unei foste mănăstiri cantacuzine, cuprinzând în incintă şi o biserică ridicată în maniera ulterior denumită brâncovenească, palatul a fost completat cu spaţii monumentale, reflectând cu prisosinţă ghidajul estetic al Principesei, ulterior Reginei Maria, care şi-a pus amprenta şi asupra amenajării interioare a palatului, dar şi asupra mobilierului acestuia. Ca şi la Pelişor, Maria va exprima exuberanţa spiritului său artistic, inspirat de dubla sa descendenţă britanică şi rusă şi, mai cu seamă, de noutatea mişcării Arts and Crafts, dar va şti să dea reşedinţei sale şi necesarele referinţe la rădăcinile arhitecturale ale patriei sale de adopţie.
Aşa se face că linia cantacuzin-brâncovenească va fi continuată prin adăugarea unei replici a logiei zise a lui Dionisie, al cărei original se află la Mănăstirea Hurezi, ctitoria cea mai de seamă a voievodului martir Constantin Brâncoveanu. De asemenea, una dintre sălile de recepţie ale palatului a fost amenajată în manieră neoromânească. Aceste elemente fac ca palatul să fie o dovadă a persistenţei şi reprezentativităţii naţionale a aşa-zisului stil brâncovenesc în arhitectura locală din secolele al nouăsprezecelea şi, mai ales, al douăzecilea. Dinastia dorea să fie privită şi în continuarea tradiţiilor locale, mai cu seamă în capitala ţării.
Palatul a fost folosit, în perioada comunistă, drept loc de adunare a pionierilor (organizaţia de copii a partidului comunist), pentru ca, spre sfârşitul regimului, să fie supus unui proces de restaurare parţială, cuplat, însă, cu demolarea lăcaşului de cult din centrul incintei. Acesta a fost restaurat parţial după 1989, când palatul a devenit sediul preşedinţilor republicii, pentru ca, într-un final, să fie restaurat integral şi reintrodus în cult ca biserică ortodoxă, aşa cum fusese iniţial.
Palatul Elisabeta, edificat de arh. Corneliu Marcu în 1936, actuala reşedinţă a Familiei Regale în Bucureşti, este un exemplu elegant al potenţialului pe care arhitectura zisă mauro-florentină îl avea în a crea deopotrivă ambianţe intime, dar şi cu o alonjă monumentală. În realitate o reşedinţă ceva mai amplă, elegant detaliată, închizând una dintre laturile unui mic domeniu privat în inima Parcului Herăstrău, palatul se remarcă prin străvezii aluzii roman(ic)e şi, mai ales, prin faptul că în el a fost semnată - silit fiind regele, prin şantaj, de către regimul marionetă al sovieticilor în România - abdicarea Majestăţii Sale Regelui Mihai I, în 1947.
După redarea lui ca reşedinţă de drept, Familia Regală a reamenajat interiorul palatului, inclusiv cu o colecţie de artă contemporană semnificativă, redându-i demnitate oficială şi, totodată, ambianţa caldă a unui cămin regal şi princiar.
Castelul Săvârşin aparţine Regelui Mihai I şi a fost restaurat, împreună cu anexele sale numeroase, în anii din urmă de către Alteţele Lor Regale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu. Întreaga localitate este aureolată de prezenţa acestui discret, dar foarte elegant, în manieră britanică, domiciliu al Familiei Regale Române. Atenţia acordată detaliilor în amenajarea interioară a avut ca resursă refacerea, în măsura posibilului, a atmosferei antebelice; în acest scop, ambianţa din fotografiile de epocă a fost recreată cu minuţiozitate şi reverenţă. Regele Mihai a apreciat şi a îndrumat de nenumărate ori lucrările în acurateţea lor. Casa de oaspeţi şi, mai cu seamă, muzeul care adăposteşte automobile din colecţia privată a Majestăţii Sale Regele Mihai I, întregesc ansamblul refăcut şi completat.
Patronajul regal continuă, prin Catedrala Sf. Filoteia şi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavrilă, cu Necropolă Regală, de la Curtea de Argeş, prin re-amenajarea interioară a Palatului Elisabeta şi prin restaurarea de la Săvârşin. Acolo, ALR Principesa Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu, continuă şi tradiţia de ctitori de arhitectură nouă: Două proiecte sunt gata să pornească: o oranjerie, în proiectarea căreia punctul de referinţă a fost Vila Sparta de la Florenţa, a Reginei-Mamă Elena, şi o capelă ortodoxă cu plan de cruce greacă înscrisă, gândită ca spaţiu privat de meditaţie şi rugăciune, care are să încununeze un monticul de pe domeniu. Cele trei spaţii ale lăcaşului (pronaos-naos-altar) propun şi un crescendo al materialelor, de la cărămidă, trecând prin azizele bizantine de cărămidă şi piatră, până la altarul de piatră. Poziţia tetraktys-ului, cu vârful piramidei în sus (sud), respectiv în jos (nord), indică şi poziţia spaţială interioară a celor două principii, masculin, respectiv feminin.
Arhitectură şi regalitate 1866-1881-2016
Expoziţie dedicată aniversării a 150 de ani de dinastie românească
organizatori: Fundaţia Creart, ICR, Uniunea Arhitecţilor, UAUIM
sub înaltul patronaj al Casei Regale a României
realizatori: acad.prof.dr. Răzvan Teodorescu, prof.dr.Augustin Ioan, prof.dr.Marius Marcu Lapadat, Ionel Stoicescu, Octavian Carabela.