Capitala Balcanică Skopje şi zona Mavrovo, Macedonia (I)

În vara lui 2016 urma să plec într-un periplu de două luni cu maşina prin Macedonia, Albania şi Kosovo. N-am mai putut pleca şi m-am dus numai până în insulele greceşti - Thassos, Samothraki şi Lemnos. În 2017, mă setez ca la 1 iunie să fiu pe drum, pe meleaguri străine. Înnoptez la Calafat (la graniţa cu Bulgaria), următoarea zi traversez Bulgaria (trecând pe lângă Sofia) şi intru în Macedonia printr-un pas în munţi la Deve Bair.

În drum spre Skopje, dau ceasul înapoi şi traversez sate punctate de moschei cu minarete înalte amplasate vis-à-vis de biserici. Din orăşelul Kriva Palanka merg pe un drum îngust până la Mănăstirea Sf. Ioachim Osogovo. Mănăstirea are două biserici bogate în fresce, iar restul clădirilor construite pe terase în terenul abrupt sunt în restaurare, motiv pentru care nu văd călugări. Seara mă cazez în Skopje în apartamentul Simonei de pe airbnb, unde am un credit generos care expiră curând.


Prima zi în Skopje mă plimb pe pietonala şi piaţa centrală, trec râul Vardar, apoi mă pierd prin bazarul turcesc Čaršija. Merg la cetatea Tvrdina Kale de pe deal şi la marea Moschee Mustafa Paša. Seara mă reunesc cu prietenul Ebrahim în centrul din Skopje.

Dimineaţa mă duc prin zona nou reabilitată a capitalei macedoniene. Trec de blocuri comuniste şi parcurg pietonala Makedonija, flancată de imobile eclectice cu terase la parter, precum şi de hoteluri şi magazine de lux. Autobuze supraetajate împânzesc oraşul, iar în piaţa centrală Ploštad Makedonija tronează o fântână centrală cu lei, surmontată de statuia ecvestră a lui Alexandru Macedon. Piaţa are atmosferă boemă şi cosmopolită, iar corabia-hotel ancorată pe râul Vardar îşi selectează natural clienţii.


Trec Podul Civilizaţiilor din Macedonia care are statui dispuse pe toată lungimea sa. Mă întâmpină alte statui impozante care preced intrarea spre bazarul turcesc, iar câteva muzee cu faţade monumentale sunt ultimele exemple de arhitectură modernă din oraşul nou. Trecerea către bazarul turcesc este bruscă, evidentă, şi chiar tranşantă, iar dintr-o dată sunt în Asia. Bazarul Čaršija din Skopje este cel mai mare din Balcani după Istanbul şi este o dovadă a patrimoniului multicultural din această zonă.

Mă pierd pe străduţele înguste şi întortocheate ale bazarului turcesc, cu locuinţe mici şi cam părăginite, dar împânzit de magazine de bijuterii şi haine, restaurante şi baruri cu narghilea, care se deschid însă abia spre amiază în perioada Ramadan-ului. La fiecare câteva străzi răsare minaretul unei moschei, dar Biserica Sf. Spas a rezistat în comunitatea turcească după ce a fost îngropată doi metri sub pământ, fără să concureze cu moscheile. Bit Pazar este târgul unde găseşti orice, ieftin şi util, într-o harababură tipic orientală, dar cu un farmec aparte.
Pe o străduţă mă agaţă Mehdi, care are un magazin de vechituri într-o fostă pivniţă din Suli Hani - unul din fostele hanuri din zona bazarului (înscris în patrimoniul Unesco). Plânge după vremea lui Tito când câştiga bine şi avea o mică fabrică; ştie puţină engleză, dar vorbim prin semne şi vocabularul comun sârbo-turcesc. Vis-a-vis ochesc Muzeul de Arhitectură, amenajat în fostele băi turceşti Cifte hamami, care sunt luminate zenital prin nenumărate spărturi în cupolele de cărămidă.


La prânz reuşesc să mănânc la cel mai scump restaurant de la Kapan Hani, amenajat în curtea interioară a fostului han (musaka de dovlecei cu carne tocată şi salata macedoniană shopska, specifică prin brânza rasă pe deasupra). Merg apoi la galeriile de artă Daut Paša Amam, amenajate în alte băi turceşti, unde lumina vine filtrat prin mici spărturi cu sticlă în cupolele de cărămidă minuţios decorate.

Urc la fortăreaţa bizantină Tvrdina Kale, care este cam în ruină, dar are panorame asupra oraşului, iar la Moscheea lui Mustafa Paša de vis-a-vis nimeresc la ora de rugăciune, când toată curtea este plină de credincioşi îngenunchiaţi pe covoraşe orientate spre Mecca. După slujbă rămân în moschee câţiva tineri care murmură rugăciuni, iar nişte copilaşi primesc lecţii de arabă la intarea în moschee. În curtea moscheii mă împrietenesc cu El Mansour şi Enit, care ţin Ramadanul ca la carte. Sunt tineri musulmani albanezi, nu mănâncă şi nu beau până la apus, apoi pot mânca orice (inclusiv carne, dar nu porc) până la trei dimineaţa la răsărit. Motivaţia lor se află în Coran, unde se spune că vor ajunge în paradis dacă respectă nişte principii. La plecare insistă să îmi dea un pumn de cireşe proaspăt cumpărate de la piaţă.


Revin la Kameni Most (celebrul pod de piatră peste râul Vardar), unde spre seară mă reunesc cu Ebrahim, prietenul iranian care locuieşte în Germania. Mâncăm tradiţionalii kebapi (cârnăciori asemănători micilor) în bazarul turcesc, apoi plănuim următoarele zile.

A doua zi în Skopje, vizităm Muzeul Oraşului Skopje, Casa Memorială a Maicii Teresa şi Muzeul Independenţei Macedoniene. Mâncăm în bazar şi ne facem siesta în parcul cetăţii.

Muzeul Oraşului Skopje este amenajat în clădirea unei foste gări cu influenţe bizantine, una dintre cele mai frumoase din Balcani. Ceasul de pe faţadă a rămas blocat la 5.17 dimineaţa în 29 iulie 1963, data unui cutremur devastator în Skopje. Parcurgem apoi pietonala principală spre casa unde s-ar fi născut în 1910 Maica Tereza şi vedem poze ale acesteia cu Yaser Arafat, Kenedy şi Dalai Lama, precum şi o capelă vitrată în stil modern. În Muzeul Independenţei Macedoniene avem obligatoriu tur ghidat, care ne trece prin istoria micii şi recentei ţărişoare - fostă republică a Yugoslaviei comuniste. Înfometaţi după atâta istorie, mâncăm fasole la cupotor (tavche gravche) şi mici cârnăciori (kebaps) în Gradiste (piaţeta plină de terase de la intrarea în Hanul Kapan Inn), apoi zacem pe iarbă în parcul de lângă marea moschee, cu ciorile croncănind deasupra noastră.


A treia zi în jurul Skopje ajungem din greşeală la lacul de acumulare Kozjak. Revenim în Skopje şi mergem la Canionul Matka, peştera Vrelo şi seara stăm pe malul lacului Treska.

Plecăm în jurul Skopjei spre ceea ce credem că este Canionul Matka. Urcăm în munte pe şosele sinuoase, peisajul montan este presărat de sate risipite, animalele zburdă în libertate, iar noi întâlnim accidental doar câţiva biciclişti. Dintr-un pas montan de altitudine începem să coborâm spre un lac maiestuos. Suntem înconjuraţi de munţi albi de calcar, drumul este pe alocuri avariat şi cu multe serpentine, dar înaintăm hipnotizaţi de lacul de smarald care se extinde în toate zările.


Ajungem la lacul de acumulare unde întrebăm paznicul unde se ia barca pentru plimbare prin canionul Matka. Ni se arată numai bisericuţa Sf. Nicolae de lângă baraj şi o direcţie peste munte unde ar fi canionul. Suntem nedumeriţi, paznicul îl sună pe Vasko care supraveghează baza barajului şi vorbeşte engleză, dar nu ne înţelegem la telefon. Vine cu maşina la baraj şi ne arată pe hartă adevăratul Canion Matka. Suntem la Lacul Kozjak, pe partea opusă faţă de destinaţia noastră. Întrebăm şi de un service pentru zgomotul de la frânele maşinii, Vasko are un cumnat cu service şi a doua zi vom merge acolo.

Revenim în Skopje pe un alt drum care trece prin sate risipite şi mergem la mult râvnitul Canion Matka. Este weekend, este plin de lume şi după ce trecem de Dolna Matka parcăm cu greu la Mănăstirea Sf. Bogorodica. Mănăstirea are o bisericuţă bizantină din cărămidă aparentă, integral pictată cu fresce interioare. Continuăm apoi spre canionul cu pereţi stâncoşi din zare, trecem de un mic baraj, înaintăm pe o potecă săpată pe alocuri în stâncă şi drumul se termină la Mănăstirea Sf. Andrei.


Mâncăm salată de spanac cu prosciuto la Hotelul Matka Canyon şi eu mă duc pe brâna din lungul canionului în căutarea mănăstirilor din zonă. Merg pe brâna suspendată deasupra canionului vreo oră şi ceva până ajung la o ruptură de pantă expusă, de unde toată lumea se întoarce. Revin la Hotelul Matka şi aflu că mănăstirea Sf. Nicolae este de fapt pe partea cealaltă a canionului, sus pe munte.

Ebi nu se simte bine de la mâncarea de ieri, dar vine totuşi în excursia cu barca prin canion. Trecem printre caiachiştii care se plimbă în voie, iar canionul se deschide la fiecare curbă cu noi pereţi de stâncă, locuinţe lacustre sau grote locuite cândva de pustnici. Punctul terminus al excursiei cu barca este Peştera Vrelo, pare-se cea mai adâncă peşteră cu apă din Europa. Intrăm pe sectorul vizitabil, auzim liliecii care zburătăcesc prin întuneric, iar jos hăt departe vedem unde începe adevărata peşteră.

La întoarcerea în Skopje, oprim la Lacul Treska, unde este un sat de vacanţă cu căbănuţe şi rulote cam părăsite. La apus se aude la orizont chemarea la rugăciune din satele înconjurătoare, iar odată ajunşi în oraş, asistăm cum se sărbătoreşte cu claxoane în stradă victoria ţării la campionatul de handbal.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "Skopje - Turkish Bazaar and mountain scenery".