Schitul Poşaga

În secunda în care am intrat în bisericuţă, fiind soare afară şi întuneric înăuntru, n-am putut vedea mai nimic. M-am frecat la ochi, dar tot degeaba. În schimb, am auzit două voci, care rosteau, pe rând, o rugăciune lungă. O rosteau în şoaptă şi, în combinaţie cu întunericul, părea un fel de vis, ziua-n amiaza mare. Treptat, însă, ochii mi s-au obişnuit cu bezna şi am putut vedea oamenii pe care, până atunci, îi puteam doar auzi: un ţăran şi un călugăr. Două lumi, ambele duhovniceşti şi o a treia, turistică, reprezentată de mine cu binoclu la gât. Dragi cititori, care ştiţi că nu sunt fanul descrierilor lăcrimoase şi a pupatului de cruci pe Salvare, vă mărturisesc că Poşaga e, pentru mine, o definiţie a liniştii.

Este, totodată, o definiţie a spaţiului mănăstiresc în miniatură. Curte mică, bisericuţă îngustă, chilii puţine în care îşi duce veacul o obşte infimă de călugări, şi câţiva copăcei care închid curtea fără să ghiceşti, din stradă, ce e dincolo de ei. La Poşaga, în acest decor miniatural umbrit de verdeaţă, te simţi ascuns, cumva protejat, mai ales că stâncile de lângă schit - rezervaţia Cheile Poşegii, frumoasă şi fotografiabilă doar aici, lângă biserică, nu acolo unde a fost transformată în carieră de piatră... - cuprind schitul de parcă l-ar ţine în palme.

Construit din lemn, încărcat de ornamentaţii cioplite, ansamblul schitului pare foarte vechi. Anul pietrei de temelie este, însă, mai recent decât aţi crede: 1933, ctitor fiind Alexandru Rujdea, preot în Poşaga. În 1948, schitul era gata şi tot atunci a şi început viaţa monahală, cu obşte de călugări, aşa cum e şi azi. La scurt timp, în 1959, comuniştii au decis că schitul trebuie închis. L-au redeschis abia doar 20 de ani. De atunci, din 1979, viaţa în schit a fost reluată fără alte întreruperi, urmând a fi clădite biserica de lemn (cu naos şi pronaos unite), chiliile, clopotniţa şi zidul care înconjoară curtea. Un alt moment semnificativ a fost anul 2000, când obştea de aici a fost mutată în mănăstirea Oaşa, fiind imediat înlocuită, la Poşaga, de una nouă.

Acum, indiferent ce veţi face la Poşaga - rugăciune, foto sau plimbare cu mâinile în buzunar -, e imposibil să nu vă sară în ochi un lucru esenţial: lemnul. Eu, unul, nu ştiu să fi văzut, încă, vreo mănăstire cu atât de multe, luxuriante şi totuşi echilibrate ornamentaţii în lemn, pline de motive florale. Nu e, din punctul meu de vedere, opulenţa unui BOR cu prea mult buget. Nu e nici fudulie locală, în rivalitate cu cine ştie ce altă mănăstire din apropiere. E pur şi simplu o transpunere a naturii în bucăţi de lemn cioplit, într-o sinteză de elemente neo-brâncoveneşti care e imposibil să nu vă atragă atenţia. Autorul acestei uriaşe opere în lemn de stejar a fost meşterul Vasile Sălăjan, din Baia Sprie, iar anul în care a lucrat-o a fost 1981.

Dacă, prin absurd, nu vă interesează Poşaga nici ca loc de rugăciune, nici ca refugiu, nici ca spaţiu pentru fotografie religioasă, poate vă interesează ca izvor de apă vindecătoare. "Izvorul Tămăduirii" sau "Izvorul Maicii Domnului" se află la câţiva paşi de schit şi, spun multe guri, a vindecat mulţi bolnavi. În special femei care sufereau de afecţiuni incurabile. Darurile lor de mulţumire, de pildă, le veţi găsi la icoana Maicii Domnului, din biserică. La izvor, însă, atmosfera rustică se pierde. Veţi găsi acolo un şantier, cu betoane şi fierătanii, probabil al unui viitor paraclis de vară, închinat izvorului.

Şi, acum, o încheiere laică. Că femeilor nu le e permis să doarmă peste noapte în schitul Poşaga, înţeleg. Că n-au acces în biserică fără batic şi fustă lungă, iarăşi înţeleg. Dar că fotografiatul e interzis în incinta schitului, proprietate a statului român, bun public, e un abuz de autoritate. Reacţionaţi în consecinţă, cu respect şi luciditate.


Acces la schitul Poşaga

Din DN 75, pe direcţia Câmpeni - Turda, la circa 4 km după ce ieşi din Sălciua, se desprinde un drum la stânga, care trece pe sub un pod de fier. Drumul te va duce în satul Poşaga de Jos, de unde mai sunt doar 2 km până la schit.

Obiectiv turistic: schitul Poşaga
Localizare: Muntele Mare, pe raza comunei Poşaga (judeţul Alba)
Coordonate: alt. 530 m, 46^o27'24'' lat. N; 23^o23'49'' long. E
Acces: cu maşina
Facilităţi: parcare
Surse de informaţie pentru acest articol: schitul Poşaga
Credite foto: Florian-Rareş Tileagă