Cianuri & terebentine

Îţi mai aduci aminte cât de frică îmi era de tine?
Aveai aşa, nişte fraze de platină care străluceau ca diamantul
Şi când râdeai se spărgeau geamurile de la tribunal
Şi firele de curent electric se încurcau
Scurcircuitând curcubeele, vara
Şi stalactite creşteau când te dezbrăcai
De puloverul alb şi de geaca de piele
Şi le aruncai pe canapelele mele
Din puf şi cetină
Din casa de sticlă
De lângă craterul doi de pe lună
Ca o semilună
îţi era atunci faţa
Şi degetele tale deveneau transparente şi reci
În veci
Nu am pomenit aşa ceva
Să-ţi crească lacrimi de rubin şi turcoaz
Când pe faţă îmi dădeam cu plaivaz
Parfumam apoi perna şi trupul
Ca să aibă ce să pape lupul
Înfometat de disperare
În nopţile amare.
Şi tuberoze creşteau la fereşti
În cartea noastră de poveşti
Şi iarna nu ne murea pentru că noi locuiam pe lună
Semirotundă ca o semilună
Şi cumpăram gogoşi fierbinţi
De la gogoşeria „doi dinţi”
De lângă craterul doi
Din granit şi din foi
De cărţi tocite de atâta citire
Rotunjite în neştire
De nepăsarea mea de înger trist
Cu aripioare sidefii şi dinţi de ametist.
Îţi mai aduci aminte ce frică îmi era tine
De frazele tale din cianuri şi terebentine
Pe care le aruncai între două acorduri de lire
Legate cu fir de mătase lucioasă
De nopţile noastre de melasă
De la etajul nouă
Al blocului electrocutat de rouă
De lângă gogoşeria „doi dinţi”
De pe astrul cu cratere fierbinţi
În care se lăfăia ocrotit de stuf
Cuibuşorul nostru de cetină şi puf.
Ce-a mai rămas astăzi din noi?
Un înger trist şi gol
Cu pas uşor
Şi ochi de ametist
Cu aripi de platină
Şi păr de diamant
Şi-un crater de vulcan
Din care foi de cărţi
Se-aşează ca nişte tainice hărţi
Pe strada memoriei mele
Pe care ard surcele
De fraze cu cianuri şi terebentine
În nopţile senine.