Păr pe picioare

Tălpile i se izbeau de pământ şi scoteau un ritm jucăuş. Bătrânul mergea săltat de parcă a uitat câţi ani are, parcă a uitat de toate oasele care îl dor şi care îi trosnesc la fiecare săritură. Părul de pe cap i-a căzut acum mult timp, dar, parcă în memoria acestuia, îşi lăsase barba să crească. Avea o barbă până la burtă. O barbă la fel de albă ca sprâncenele stufoase, de parcă unicul lor rol era să prindă muştele care i se aşezau pe faţă. Avea o pereche de pantaloni în carouri şi un tricou verde murdar. Ţinea sub braţ o minge plină de noroi, dar nu părea deranjat. Ţinea mingea lângă corp de parcă era cusută de pieptul lui. Mergea destul de vesel şi fluiera stângaci un cântec. În pauzele în care trăgea în piept aer i se putea vedea interiorul gurii, lipsit total de dinţi.

Călca ritmat pe un pământ crăpat şi golit de orice urmă de viaţă. În spatele lui tabloul deşertic se întindea până la orizont, de parcă bătrânul mergea prin acel pustiu de ore întregi. Singurul corp care mai ieşea din pământ era un cub de ciment, puţin ciobit în colţuri. Era un bloc cu trei etaje. Avea pereţii scrijeliţi şi uşa de la intrare spartă, probabil de la vânt.

Bătrânul a ajuns într-un sfârşit în faţa blocului şi îşi urcă privirea pe geamurile din partea dreaptă a clădirii.

Chiar la parter un geam era spart fix în mijloc. Cum se opri în faţa blocului, auzi un tropăit în spatele acelui geam. O bucata de carne dădu cu râtul la o parte cârligul ferestrei şi ridică ce mai rămăsese din geam cu copitele de la membrele din faţă. Un porc. Începu să grohăie destul de urât şi printre sunetele animalice înţelese "să nu te mai prind cu mingea pe lângă geamul meu". Bătrânul dădu mingea la spate şi îşi plecă capul în semn că a înţeles. Îşi grăbi privirea fără să o mai îndrepte spre alte geamuri, ca să evite să dea de alţi vecini. La etajul trei geamul era deschis. O mână grasă îi făcu semn să urce. Nu mai aşteptă nicio altă confirmare şi se duse spre intrarea blocului.

Reuşi să intre fără să mai dea ochii cu porcul de la parter, păşind peste uşa doborâtă, şi începu să urce scările. La al doilea etaj stătea aplecat, cu o cârpă în mână, un om albastru. Ştergea pe jos. Munca părea destul de grea, aşa că bătrânul se gândi să nu îl deranjeze. Strecură printre buze un "Bună ziua!" timid şi încercă să păşească pe locurile în care podeaua încă nu era umedă. Cu două sărituri trecu peste. A părut că omul albastru nici nu l-a observat, dar lucrul acesta nu-l deranjă pe bătrân.

A ajuns la ultimul etaj şi a ales o uşă, parcă la întâmplare. A bătut la ea şi s-a pus într-o poziţie comodă pentru aşteptat. Numaidecât uşa s-a deschis şi un bărbat gras îl întâmpină. A lui era mâna dreaptă care îl chemase de la geam. Avea început de chelie şi păr gros şi negru pe picioare. Era îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurţi şi avea un tricou alb pătat.

Bătrânul a scos de la spate mingea şi i-a arătat-o zâmbind larg. Bărbatul a schiţat şi el un zâmbet, şi a strigat puternic: "MAMAAAAAA". În două minute în faţa uşii apăru o fetiţă de cinci ani cu o expresie destul de enervată, probabil avea treabă şi fusese întreruptă. Îl văzu pe bătrân şi dădu dezaprobator din cap. "Ţi-ai făcut temele?". Bărbatul gras înţelese dezamăgit situaţia, şi, fără să-şi ia rămas bun de la bătrânel, plecă supărat din faţa uşii. Fetiţa spuse cu o faţă înţelegătoare un "scuze" şi închise uşa încet.