De ce câinele meu are urechile lungi

- Vezi ce s-a întâmplat? se răsti prietena mea, Coco. Ţi-am spus mereu să nu laşi câinele singur cu pisica, dar nu m-ai ascultat!
- Dar nu i-am lăsat împreună, când am plecat la lucru fiecare era la locul lui, numai că... Pătat stă în coteţ, în mijlocul curţii, zi şi noapte, de multe ori legat în lanţ. Numai iarna stă în holul de lângă bucătărie, într-un coş cu saltea. Închipuie-ţi, plouă, e frig şi pisica cea cafenie, cu urechi negre şi ochi albaştri vine din grădină, şi trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smuceşte în lanţ. Apoi se întoarce cu spatele, mişcând ritmic coada înălţată, se îndreaptă spre intrare şi împinge cu capul uşiţa ei tăiată în uşa mea.

Uneori stăpânul, adică eu, îl lasă şi pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Şi de multe ori o vede pe pisică în patul înalt şi larg, şi latră la dânsa.

Într-o zi, pe când stăpânii erau plecaţi iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră şi privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă.

Nu se holba numai câinele. Cocoşul, cele trei găini şi căpriţa veniră şi ei, ba şi un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se căţără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coşar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna şi dânsul şi îşi ridică picioarele din faţă pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineaţa se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:
- Da' ce-a lucrat, de doarme aşa mult?

Hârciogii, ursuzi din cauza vremii rele şi a durerii de spate deoarece le dădusem voie să-şi care saci cu provizii de pe ogor, răspunseră printre dinţi:
- Ce să lucreze, nici măcar boabe nu cară, ca noi. Stăpânul îi pune hrana sub bot.

Găinile cotcodăciră:
- Face cumva ouă?

Iar cocoşul:
- Nu face ouă ca voi, nici nu cântă ca mine.
- Taci că tu eşti de vină, au spus toţi, dimineaţa nu cânţi destul de tare şi nu te aude.
- Ceee? Stăpânul se trezeşte numai după glasul meu, care se aude la trei mile de aici. Ceasul lui poate să se strice, dar vocea mea nu.

Şi cocoşul strigă un cucurigu atât de tăios încât cei din jur îşi astupară urechile iar pisica se întoarse pe partea cealaltă. Cocoşul mai strigă o dată, şi mai tare, iar cele două geamuri se crăpară în zeci de linii frânte. Pisica sări speriată, văzu toate capetele acelea la ferestre şi se zburli. Furioasă pe câine care o făcuse de ruşine arătând tuturor ce animal leneş este, hotărî să se răzbune.

A doua zi merse la câine şi spuse încolăcindu-şi coada stufoasă în jurul labelor:
- Uite ce m-am gândit, când stăpânul pleacă şi te lasă liber prin curte vino în casă şi dormi şi tu în patul cel înalt şi moale, numai că ia pildă de la mine şi spală-te bine pe labe, că altfel îmi faci necazuri.

Pătat nici nu mai gândi de bucurie. Cum plecară stăpânii, veni fuga la uşiţa pisicii. Pisica vorbea de după uşă:
- O doamne, stăpâna a făcut prea cald în casa asta, ar trebui să împing puţin fereastra, să se mai răcorească.
- Lasă aşa, te rog, zise câinele, murat de burniţa de toamnă şi scoţând aburi pe nas. Şi îşi băgă capul în casă:
- Stai, zise pisica, arată-mi labele întâi.

Câinele îşi băgă labele pe rând prin uşiţă, iar pisica făcu mofturi.
- Laba stângă din spate nu e prea curată, mergi la furtun şi mai spală-te.

Câinele fugi şi se mai spălă o dată pe labe, apoi împinse uşiţa şi intră, dar nu putu să treacă, deoarece era un pic mai mare decât deschizătura. După multe sforţări reuşi să intre pe jumătate şi rămase înţepenit.

Pisica însă îl tot îndemna:
- Hai, fă un efort!

Câinele se tot împingea, dar degeaba.
- Ai blana deasă şi cârlionţată, stai puţin, dacă te tund vei fi mai subţire şi vei încăpea sigur. Aduse foarfeca şi începu a-i ciopârţi din blană.

Câinele mai alunecă puţin prin deschizătură şi se înţepeni şi mai rău. Nu mai putea să se mişte nici înainte, nici înapoi.

Dacă văzu aşa, pisica se uită la ceasul cel mare din casă şi începu a se văicări:
- O, doamne, nu mai e mult şi vin stăpânii şi ne prind, va fi vai şi amar de pielea noastră. Şi făcând o figură disperată începu să-l tragă pe câine de urechi.

Pătat, îngrijorat şi el, nu zicea nici pâs şi se lăsa tras de urechi, bucuros să scape mai repede. Şi pisica trăgea şi trăgea, iar câinele îi zicea: trage mai tare, te rog, şi speriat că îl vor prinde stăpânii nici nu mai simţea durerea.

Când am venit acasă l-am găsit pe Pătat înţepenit în uşiţă, cu urechile lungi ca la cockeri şi blana ciopârţită. A trebuit să tai uşa cu ferăstrăul ca să-l scot, apoi l-am dus la tuns. A stat în hol până i-a crescut blana. Şi asta a fost, de atunci câinele meu are urechile lungi... Dar îi stă mai bine aşa!
- Da, admise Coco. Şi pisica ce-a păţit?
- Pisica? Ştii cum e când vii acasă obosit iar pisica îţi sare pe genunchi şi toarce...
- Ştiu...