Dar, în afară de câţiva prieteni reali, nu imaginari sau virtuali, cărora chiar le-a păsat de cum se desfăşoară lucrurile, precum pictorul Murivale, majoritatea spaţiului public pare să fi fost luat(ă) prin surprindere de supraexpunerea lăcaşului de cult odată cu înmormântarea, acolo, a Reginei Ana. Lipsa de informaţie a presei şi a televiziunilor care şi-au permis să comenteze, mai degrabă decât să informeze, m-a siderat.
Am primit, în ordine, live sau nu, următoarele întrebări îngrijorate, cărora sper să le răspund acum mai bine decât am făcut-o sub imperiul doliului şi al emoţiei, în nădejdea că nu se vor mai repeta şi la proximele înmormântări:
1. De ce nu e gata catedrala? Finanţarea unui astfel de locaş de cult este dificilă, ea s-a făcut din fondurile proprii ale arhiepiscopiei locale, cu foarte puţini bani publici. Pe vremuri, un asemenea locaş se făcea în decenii, dacă nu în secole. Acesta are, zi la zi, doar şapte ani şi e făcut mai mult din donaţii ale credincioşilor, din bănuţul văduvei, decât din sumele potentaţilor, locali sau naţionali. Dar ce înseamnă ca un locaş de cult de o asemenea amploare şi relevanţă (a doua necropolă a dinastiei române) să fie gata? Nu ştiu. Abia ce s-a încheiat o restaurare la catedrala principală, zisă a Meşterului Manole, care, oricum, a fost completată de Brâncoveanu, dărâmată şi rezidită sub Carol I şi, apoi, iarăşi şi iarăşi restaurată: când va fi fost, sau va fi ea gata? La fel şi aici: cărămida aparentă va fi completată cu ocniţe de mozaic, cu icoane de hram din mozaic, cu mozaic la interior etc; poate, cine ştie când, va fi completată cu tencuială? Nu ştiu, iarăşi. Ce ştiu este că, după ce va fi sfinţită, corabia va fi lansată în larg şi îşi va începe călătoria.
2. Asta e şi un răspuns la întrebarea: de ce e din cărămidă (şi, deci, neterminat)? Îl continui: pentru că aşa e palatul episcopal, făcut de De Nouy, de alături: cărămidă şi detalii din piatră de Albeşti. Cariera nu mai este exploatată, deci am pierdut luni să căutăm o gresie asemănătoare. S-a găsit, dar urgenţa a fost la lespezile de mormânt. Dar, în proiect, materialitatea lui exterioară era aşa gândită: cărămidă şi ancadramente de piatră la necropolă, alternanţă de asize de piatră şi cărămidă, adică metoda bizantină, antiseismică de construcţie, care e prezentă şi în zona subcarpatică, până astăzi chiar); respectiv, doar placaj de piatră la altar. Când am văzut, însă, calitatea lucrului în cărămidă aparentă a inginerului Drăgoi, şeful şantierului şi un constructor pe care mă bucur că l-am cunoscut, am fost de acord să se facă totul în cărămidă.
3. De ce e cum e? Asta am explicat de ce, deja de câteva ori, inclusiv aici. E o circumferinţă cu morminte, şaisprezece, iar centrul cercului e pe masa de altar. Mai e o biserică în cruce greacă înscrisă, ca Sf. Nicolae Domnesc, din aceeaşi Curte de Argeş. Mai e o poveste despre lumina în spaţiul sacru, în care turla este ca un far invers, care atrage lumina spre interior.
4. De ce e convexă, nu concavă? Păi, din pricina zisă mai sus, a necropolei orientate (la propriu, adică îndreptată spre răsăritul simbolic, reprezentat de altar). În plus, a fost şi o formă de adecvare la cât teren am avut, iar o formă concavă mă obliga la o retragere a ansamblului.
Vorba unui duhovnic: n-aveţi întrebări câte răspunsuri am. Deci, aştept şi alte întrebări, deşi majoritatea sunt răuvoitoare, parte din valul de ură şi dispreţ în care ne acoperim şi bruma de lucruri care se mai fac. De-aia nici nu le răspund aici, căci nu vreau să fiu parte din trolling-ul naţional. S-a spus că e simbolic faptul că a fost îngropată o altă Ană la temelia catedralei celei noi. No comment. Unii, însă, au avut curtoazia să mă felicite, fie pe FB, fie direct. Unii chiar au adăugat şi un motiv pentru care o fac, precum unul sau doi colegi de breaslă şi, precum am mai spus, prietenul Murivale, care m-a şi criticat constructiv de-a lungul procesului, dar m-a şi lăudat când a crezut de cuviinţă.
Foarte recent, pictorul Sorin Dumitrescu mi-a spus că îi plac, citez, văzduhurile din biserică. Nu am vrut să stric momentul, aşa că nu am cerut desluşiri (eram şi foarte emoţionat: cunoscându-i rigoarea, ca să nu zic exigenţa cumplită în materie, faptul că m-a felicitat personal mi-e cu atât mai preţios), dar sper că le voi căpăta oarecând...
