Pe parcursul anilor de studiu ai viorii a avut şansa să lucreze în cadrul filarmonicii din Viena şi Operei de Stat austriece. La vârsta de 22 de ani a devenit violonist solist la Hamburger Sinfoniker şi Hamburger Kammerorchester. Trei ani mai târziu avea să devină solist al l'Orchestre Philharmonique din Nisa. Diverse orcheste europene de tineret, cum ar fi Gustav Mahler Jugendorchester sau l'European Union Youth Orchestra, i-au solicitat colaborarea în calitate de tutore.
În paralel cu activitatea sa ca violonist, Robert Wacheter este şi un foarte talentat şi cunoscut compozitor. Lucrările lui se bazează pe tehnici aferente muzicii repetitive şi implică, aproape în exclusivitate, ritmuri asimetrice. Compoziţiile sale sunt, cu predilecţie, destinate instrumentelor cu coarde. Muzica lui este difuzată de cdbaby.com (USA) prin Amazon.fr şi poate fi găsită, de asemenea, pe siteuri precum iTunes.
Ilinca Bernea: Cum ai ajuns să cânţi la vioară? Tu ai ales instrumentul sau a fost un hazard?
Robert Waecher: A fost alegerea părinţilor mei
I.B.: La ce vârstă ai realizat că vrei să devii muzician?
R.W.: Când aveam 14 ani.
I.B.: Care sunt compozitorii care te-au infuenţat cel mai mult?
R.W.: Atunci, la 14 ani, eram pasionat de Ceaikovski. Dar, cu timpul, iubirile mele s-au mai schimbat. La un moment dat am încercat să descifrez secretul forţei meditative din muzica lui Steve Reich.
I.B.: Cum compui? Te laşi la mâna inspiraţiei sau eşti mai degrabă tipul de creator elaborat?
R.W.: Sunt elaborat. Cam toată lumea are circa 10 idei bune pe zi, dar e irelevant dacă nu sunt transpuse într-o structură care să le permită să trăiască.
I.B.: Cum e să simţi că ai captat o idee muzicală?
R.W.: Ca atunci când joc Lego cu fiul meu. "Hai să contruim un turn"... şi îl construim.
I.B.: Îţi poţi controla fluxul creativ sau el e dependent de anumite stări interioare, impredictibile?
R.W.: Creierul nu se opreşte niciodată. Totul depinde de lucrurile asupra cărora îţi focalizezi gândurile: poate fi vorba de gătit, de cântat la vioară, de curăţat baia sau de compoziţie.
I.B.: Asculţi şi muzică pop? Ai genuri muzicale favorite?
R.W.: În zilele noastre tot ce vine din secolul XIX se numeşte muzică clasică, dar mare parte din acest repertoriu este doar muzică pop(ulară) din secolul XIX. Pentru mine orice fel de muzică, dintre cele care pot fi transmise pe cale orală, e ca un fel de poveste. Eternizarea unor tradiţii este principalul ţel în muzică. Partea fascinantă vine atunci când reuşeşti să transcenzi nivelul de înţelegere al unei melodii şi modelele care o acompaniază şi să creezi forme polifonice precum au făcut-o Palestrina sau Bach. E un proces chimic care trebuie imortalizat în partitură, pentru că asocierile de note dau naştere unei creaturi surprinzătoare. Sunt fascinat de lucrurile pe care nu le înţeleg.
I.B.: Care e scriitorul tău preferat?
R.W.: Heimito von Doderer
I.B.: Ce carte ai recomanda unui locuitor de pe o altă planetă?
R.W.: Tolstoi, Război şi pace.
I.B.: Numeşte-mi trei trăsături distincte ale compoziţiilor tale.
R.W.: Pulsaţia neregulată şi ininteligibilă, o linie melodică simplă şi un vibrato al sunetului viorii de mare-viteză.
I.B.: Care dintre calităţile tale e cea de care eşti cel mai mândru?
R.W.: Încerc să nu fiu mândru de nimic.
I.B.: Dar ai vreo slăbiciune de care te simţi stânjenit?
R.W.: Încerc să nu mă las stânjenit de slăbiciuni.
I.B.: E vreo amintire sau vreo stare de spirit anume care te urmăreşte atunci când cânţi la vioară?
R.W.: E o stare de împlinire pe care mi-o dă faptul de a auzi intervalul în melodie. Despre asta este vorba şi în albumul meu Re-ligio.
I.B.: Ce deteşti cel mai mult?
R.W.: Înfumurarea.
I.B.: Ce înseamnă pentru tine fericirea?
R.W.: Iluzia că timpul stă în loc.
I.B.: Ai veni să cânţi pentru publicul român?
R.W.: Cu mare plăcere.
I.B.: Ai vreun loc preferat pe lume?
R.W.: Dormitorul meu din Nisa.
I.B.: În încheiere am să divulg publicului român faptul că am mixat pe muzica ta un poem de-al meu iar rezultatul este acesta: soundcloud.com/ilincabe/oblivion
