O profesoară făcea naveta

Doamna Trăistaru sau Trăistariu, profesoară de limba română, făcea naveta într-o suburbie a Iaşilor. Ca să facă economie, a hotărît să nu mai ia autobuzul şi să meargă pe jos. E sănătos, nu? Toată lumea recomandă mersul pe jos. Plus că ar fi strîns ceva bani pentru copii, care aveau necazuri, săracii. De fapt acesta era motivul principal al hotărîrii doamnei Trăistaru sau poate Trăistariu. Doi lei dus şi doi lei întors fac patru lei, pe săptămînă 24, că duminică stătea acasă. Ca să nu mai vorbim că avea şi zi de activităţi didactice la alte şcoli, unde, de multe ori, nu trebuia să ia nici măcar tramvaiul. 52 de săptămîni pe an ori 24 de lei fac ohoho! 1248 de lei.

Aşa că zi de zi doamna T. (să-i spunem aşa, fiindcă nu are un nume definit), profesoara de română, mergea 6 km. la dus şi 6 km. la întors. Era mai problematic cînd viscolea sau ploua, uneori o mai stropeau maşinile, că şoferii, se ştie, îs măgari, dar alteori se găseau şoferi de treabă care o luau pe degeaba. În rest era bine, frumos primăvara, asculta broaştele din bălţile puturoase de pe marginea drumului, examina utilajele ciudate din curţile depozitelor şi antreprizelor, se gîndea la planurile de lecţii pentru ziua în curs sau pentru ziua următoare. Avea oarece deficienţe respiratorii după aceste drumuri, dar nu cine ştie ce.

Adevărul este că pe copii îi cam durea în fund de cei 1248 de lei economisiţi sau cîţi vor fi fost. Că se ştie vorba veche: Banii strîngătorului în mîna cheltuitorului. Iar după cîţiva ani de navetă pe jos, liber consimţită, doamna T. a început să simtă dureri la şold. Doctorii i-au spus că, probabil, e o necroză a ţesutului osos, iar cu nişte medicamente antiinflamatorii doamna T. scăpa de dureri. Aşa că putea să-şi urmeze drumurile per pedes. Apoi au revenit durerile, medicamentele nu-şi mai făceau efectul, au mai intervenit şi nişte cheaguri de sînge, nu mai ştiu ce, astfel că doamna T. a fost internată la spital. După două luni, doamna T. profesoară de limba română, a murit. Şi cu asta basta.