Localizare: Rimetea (judeţul Alba)
Acces: cu maşina
Pentru vizitare: contactaţi Primăria comunei Rimetea
Surse de informaţie pentru acest articol: Muzeul Etnografic din Rimetea
Credite foto: Florian-Rareş Tileagă
Un turn alb, un zid scund şi o portiţă din scânduri vechi. Te afli la biserica unitariană din Rimetea, al cărei ceas măsoară, cu un calm bătrânesc, secundele şi anii. E locul în care vei putea înţelege cel mai bine liniştea satului şi spiritualitatea aşezată, lină, fără contorsiuni a oamenilor de acolo.
Nu exagerez descrierea. Cine a fost măcar într-una din bisericile de secol XVIII sau, mai ales, în cele de Ev Mediu, ştie ce înseamnă răcoarea pe care o dau zidurile groase şi ferestrele înguste. În biserica din Rimetea, răcoarea asta stătută, mută, în care şi un răsfoit de carte pare un zgomot prea tare, e în perfect acord cu liniştea care domneşte pe fiecare ulicioară din sat.
Biserica e înconjurată de un zid de apărare şi, dincolo de el, de câţiva stejari încovoiaţi. Cadrul e profund pitoresc şi arhaic, intim, fără proporţii uriaşe, aşa cum la multe fortificaţii din Transilvania găseşti. Spaţiul dintre ziduri este, aici, neobişnuit de îngust, chinuitor chiar pentru claustrofobici. E ca un coridor, dar te simţi cumva protejat în această strâmtoare cu pereţi groşi, iar dacă te ridici pe vârfuri, poţi chiar să vezi satul prin vechile orificii de tragere.
Ridicată la final de secol XVIII, în stil baroc târziu, biserica avea, deci, rol de apărare. Turnul cu ceas, masiv, pe care-l vezi de la distanţă şi care domină tot şesul de sub Piatra Secuiului pare a fi, totuşi, mai vechi decât restul bisericii. A fost refăcut între 1828-1829, primind actualul acoperiş cu coif baroc. Nava şi corul corespund stilului de secol XVIII, iar bolţile sunt decorate cu stucaturi rococo, în contrast puternic cu solemnitatea exteriorului. E grandioasă şi orga, datată 1821, dar mai ales amvonul, cu un splendid baldachin din lemn.
Biserica şi-a deschis pentru prima oară porţile în 1802.
