Presiunea mă ucide, aroganţa nu-i de mine. Nu poţi fi supererou tot timpul. Sunt sigură că şi Batman mai fumează din când în când o ţigară pe-un acoperiş şi uită să salveze oamenii.
Greşeala mea a fost imaturitatea. Greşeala ta a fost că trebuia să-ţi găseşti pe cineva mai bun de care să te îndrăgosteşti. Îndreaptă cât poţi, scrie pe-o foaie, arunc-o în foc şi jură-te că n-o să mai faci asta vreodată.
În Cişmigiu e cald şi e bine. Dacă m-ar vedea cineva, ar zice că-s toată numai ochi verzi şi inofensivă. Cum să mai fiu eu când am renunţat la singurul lucru în care credeam? Cum să mai cred că toţi oamenii sunt buni când eu nu m-am simţit prea bună în ultima perioadă?
Există momente de refulare. Mintea are nevoie de răutate şi dacă n-o primeşte, izbucneşte. Rănile se fac oricât de atent calci pe gheaţă. Poţi să faci doar un pas şi să fie doar un poc mic, sau poţi să rişti să cazi în apa rece ca gheaţă. Din somn trezită şi-aş ţipa că m-ar durea mai tare să rănesc... decât să fiu rănită.
Am fost prietenă cu un bărbat mult timp şi, deşi ştiam că mă place, abia după 2 ani am avut click. De când l-am văzut într-un hanorac roşu, n-am mai putut să vorbesc cu el fără să mă bâlbâi.
Şi să vorbesc cu tine pare un lucru atât de natural de făcut. Dacă te-aş gândi din nou, ai fi mai puţin amuzant şi eu mai puţin prinsă. Nu sunt prea clară acum şi să spui somn uşor e jignire. Lasă-mă să dorm aşa profund, să cad din pat direct în Wonderland. Dar ca o prinţesă, de fiecare dată când mă pun la somn, mă apucă gândurile mici ca boabele de mazăre. Dar multe.
"Tu ai fost planta cea mai tâmpită!"
E ca un sentiment neterminat şi-am renunţat la gri. Vreau extreme, echilibrul e prea multă linişte şi uneori te pierzi. Şi te şi plictiseşti un pic. Ori e bine... ori zdruncin tot din rădăcini!
"Alex, da' tu o să vrei să te ţină într-o poezie toată viaţa?"
Şi-am scris c-un creion mecanic pe-un post-it în autobuz: "Prieteni am destui!"
"De ce nu? Când viaţa e aşa, măcar iubirile să-mi fie ca-n cărţi!"
După 2 săptămâni m-a văzut mai vie. Aşa e, mă, eu întineresc pe zi ce trece! Cândva dispar, ai grijă.
Ce ironic! De fiecare dată când plâng, parcă cineva se îndrăgosteşte de mine. Cine ştie, poate-mi stă mai bine cu rimelul întins. Sau am zis eu bine, îmi stă mai bine tristeţea!
"Oricum ai ceva. Adică e ceva. Îţi stă tare bine când te pierzi în gânduri. Parcă îţi găseşti locul!"
Să-i spună cineva şi Alexei mici că dacă iei o decizie, nu e definitivă. Poţi s-o schimbi şi poţi să te schimbi oricând. Constantele sunt constante doar cu numele, că fac o treabă teribilă. Aşa că, fă rost de curaj şi zi da.
Dar Alexa mică de-acolo ţipă:
"Şi dacă mor? Măcar să mor fericită!"
Şi câtă presiune pune pe lume doar cu cuvintele astea.
Fotografie de pe pod la Eroilor. Când plină de probleme şi tare în ceaţă cu bunătatea asta, un bătrânel mi-a zis că am ochiul format, că doar eu am văzut frumuseţea. Eu mi-am zis că şi telefonul meu a văzut-o pentru că refuza teribil să dea focus. Ceaţă mi-era oricum şi-n minte şi-n suflet!