lui Afanasi Mamedov
"Allah-Allah!"
Vântul caspic foşneşte prin întunecatele
ramuri ale chiparoşilor ce cresc
puternici în acest oraşul al iernii.
"Allah-Allah!"-
paznicul muzeului,
vechiul Bakinets, în fulgarinul pătat cu var,
suceşte cheile cum întorci peştele
la piaţă. Omul deschide uşa
mormântului, dar nu intră.
Aşteaptă lângă chiparoşii înspicaţi,
ridicându-şi mâinile în rugăciune.
Eu închid storul şi rămân singur
în faţa peretelui gol. În criptă, şapte
pietre ţepene de mormânt.
Asemenea unor bărci
(sau troleibuze), îngheţate
în calcarul rece.
În aceste corăbii cine odihneşte?
Când au plecat?
Câteva rânduri caligrafiate în stil kufic
asta e tot s-a păstrat:
în faţa peretelui gol. În criptă, şapte
pietre ţepene de mormânt.
Asemenea unor bărci
(sau troleibuze), îngheţate
în calcarul rece.
În aceste corăbii cine odihneşte?
Când au plecat?
Câteva rânduri caligrafiate în stil kufic
asta e tot s-a păstrat:
"Cel mai venerat Şah şi poet de curte,
care a scris şi cântat imne,
cu durere azi strâng laolaltă versurile.
În anul opt sute nouă zeci
khidzhra moarte Halleluallah!
sub aste pietre îi odihnesc oasele şi cenuşa"
Spune-mi, cine ştie de tine,
Rege al Apsheronului, cu pământuri întinse
de la Shemakh la Shekhi şi mai departe?
Fără însemnul Kaby pe o piatră, azi
cine ar mai schimba o vorbă cu tine?
Prea puţin contează cum ai odihnit, cât de complicate
modele ai pe brăţări, când rămăşiţele tale
vor fi pulbere, care şi ea în timp va trece.
(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)