18.09.2016
Vineri, 23 septembrie 2016, aşa cum v-am obişnuit poate, ca gest şi ca atitudine, mă voi certa (între ghilimele) cu cei dragi, cu cei apropiaţi, cu cei din aceeaşi familie. Să spunem, aşadar, că mă voi purta total "incorect", permiţîndu-mi să-i dojenesc prieteneşte pe cei mai năpăstuiţi, poate, în continuare, dintre locuitorii oraşelor noastre şi ai Bucureştiului în special, anume pe biciclişti.
 
De ce tocmai pe biciclişti şi nu pe automobilişti, care merită toată critica şi dojana noastră? De ce să te iei de cei mai oropsiţi participanţi la trafic? Pentru că oropsesc la rîndul lor, dovedind, tot mai des şi în proporţie tot mai mare, că nu sînt, cei mai mulţi, de vocaţie, ci by default: faute de mieux. Pentru că şi bicicliştii se poartă, deşi infinit mai cool, mai ecologic şi mai sociabil, mai urban, la fel ca automobiliştii. Sînt, altfel spus, la fel de maniacal legaţi de tipul lor de vehicul.
 
Ceea ce vreau să le reproşez, prin urmare, atît automobiliştilor, cît şi bicicliştilor este, pentru a prelua şi a modula un termen tehnic din jargonul urbanismului actual, "mono-modalismul" sau "uni-modalismul lor". Altfel spus, fuga, lenea de multi-modalitate, lipsa adevăratei supleţi.
 
Ce este multimodalitatea, în primul rînd urbană? Îmbinarea, combinarea suplă, adaptativă, elastică, de fiecare dată altfel, deci absolut singulară, individualizată, a mai multor moduri de transport, să spunem, de pildă: automobil, bicicletă, tren, metrou, tramvai, mers, în orice ordine vreţi.
 
Abordînd problema inevitabilei multimodalităţi a transportului urban, nu fac decît să deschid, în sfîrşit, o mare problemă pe care de multă vreme îmi tot propun s-o discut. Încep, acum, să o fac. Dar doar încep. Şi o fac spunînd, reproşîndu-le amatorilor de bicicletă că sînt la fel de sedentari, de legaţi, pînă la manie, de un singur mod şi mijloc de transport ca şi automobiliştii, chiar dacă poluează şi ocupă spaţiul mai puţin.
 
Oraşul postmodern, spaţiul urban actual înseamnă varietate, amestec, hibriditate, treceri şi combinaţii multiple, metamorfoze, deci multi-modalitate de a fi şi de a ne mişca. A ne lega, parcă cu lanţuri, unii de maşini, alţii de biciclete, în exclusivitate, şi, mai ales, a exclude din ecuaţie utilizarea, la rîndul ei multimodală, a transportului în comun (sau public) - a cărui dezvoltare infrastructurală este îngreunată tocmai de comportamentul nostru "monoteist" -, este la fel de leneş, de comod, de rigid, de, cum spuneam, sedendar - adică, tipologic, de "rural", de ne-urban.
 
Cu atît mai mult cu cît mulţi dintre bicicliştii care, din fericire, încep să se înmulţească, cu toate riscurile, pe străzile noastre, se poartă la fel cu pietonii şi cu trotuarele ca automobiliştii care îi asupresc: crezînd că le aparţin de drept, şi permiţîndu-şi, de pildă, să-i claxoneze pe pietoni pe spaţiile pietonale, de lene să se dea, o clipă, jos din şa, adică să practice un rudiment de multimodalitate, de elasticitate, adică de artă de a trăi cu adevărat urbană...
 
Şi bicicliştii, la fel ca toţi cicliştii (bi-, cuadro- etc.-), sînt, de fapt, melci, dar nişte melci paradoxali şi disfuncţionali: deşi vor, la fel ca automobiliştii (dar la "clasa" lor, curată), viteză, ceea ce-i bîntuie supraegotic, căci la fel de hiperindividualist, este cum să-şi prelungească salonul, adică cum să-şi care casa, spaţiul intim, în spinare, altfel spus cum să se deplaseze nepărăsindu-şi canapeaua, tocmai ataşamentul nevrotic de capanapeaua-şa (cunoscuta "şanapea" de bicicletă), cu, în plus, căşti anti-sociale pe/în sensibile urechi, recomandîndu-i pentru o cură zdravănă de psihanaliză.
 
Cum poţi avea încredere în unii care, la fel ca duşmanii lor (şi ai tăi) declaraţi, nu vor să vadă şi să audă nimic în jur şi aleg să gonească de vii prin tuneluri oranj? Pe ecrane e ce-ţi dai şi ce ţi se dă, nu ce e, astfel încît eventualele "ieşiri în decorul" social, oricît de bine intenţionate, rămîn comod turism neoetnologic...

5 comentarii

  • Fain scris
    Ace, 20.09.2016, 12:54

    Ma asteptam sincer sa intru si sa imi dau ochii peste cap, cum am facut la multe alte articole impotriva biciclistilor. Nu am facut-o, ba chiar am citit cu placere articolul in intregimea lui. Foarte frumos si foarte corect punctat, si asta vine din partea unui biciclist (in cea mai mare parte a timpului). Total de acord cu faptul ca exista asemanari destul de mari intre biciclistii full-time, radicali, care ar fi in stare sa ia la bataie pe cei care nu sunt ca ei. Observ, de asemenea, destul de multi biciclisti care se cred elitisti, se uita de sus la toti ceilalti "muritori care nu stiu ce fac cu viata lor". Fain articol, felicitarile mele. :)

  • parler pour ne rien dire
    ratoiu, 20.09.2016, 15:05

    sper ca acest text nu a fost publicat "faute de mieux". pentru ca ar fi trist sa nu se fi gasit ceva mai bun de atat...

    nu trebuie sa fii specialist in ciclism sau semantica pentru a-ti da seama ca randurile domnului (sic!) ghiu sunt exemplul clasic si cras de "parler pour ne rien dire".

    izvorat mai mult ca sigur din niste frustari personale nerezolvate la timp, elucubratiile autorului nu au nici cap, nici coada, nu dispun de premize si nu trag concluzii. doar o serie de mici rautati si sarje ratate impotriva tuturor si nimanui in acelasi timp.

    cred ca invatatul mersului pe bicicleta l-ar fi scutit pe domnul (sic! again) de multe amaraciuni interiorare. mais, chaque chose en son temps. j'ai peur qu'il ne soit trop tard maintenant...

  • E așa și nu prea...
    Alex Burda, 20.09.2016, 16:42

    Sunt un biciclist multimodal. Folosesc și transportul în comun (cu toate că este îngrozitor de obositor comparativ cu bicicleta) și merg pe jos alături de bicicletă atunci când nu se poate merge pe ea (pe trotuare deși mai și păcătuiesc aici). Nu am mașină și nu îmi place să fiu claxonat pe trotuar dar nici în trafic. Deci nu prea claxonez nici eu. Toate acestea fac să fiu de acord cu problema adusă în discuție: conflictul în trafic dintre pietoni și bicicliști. Un conflict cu ale cărui simptome mă confrunt zilnic în deplasările mele prin oraș.
    Cu ce nu sunt însă de acord este felul în care este abordat acest conflict: superficial. Din nefericire articolul analizează numai simptomele fără să ia în discuție cauzele care generează acest conflict dintre care cea mai importantă este proasta proiectare a infrastructurii urbane de transport, prin care se pune accentul numai pe deplasarea mijloacelor mototrizate, marginalizând pietonii și mijloacele nemotorizate. Sigur că lipsa de bun-simț, de educație, de omenie, de empatie, apatia organelor de poliție și altele agravează simptomele acesui conflict (valabil și reciproca, foarte mulți pietoni fiind agresivi la adresa bicicliștilor chiar și când aceștia se deplasează pe lângă vehiculul lor) dar pentru a scăpa de ele trebuie văzută cauza fundamentală nu subliniat și întârit conflictul. Altfel, articolul este o altă ocazie irosită în încercarea de a rezolva o problemă fundamentală a vieții noastre zilnice. Din nefericire...

  • Educatie dar si ceva conditie fizica
    Victor, 21.09.2016, 11:43

    In primul rand lispa de educatie duce la fenomenul descris de tine, apoi exista si categoria (mai mica) a celor ce merg extrem de incet si inevitabil le e frica chiar si de masinile ce se tarasca cu pana in 20 la ora. Cu prima categorie e greu de lucrat, cu a 2 a in schimb, foarte usor se pot convinge ca mersul cu ''in jur de 20 la ora'' pe 10 km este disponibil pentru absolut orice persoana si inseamna doar o conditie fizica spre (sub) medie, ceea ce este de dorit pe langa economia de benzina, nervi, timp (de fapt asa se mai castiga timp). O data ce se ajunge la ''perfromanta'' asta, singuri vor alege strada prin faptul ca au incredere in ei si pur si simplu nu merita sa mergi pe trotuar ! Ah.... mai exista categoria biciclistilor sinucigasi ce merg incet pe trotuar dare reusesc sa printeze exact pe trecerea de pietoni, aici lucreaza doar selectia naturala dar din pacate din cauza lor toti suntem priviti ca un pericol public !

  • Dojana refuzata si intoarsa autorului
    Marian, 22.09.2016, 00:40

    Intermodalitatea nu e scop in sine, ci mijloc. Orasele din Romania sunt mici, cu zone relevante de deplasare de max 20 km, adica sub 1 ora pentru un biciclist. Asta ar fi extrema, norma de deplasare e de cativa km. Or, pe distante scurte (5-7 km), bicicleta e cel mai rapid mijloc de transport de suprafata in orice aglomerare urbana. Orice oprire intermodala ar fi pierdere de vreme, incluzand chiar metroul. Asta daca presupunem ca actorul e rational. In Brasov, un biciclist chiar ar trebui sa se forteze ca sa se ridice la inaltimea asteptarilor teoretice postmoderne ale autorului: sa mearga cu bicicleta 1 km, s-o lege de un pom, sa ia autobuzul, apoi sa mearga si pe jos, cu pierdere chic pomo de timp etc. Nu numai dimensiunea redusa a oraselor, ci si inhibarea sistematica a intermodalitatii - si aici ma refer la Bucuresti in primul rand - fac perfect irationala pt un biciclist orice alta alegere "intermodala". Autobuzele nu au burduf-rastel de bici ca in US, Canada, Australia etc, cu bicla la metrou e permis doar dupa 9 seara si in week-end, iar speranta de viata a unei bicle legate langa o statie de metrou/autobuz/tramvai e de cateva ore in cel mai bun caz. In aceste conditii, e perfect irational din doua motive sa visezi "intermodalitate" pt biciclisti: pierzi si timp, si (mai mult ca sigur) bicicleta. Asa ca, inainte de a-i dojeni pe biciclisti, m-as uita putin la rationalitatea alegerii lor si la conditiile de trafic care ii fac sa devina uneori la fel de fiare ca automobilistii (inteleg ca asta e cealalta dojana). Nu trebuie uitat nici ca mare parte din biciclisti sunt si soferi. Infrastructura mentala e poate mai greu de schimbat decat cea fizica. Un sistem functional de bike-sharing poate ar servi mai bine cauza intermodala si a transportului public inteligent. In mod evident nu e in Firea lucrurilor.

Publicitate

Sus