pe covorul roşu / autoportret la persoana a doua

pe covorul roşu

cam atât
şi liniştea noastră a tuturor
un covor roşu (şi adânc
de să-ţi poţi lua câmpii în voie)
pe care ni-l tot întind la picioare
şi treceţi batalioane prin
liniştea care-i roşu covor
ca-n ultimul capitol din
memoriile unui călău
şi memoria e un câine
care se tolăneşte pe unde-i
vine şi tolănite-n memorie
mitteleuropa şi coana liberty pot
în voie de-acum să-l jupoaie
până la os pe stilist
(ah cum se-ncăpăţânează el
să producă libri valachici)
chiar aşa
tot mai mult în poemele mele
sunt sindicul străduţei întortocheate
dintr-un oraş cuprins de ciumă
fac numărătoarea morţilor
îi somez pe cei vii să răsară-n
ferestre văruite încui uşile
pun în jgheaburi pâinea şi vinul
doar ştii că până la urmă
fiecăruia i se fixează locul
între contaminare şi pedeapsă
(şi mai susţinem noi că
poezia sporeşte când
boala şi moartea şterg
interdicţiile?)
 
 
autoportret la persoana a doua
 
domna domina signora copilă
încă dreaptă cărarea din
pletele tale
încă dreaptă privirea cea drept
aţintită-n privirile pieziş
aruncate spre tine
încă dreaptă limba în gură
steag îndărătnic înfipt
între vorbă şi faptă
cinci cărţi cu poezii
subţiri ascuţite le-ai vrut
din straniul oţel al damachinilor
dar câte comori aiurite n-au fost
dezgropate de-atunci cu lingura
boantă şi ruginită
ori tabla cutiei de conserve
doar vezi că vraja abia mai
pâlpâie spre tine
aproape gata să se rupă
şi asta-i nelinişteşte
pe clasicii greci
peste măsură

(în perioada 1 octombrie 2016 - 31 decembrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)