Tehnicianul agronom Hariton Prysosky[i], un tinerel de douăzeci-douăzeci şi doi de ani care tocmai isprăvise cursurile postliceale ieşi repede din birourile colhozului şi se repezi peste drum, să nu-l ude ploaia măruntă şi deasă, în clădirea scundă care adăpostea birtul. Înăuntru era întuneric şi aproape pustiu, numai doi inşi stăteau la o masă în colţ şi beau bere pe tăcute.
- Dă-mi, rogu-te o votcă mare că m-a răzbit frigul! strigă el spre colţul încăperii, unde birtăşiţa Mariusia se moşmondea cu nişte halbe murdare.
- Votca s-a isprăvit, ia o bere! bodogăni femeia şi trînti o halbă plină cu un lichid tulbure şi-nspumat pe tejghea.
Prysosky luă halba, apoi trase un scaun şi se aşeză, fără alte formalităţi, la masa celor doi. Îi cunoştea bine, aşa că orice politeţe era de prisos. Cel mai vîrstnic, pe numele său Danilo Homînko fusese, pînă în urmă cu un an, preşedintele colhozului. Celălalt, un bărbat roşcovan şi uscăţiv cu o figură de vulpe, era acolitul său, contabilul-şef Saşa Sevciuk.
- Vi s-au înecat corăbiile, fraţilor? Lăsaţi-o naibii de tristeţe că nu vine potopul... plouă o zi-două şi pe-urmă vedem iarăşi soarele! zise Prysosky cu o undă de veselie îndoielnică.
- Ba chiar ni s-au înecat, mormăi Sevciuk, bilanţul contabil după recoltat arată tare rău, avem deficit mare!
- Lasă, că-l dregi dumneata cumva, deficitul ăla!
- N-am cum să-l dreg... ne-am putea scoate pîrleala cu arăturile din toamnă, dar numai dacă dă Ăl de sus şi se opresc ploile! Oricum, situaţia asta nu este de azi de ieri, durează de ceva vreme! îl lămuri contabilul şef.
Homînko, care pînă-n acel minut stătuse în tăcere cu nasul îndreptat halba goală din faţa lui sări strigînd pe neaşteptate:
- Spune-i tot, de ce nu-i spui? E dreptul lui să ştie tot adevărul!
- Vrei să-i spun tot... eşti sigur că asta-ţi doreşti, nenicule?
- Da, vreau să se facă lumină, asta-mi doresc! spuse îndîrjit ex-preşedintele colhozului.
- Iote la el, ditamai materialistul cum le zice ca din biblie: "să se facă lumină" şi nimic mai mult! îl zeflemisi contabilul.
De după tejghea, Mariusia, apăsată de problemele ei, îi lămuri:
- N-are cum să se facă lumină fiindcă s-au ars toate becurile în local şi altele n-am de unde să pun... iar cînd am venit la dumnealui cu o cerere să mi se aprobe şi mie barem trei bucăţi, a binevoit s-o parafeze în scîrbă, cu "se aprobă cu anulare" sau cam aşa ceva!
Prysosky făcu o figură nedumerită, de data asta plin de sinceritate:
- Staţi că nu mai pricep nimic! Ce are a face bilanţul cu ploaia şi cu becurile arse?
- Îi spui tu sau îi spun eu?
- Toate minusurile au început de cînd cu "reconstituirea ", aşa să ştii!
- N-a fost ideea mea, se apără Homînko, m-a chemat tovarăşul Bodnarenko de la R.O.K.[ii] cel care se îndeletnicea cu învăţătura şi cultura şi mi-a zis textual: "Măi, Danilo, ţie nu ţi-e ruşine? " iar eu, ca omul nevinovat l-am întrebat: "De ce să-mi fie ruşine, tovarăşe?" dar dînsul a dat-o înainte: "Păi, uite cum stă treaba: se apropie aniversarea a patruzeci de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie şi voi tot cu fleacuri vă prezentaţi! Lăsaţi-o dracului de muzică la balalaică, mai slăbiţi-o cu dansurile tradiţionale, cu trepakul şi gopakul că s-a săturat lumea de folclorisme ca de mere acre şi faceţi şi voi ceva memoriabil!" M-am uitat la el cum se uită curca în lemne: "Adică cum memoriabil?" am întrebat eu. "Faceţi o reconstituire a unui moment glorios din trecut... uite, îţi dau eu o idee că toţi ne tragem pînă la urmă, într-un fel sau altul, din cătunul Dîkanka. S-au învrednicit capitaliştii de la Hollywood să-l ecranizeze Taras Bulba al nostru, îţi dai seama... iar noi nu suntem în stare de o reconstituire?" Ce era să fac? Ştie orice ţînc: ordinul de sus e sfînt... Ce mai tura-vura, m-am angajat să duc sarcina la îndeplinire şi uite aşa, ne-am trezit toţi cu reconstituirea în cîrcă!
- Şi bagă de seama, toată cheltuiala s-a făcut din bugetul colhozului. fiindcă de la centru n-am văzut o carboavă! Fix douăzeci şi cinci de mii, atîta ne-a costat distracţia!
Tînărul agrotehnician oftă privind peste creştetelor lor spre bălţile care creşteau în mijlocul şoselei.
- Parcă nu-mi vine să cred că s-au risipit atîţia bani pe-o reconstituire istorică!
- Ba să crezi, fiindcă la un moment dat careva, nu ştiu cine, a strecurat zvonul că însuşi batiuşka Nikita Hruşciov va veni să vadă de ce ni-s în stare!
- Totuşi, douăzeci şi cinci de mii îs bănet, nu glumă!
Contabilul bătu plin de satisfacţie cu palma în tăblia mesei năclăită de spumă:
- Păi, nu? Că asta i-am spus şi dumnealui: măi Danilo, măi, las-o mai încet cu organizarea asta că dăm faliment... dar el nu şi nu, o ţinea ca gaia-maţu că nu putem să facem colhozul nostru de rîs!
Mariusia se apropie cu trei halbe pline, sprijinite de pieptul ei umflat şi le trînti pe masă. Prysosky îi întinse o bancnotă murdară de cinci ruble, apoi se întoarse spre Homînko care sorbea din halbă în timp ce omuşorul i se mişca ritmic ca un piston vertical.
- Şi l-aţi făcut de rîs, tov Danilo?
Celălalt rîgîi şi-şi şterse mustaţa cu arătătorul:
- Nu l-am făcut, deşi pînă la urmă nimănui nu i-a mai păsat de noi. Dumnealui cîrcoteşte că am băgat colectivul la belea, dar ştie foarte bine cum a fost situaţia. În primul rînd aveam nevoie de cazaci... cai de călărie mai găseam noi, dar cazaci zaporojeni veritabili de unde mama dracului să scoatem? Am întrebat eu în stînga, am întrebat în dreapta, că unii m-au luat şi-n rîs că nu ştiu pe ce lume trăiesc, pînă am dat de un maladeţ isteţ, director la circ, Petia Papuk îi era porecla..."De cîţi cazaci ai nevoie, batiuşka?" m-a întrebat el. Mă scarpin în cap şi-i spun adevărul: "Cam de o sotnie, nu mai mulţi... caii îi dăm noi..." Se scarpină şi el în scăfîrlie şi zice: "Dacă vrei să meargă totul ca la carte, te costă.... toate-s scumpe: şeile, săbiile, puşcoacele, costumele, că cine dracu a văzut zaporojeni fără şalvari de mătase cu turul cît Marea Neagră şi cîte altele!" Mă codesc, vezi bine mirosisem eu că-i vorba de bani mulţi, mai bem un rînd-două, mai trag eu, mai lasă el din preţ şi, pînă la urmă, batem palma: trei sute de ruble pe bucată de cazac echipat ca la carte, înmulţit cu douăzeci de cazaci face fix şase mii... Bun, vin şi le dau raportul ăstora din consiliu ce-am rezolvat şi nimeni nu zice cîrc... adică m-au aprobat taciturn în unanimitate!
Sevciuk rînji cuprins parcă de milă:
- Numai nutreţul pentru cai ne-a costat o mie cinci sute de ruble... că douăzeci de cai consumă, nu glumă, dacă vrei să-ţi galopeze ca-n filme... plus că a trebuit să zidim alte grajduri fiindcă n-aveam unde să-i ţinem, încă două mii cinci sute!
- Aşa-i... cum-necum cu sotnia şi caii ne-am descurcat cînd îi vedeai galopînd ziceai că-s leiţi scoşi din carte... mai greu a fost cu distribuţia. De unde dracu să luăm un Taras Bulba adevărat, că nu puteam pune orice mocofan să se ocupe de asta. Pînă la urmă ne-am dus aţă la directorul şcolii, de aici din sat şi l-am rugat: "Stimate Mihail Alexandrovici, scoate-ne din belea, ne trebuie aşa şi pe dincolo, un artist iscusit să-l facă pe Taras Bulba, nu cunoşti dumneata vreunul?" Iar Mişa, ăsta, mare pehlivan, îşi scoate ţvicării de pe nas, că era chior ca un sobol, îşi mîngîie musteaţa şi zice: "Păi cum de unde? Îl aveţi dinainte, altul mai potrivit nu găsiţi din Kiev pînă-n Vladivostok!" Eu, ce să zic, mă aflu-n treabă şi o dau la întors: "Da' nu eşti oleacă prea vrîstnic?" El sare de pe scaun şi zbiară: "Vrîstnic, eu? Află că la etatea mea nu mă dau în lături să-ncalec şi să dau bici bidiviului, mai ceva decît zece tinerei ca tine, rolul acesta mi se potriveşte mănuşă. Habar n-ai matale că însuşi marele regizor Eisenstein cînd m-a văzut cum călăresc în fruntea djighiţilor, s-a grăbit să mă distribuie în pelicula lui de faimă mondială, recunoscută pînă şi peste hotare, Crucişătorul Potemkin!
Agrotehnicianul se simţi dator să precizeze:
- În filmul acela n-apare niciun cal... numai scări şi o puzderie de oameni picînd pe ele... şi, pînă la urmă, l-aţi luat pe director în rol?
- L-am luat, lua-l-ar talpa-iadului să-l ia... ce era să facem, că toţi aveam copii la şcoală?! De ne împotriveam, nărodul de dascăl era-n stare să-i lase repetenţi pînă venea vremea să-i ducă orînduirea la oaste!
Contabilul interveni iarăşi cu răutate:
- Eu am fost împotrivă cînd s-a votat... şi s-a adeverit că am avut dreptate, fiindcă Mihail Alexandrovici a făcut-o de oaie, a picat de pe cal în timpul repetiţiilor de-a trebuit să-i plătim doftorii şi-o lună de concediu medical cît a stat cu piciorul în ghips.
Homînko goli halba şi oftă melancolic:
- Pînă la urmă am scos-o frumuşel la capăt cu reconstituirea, trebuie să recunoşti. Pe maidanul din capătul satului am ridicat din bîrne şi chereste o mîndreţe de cetăţuie, că doar nu erau să se războiască cazacii c-o cireadă de vite ori c-o turmă de oi, iar în cetăţuie am băgat s-o apere leşi de-ai noştri, poleaci din sat, cum ar veni de figuraţie!
- N-a fost pe degeaba, figuraţia ne-a costat o mie... başca artificierii şi petardele încă o mie!
- Drept să-ţi spun, nu-mi pare rău că ne-am cheltuit. Singurul lucru care mă doare este că n-am fost apreciaţi la justa valoare. Ce, aveau ăia din alte colhozuri, din Jitomir, Kolomna ori Doneţk, o mîndreţe de reconstituire ca a noastră? N-aveau, trebuie să recunoşti... Pe-urmă, dacă venea, parcă văd că ne pomeneam toţi cu ordinul cultural în piept, plus alte diplome şi decoraţii de frunte!
- Te lasă ţinerea de minte, Danilo! Nu-ţi aduci aminte că am zbîrcit-o?
Prysosky ridică din sprîncene:
- Cum aşa, n-a fost izbutită reconstituirea, după atîta cheltuială?
Sevciuk rîse cu dispreţ:
- Eşec total, nenicule... c-o seară înainte de deschiderea festivităţilor s-a pus o vijelie cu tunete şi fulgere ca-n toiul verii şi-a turnat aşa toată ziua şi toată noaptea. Caii căzăceşti s-au împotmolit în noroi pînă la crupe, şandramaua de cetate leşească s-a năruit de atîta ploaie, artificiile s-au udat şi n-au mai luat foc, zaporojenii erau şi ei fleaşcă, iar temutul Taras Bulba, spaima şleahticilor şi a mîrzacilor parcă era o babă guturănită, nu-i vedeai nici vîrful nasului de cîte cojoace, căciuli şi fulare pusese pe el! Dacă venea Hruşciov, ne lua satana pe toţi, de la ăl mai mic la ăl mai mare, ascultă la mine că n-am de ce să te mint: mîncam pită de rumeguş la cercul polar!
Tînărul agrotehnician se ridică, privi şovăielnic spre peisajul autumnal şi sumbru şi declară:
- Eu trebuie să plec, m-aşteaptă şeful brigăzii de tractoare să-i dau planificările pentru arătura de toamnă!
Nu făcu el nici doi paşi spre uşă că amîndoi comesenii începură să necheze înveseliţi la culme.
- Ce-i de rîs? se încruntă Prysosky, planificarea este o cerinţă economică vitală, fără ea nu se poate practica o agricultură avansată şi eficientă!
- Poţi să te ştergi la dos cu planificările tale, că-n două-trei zile n-o să găseşti urmă de tractor ori de tractorist în Sîvţi şi-ncă o sută de kilometri împrejur... îi duce pe toţi! zise ex-preşedintele colhozului.
- Cum aşa, unde să-i ducă?
- N-ai auzit? Îi trimite pe toţi în păr, la Stalingrad, pentru aniversarea glorioasei victorii împotriva hitlerismului... cică se face mare reconstituire sau cam aşa ceva!
[i] Prysoska (ucrain.) = fraier, naiv
[ii] Radyansky oblasny komitet (ucrain.) = comitetul sovietului regional