Uneori, la Şureanu plouă cu săptămânile. Ca-n Asia, când musonii lovesc coasta Indiei şi obligă orice formă de viaţă să se ghemuiască în adăposturi. Dar, până şi aşa, nu se poate să nu vă placă: întinderile de pajişti la peste 1.700 m altitudine vă vor ţine de urât pe ploaie. Şi oricât aţi vrea să rămâneţi pe prispă sau în maşină, privind ploaia de sub acoperişuri sau prin parbriz, nu vă veţi abţine. Veţi ieşi, cu sau fără umbrelă şi veţi înfrunta ploaia dintr-un motiv banal: ţinutul ăsta e pur şi simplu irezistibil. Iată, mai jos, trei puncte definitorii pentru Şureanu, ireductibile indiferent de anotimp: lacuri, vârfuri şi cărări.
Lacuri în Şureanu
Apa e profunzime, întindere, intimitate, apa e forţă şi punere în mişcare. Există o fascinaţie, întocmai ca pentru spaţiile exotice, pe care apele de munte o exercită asupra orăşeanului. Chiar şi în cazul în care, prin absurd, toate lacurile din lume ar fi la fel, perfect identice, turistul n-ar ţine cont şi le-ar considera unice. Inconfundabile. Iată de ce drumul care urcă în Şureanu şi care trece pe lângă patru lacuri de acumulare, pentru ca, apoi, să se încheie cu Iezerul Şureanu, la cota 1.750, e tot ce poate fi mai ispititor pentru turistul cu pantofi în picioare. De fapt, privind "filmul" călătoriei spre Şureanu, Transalpina este, în esenţă, drumul lacurilor. Al digurilor care opresc întinderi de ape şi care oferă unele dintre cele mai bune panorame din Carpaţi. Distincte ca suprafaţă, ca număr de braţe adâncite în pădure, ca nişte golfuri, cele patru lacuri se diferenţiază cromatic, în acelaşi timp. Iar acest lucru, pentru fotografi, e esenţial. În timp ce lacul Tău e un verzui închis, cu luciu neted ca şi când în acele locuri n-ar fi niciodată vânt, lacul Oaşa e un albastru oceanic, tot aşa cum lacurile de la Căpâlna şi Petreşti, mai puţin adânci, au nuanţe de albastru-maro întunecat, oglindind dealurile argiloase din apropiere.
Cât despre al cincilea - Iezerul Şureanu -, asupra căruia există o veche percepţie de axis mundi în Munţii Şureanu, aş afirma chiar superlativul, pe ardeleneşte: "îi cel mai fain loc". Un minut pe malul acestui mic lac verzui e de ajuns ca să înţelegeţi spiritul întregii regiuni, definit prin sălbăticie şi limpezime. I se spune "lacul fără fund", dar nu pentru că n-ar avea. Ba chiar se văd, de pe cărarea care urcă pe munte, bolovanii de pe fundul lacului. E "fără fund" fiindcă adâncimea izvoarelor subterane care îl alimentează n-a fost încă măsurată de mâini omeneşti. Cu o adâncime reală de 8 m, o lungime de 94 m şi o lăţime de 91 m, lacul e aproape rotund, confirmându-i-se numele de "circ glaciar Şureanu". Fotografiabil atât vara, când verdele luxuriant înconjoară lacul ca un guler, cât şi iarna, când lacul e bocnă şi se rostogolesc peste el bulgării avalanşelor de pe Şureanu, iezerul e locul absolut pentru căutătorii de pace.
Ca orice munte vast, cu zăpezi permanente pe alocuri, cu cabane rare şi doi-trei oameni pe kilometru pătrat, Şureanu înseamnă o mulţime de vârfuri în nori, cu ierburi pitice şi stânci din loc în loc. Şureanu, Pătru, Bătrâna, Cârpa, Canciu, Fetiţa - toate, dar indiscutabil toate vârfurile din Şureanu sunt ceea ce v-aţi imagina ca fiind "muntele clasic": statură lată, domoală, mai mare decât toate culmile mici din jur, cam cum ar fi ursoaica între pui. Indiferent pe care vârf aţi urca - în condiţiile în care "urcare" înseamnă, aici, nu escaladă şi corzi de alpinist, ci urcuş lent, de durată -, Munţii Şureanu sunt ultra-înşelători. Creând iluzia de munte abordabil la orice oră, urcarea pe masivele din Şureanu e, de fapt, o cutezanţă pe care şi-o permite doar turistul cu plămâni buni şi chef de efort fără smiorcăieli.
Şureanu şi Pătru, cu altitudini de peste 2.000 m, sunt două vârfuri care corespund modelului de mai sus. Sunt moi, plăcute la vedere, aparent blânde, ca şi când, odată ce v-aţi porni la drum, aţi ajunge imediat sus şi v-aţi şi întoarce "până se gată grătarul". Şureanu, pe de o parte, e masivul abrupt, bolovănos, cu o mie de cărări încrucişate sub ierburi aspre, care vă vor zgâria la picioare. E muntele imposibil de parcurs fără pauze, fiind istovitor la urcare, dar mai ales la coborâre. Vârful, însă, vă răsplăteşte cu priveliştile vagi, albăstrii ale Bucegilor, Parângului, Cindrelului şi Retezatului.
Vârful lui Pătru e şi mai amăgitor. De oriunde ar fi privit, pare o culme uşor de cucerit într-o plimbare cu ţigara în gură. Realitatea, însă, acordă Vârfului lui Pătru statutul de Goliat, care păcăleşte cu fiecare nouă colină. Mereu ai impresia că e gata, că vârful e după colina asta, ba după colina aia, sau poate dincolo de hopul din dreapta. Şi tot aşa, timp de două ore de urcuş cu viteza melcului, greu pentru mersul pe jos şi infernal pentru MTB. Dar merită, fotografic vorbind. Dacă e senin, de la troiţa din vârf veţi obţine cele mai rafinate peisaje din sudul Transilvaniei, ca nişte lucrări în miniatură: mănăstirea Oaşa, lacul Oaşa, Luncile Prigoanei, pârtiile Şureanu.
Cărări în Şureanu
Din pământ, lut sau rădăcini de copac. Din ace de brad sau crengi uscate. Din muşchi sau din ierburi. Cărările din Şureanu, indiferent cum le veţi găsi în pădure, sunt toate la fel. Toate vă duc spre vârf, dincolo de brazi, acolo unde panoramele vi se lungesc sub picioare. Că vorbim de cele patru ore de traseu dintre Cabana Şureanu şi lacul Oaşa, sau de cele 17 ore de traseu de la Cugir, pe Râul Mic, până la Cabana Şureanu, potecile sunt practicabile tot timpul anului. Iar când nu e aşa, înseamnă că e iarnă şi nu aveţi nici o şansă să umblaţi pe ele fără schiuri de tură sau rachete de zăpadă în picioare.
Una din cele mai odihnitoare spaţii din Şureanu, pe timp de vară-toamnă, e Valea Frumoasei, pe graniţa dintre judeţele Alba şi Sibiu. E atât de picturală şi intensă, ca peisaj, atât de altfel-faţă-de-orice, încât până şi Sadoveanu s-a străduit s-o descrie, s-o "dea" mai departe celor care n-au văzut-o. Valea Frumoasei e o întindere imensă de poieni, udate de apa râului Frumoasa. De fapt, secretul splendorilor de acolo se află în felul în care acest râu de munte - aflat, în mod incredibil, la acelaşi nivel cu drumul - deschide şi închide pajiştile prin şerpuirile lui. E o împăcare totală între apă şi iarbă, între apă şi copac, iar cărările din Frumoasa fac ca orice disconfort să se evapore. Dacă e vreun rai al turistului, alcătuit exclusiv din vegetaţie şi apă, atunci el poate fi Valea Frumoasei, ţinut al popasului, al cortului, al liniştii.
***
Se prea poate ca avalanşa de epitete de mai sus să vă dea impresia că nu prea circul prin Şureanu şi că vorbesc despre munţi de la birou, imaginându-mi-i idilici. Fals. Am crescut în Şureanu, am trăit în Şureanu, ştiu fiecare firicel de ninsoare şi ploaie de acolo şi sunt printre primii care au înţeles că Şureanu nu e poezie, ci realitate turistică crudă, uneori cu nervi la fel de mari ca entuziasmele. Vă propun, mai jos, un text critic, cu liniuţă, despre Şureanu. Cu plus şi minus, ca de obicei:
Cu plus. Vă recomand Şureanu, pentru că:
+ oriunde aţi fi, în Şureanu, aţi fi departe de om. Chiar şi atunci când sunteţi în curtea unei cabane şi vă supără larma de grătare şi boxe scoase afară, aveţi de făcut câţiva paşi până la primii brazi din pădure, unde sonorul se opreşte şi unde sălbăticia debordantă ia locul zgomotului uman. În plus, vorbim despre munţi care încep cu adevărat acolo unde se termină ultimele case, aşa că şansele să vă încurce gardul sau grădina cuiva, în timp ce exploraţi muntele, sunt mici.
+ aici, denumirile metaforice nu-s vrăjeli locale cu iz turistic. Poarta Raiului şi Valea Frumoasei sunt, fără exagerări, rai şi frumuseţe. Dacă până nu demult credeam că cele două zone îşi pierduseră dreptul de a se mai numi aşa - din cauza molozului de pe şantierele pensiunilor, care acoperea verdeaţa -, azi lucrurile stau mai bine. Sperăm doar ca nebunilor lacomi, care măcelăresc pădurile, să nu le lucească ochii la brazii care au mai rămas în picioare şi care asigură conţinutul paradisiac al zonelor. Un conţinut cu răcoare sănătoasă, cu pădure umbroasă, cu cetini care te ating pe umăr, cu cărări din rădăcini, cu parfum de con şi de afine.
+ platourile alpine înseamnă privelişti alpine, cu caracter de surpriză, cu caracter de lărgime, care uneori fac vizibili cei mai îndepărtaţi Carpaţi.
+ aici, totul este potenţial. Cine ajunge vara, pe Şureanu, îşi închipuie cât de bine se poate schia aici iarna şi ce pârtii ar amenaja el, dacă ar avea bani. Iar cine ajunge iarna, visează la plimbări de vară pe munte, în bocanci şi tricou, şi la trasee de biţă şi off-road pe care, dacă ar avea bani, le-ar pune la punct...
+ există şanse mari ca Şureanu să rămână spaţiu virgin. Alături de Cindrel şi Lotru, Munţii Şureanu se află în situl Natura 2000 Frumoasa, toate trei masivele aparţinând grupei Parâng. Aflat în administrarea Consiliului Judeţean Alba, situl constituie una din cele mai importante regiuni pastorale din Carpaţi, cu belşug de păduri virgine şi cvasivirgine. Totodată, situl adăposteşte populaţii însemnate de mamifere mari, bine conservate.
+ în ciuda iluziei de rai în care omul pare să nu fi călcat niciodată, Şureanu pulsează de energie umană. Poţi vedea la orice oră biciclişti şi un nor de praf în urma lor. Sau oameni alergând pe drum cu căşti pe urechi, sau veşnicele fumuri de grătar, sau un ATV neglijent, care sparge liniştea zilei şi dispare, o clipă mai târziu, ca şi când nici n-ar fi fost. Sau te poţi intersecta, prin pădure, cu drumeţi care, ca şi tine, caută ieşire din labirintul de poteci. Ca să nu mai spun de Transalpina, care e atât de circulată, din iunie până în octombrie, încât aştepţi minute bune ca să treci drumul de pe o parte pe alta. Iarna, în schimb, e suficient să priveşti muntele: urmele de schiuri de pe Domeniul Schiabil Şureanu îţi dau de înţeles că, aici, omul e peste tot. Şi că schiul e cel mai bun mod de a folosi sălbăticia acestui munte, din decembrie până în aprilie.
+ amenajările turistice sunt minimale, spre zero. Poate o băncuţă de lemn, veche de parcă ar fi de la începutul lumii, poate ceva marcaje pe copaci, care să indice, nebătător la ochi, traseul. Pentru îndrăgostitul de sălbăticie, genul acesta de neatingere a naturii e aur.
+ aici, oamenii sunt mai aproape de cer. Şureanu e "ţara" mănăstirilor, cu biserici de lemn pe vârf de munte şi enoriaşi în straie populare. Aici, călugărul bătrân se întâlneşte cu adolescentul şi stau de vorbă, pe o bancă. Spiritualitate, însă, nu e numai acolo unde se bate toaca. Spiritualitate în stare pură găsiţi şi în sate. Sau prin pădure, pe potecă sau oriunde vă întâlniţi cu oamenii locului. Că-i vedeţi la muls vaca, la lemne sau la întors fânul, intraţi în vorbă cu ei. În orice conversaţie, oamenii ăştia au obiceiul să strecoare vorbe de duh şi să vă binecuvinteze, la final, cu un simplu "Doamne-ajută". Şi, dacă aveţi noroc, vă veţi întoarce acasă cu sirop din muguri de brad sau cu murături de ciuperci.
Cu minus. Vă contrarecomand Şureanu, pentru că:
- uneori e pur şi simplu plin de cocalari locali, care pleacă de la cabanele lor în căutare de gagici, dar care, la final, găsesc jandarmi.
- oricând vă puteţi pomeni în faţa maşinii cu un ATV furios, condus de un "pilot" fără cască, fără echipament, dar cu alcool la bord, care crede că e singur pe drumuri. Evident, nu el pune frână şi nu el cedează prioritatea, chiar dacă e la coborâre. E în acţiune omu', în misiune. Uneori la fel păţiţi dacă vă întâlniţi cu o maşină mult mai scumpă decât a voastră: nu va ceda el, bossu' şi, cedându-i-se drumul, va uita să vă salute, în semn de minimă mulţumire.
- pentru şoferii cu maşini bune, joase, drumul neasfaltat care porneşte de la lacul Oaşa e un chin rutier. Adică prilej de înjurat şi de pierdut cheful de călătorit, de fiecare dată când maşina riscă să dea cu baia de ulei dintr-o groapă în alta şi de fiecare dată când pietrele de pe drum lovesc burta maşinii, creând o frustrantă muzică de bolovani şi tăblărie.
- vă apucă nervii şi revolta când descoperiţi câte un versant de cioturi. Defrişările din unele zone ale Munţilor Şureanu includ această splendidă grupă montană pe lista zonelor de deşert montan ale României, cu buldozere fără numere de înmatriculare, cu drujbişti care se întorc cu spatele când treceţi pe acolo. Încă se poartă furtul, încă se mai poate big time, aşa că încă veţi mai întâlni pe Transalpina camioane pline cu lemne, sau goale, pregătite să care lemne. Sfat amical: call 911-ul României.
- există, deocamdată, puţine unităţi de cazare clasificate, veşnic pline în sezon (iulie-august şi decembrie-ianuarie), care practic constrâng turistul să-şi programeze concediul cu un an înainte.
- există o haotică împărţire teritorială în Luncile Prigoanei, zonă care, din superbă ce era prin '95, când nu auzeai nici un ciocan de constructor, a ajuns un muşuroi indigest de căbănuţe, căbănoaie şi şantiere fără creier, atât de lipite între ele, încât din living vezi oblu în WC-ul vecinului.
- există o puternică vulgarizare a atmosferei de pe Transalpina, datorită invaziei de selfişti cu manelele la maxim, care cred că muntele e un fel de Dorobanţi, dar mai lat, cu brazi şi stânci.
- e riscant să umblaţi seara pe drumurile din Şureanu, datorită habitatelor de animale sălbatice, pe de o parte, şi habitatelor de oameni sălbatici, pe de alta.
- iubitorii de amenajări turistice vor ofta adânc la vederea lipsei aproape totale de servicii, de la popasuri şi spaţii de campare, la restaurante, camping-uri, spaţii de recreere sportivă şi facilităţi spa. Puţinele unităţi cazare clasificate (din Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului) nu fac faţă decât rar numărului mare de turişti şi numărului mare de pretenţii turistice.
- nu există trasee oficiale de cicloturism şioff-road. Neoficial, da, există cu nemiluita şi sunt aproape zilnic umblate de împătimiţii pe două sau patru roţi.
Acces la Iezerul Şureanu
Rezervaţia e situată la baza vârfului Şureanu. Accesul rutier este unic şi porneşte din şoseaua Transalpina. Trebuie mai întâi să ajungi la lacul Oaşa, de unde nu continui pe Transalpina, ci faci dreapta pe DJ 704. Vei trece pe lângă mănăstirea Oaşa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului şi pârtiile Domeniului Schiabil Şureanu. De la baza pârtiilor, continui la dreapta şi vei ajunge la Cabana Şureanu. În total, distanţa de la lacul Oaşa la Iezerul Şureanu este de 20 km, care pot fi parcurşi într-o oră. Drumul e neasfaltat, accidentat, plini de gropi în special în perioadele ploioase, dar practicabil inclusiv de către maşinile cu gardă joasă.
Acces la vârful Şureanu
Drumul de acces începe din şoseaua Transalpina. Odată ce ajungi la lacul Oaşa, faci dreapta pe DJ 704. Ţii drumul înainte pe lângă mănăstirea Oaşa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului şi Domeniul Schiabil Şureanu. De la pârtii, faci dreapta pe drumul forestier care urcă la Cabana Şureanu. În total, sunt 84 km distanţă de Sebeş. Tot la Poarta Raiului ajungi şi dacă pleci din Cugir, pe DJ 704 (56 km lungime). Dar recomandabilă e numai Transalpina, proaspăt refăcută.
Acces la vârful lui Pătru
La poalele vârfului Pătru ajungi pe acelaşi drum care duce spre Şureanu, doar că trebuie să faci stânga, de la baza pârtiilor de schi, pe drumul forestier ce merge până pe şaua dintre cele două vârfuri.
Acces în Valea Frumoasei
Se află pe teritoriul judeţului Sibiu, în sud-estul judeţului Alba. De la Oaşa, continui la stânga pe Transalpina. La trifurcaţia care apare după ce treci de ultimul viaduct, faci stânga şi vei intra pe un drum accidentat (DJ 106 N), dar accesibil oricărei maşini. Drumul continuă apoi spre staţiunea Păltiniş din judeţul Sibiu. Atenţie, accesul este oprit iarna din cauza zăpezilor.
Obiectiv turistic: Munţii Şureanu (judeţul Alba)
Localizare: Munţii Meridionali, în nordul grupei Parâng
Coordonate:
Lacul din Petreşti - alt. 291 m, 45º54'20'' lat. N; 23º37'27'' long. E
Lacul din Căpâlna - alt. 423 m, 45º49'18'' lat. N; 23º36'41'' long. E
Lacul Tău - alt. 790 m, 45º41'23'' lat. N; 23º36'31'' long. E
Lacul Oaşa - alt. 1.270 m, 45º35'19'' lat. N; 23º37'36'' long. E
Iezerul Şureanu - alt. 1.750 m, 45º35'00'' lat. N; 23º34'10'' long. E
Vârful Şureanu - alt. 2.059 m, 45º34'48'' lat. N; 23º29'59'' long. E
Vârful lui Pătru - alt. 2.130 m, 45º32'59'' lat. N; 23º32'12'' long. E
Valea Frumoasei - alt. 1.320 m, 45º30'36''+ lat. N; 23º39'32'' long. E
Acces: cu maşina; pe jos
Credite foto: Florian-Rareş Tileagă
Articolul face parte din campania de promovare media, derulată de Asociaţia "Turism Mülhbach" 2015