Exilul interior. Dan Er. Grigorescu-Negropontes

Citiţi prefaţa acestei cărţi.


Crisula Ştefănescu: Dragă Ariana, prin naştere, prin avere, prin educaţie, prin relaţii, Dan era destinat unei cariere de excepţie. Tatăl său a fost Generalul Eremia Grigorescu, iar mama, Elena Negropontes, descendenta unei familii foarte bogate de bancheri. Dan făcuse studii la Paris şi la şcoli de elită în ţară. Avea, ca să zicem aşa, toţi aşii în mână.
Ariana Negropontes: Aşa părea să fi pornit în viaţă. Destinul a vrut însă altfel.

C.Ş.: Dan s-a născut în timpul Primului Război Mondial.
A.N.: Da, s-a născut la 20 decembrie 1917, la Bârlad, pe front. Mama lui, Elena Negropontes, l-a însoţit pe Generalul Eremia Grigorescu peste tot. Aici, pe cămin, în fotografia Generalului cu Regina Maria, când regina a vizitat trupele pe front, apare şi mama lui Dan, care la vremea aceea era însărcinată.

C.Ş.: Am văzut în volumul omagial publicat după moartea Generalului câteva cuvinte pline de simţire scrise de Regina Maria: "Uitarea nu va putea niciodată şterge numele aceluia a cărui amintire trăieşte în sufletul unui popor."
A.N.: Da, Regina Maria ţinea foarte mult la Generalul Grigorescu.

C.Ş.: La moartea lui Dan, George Ciorănescu, prietenul său de o viaţă, aminteşte, printre altele, împrejurările neobişnuite în care se născuse Dan: "Pe valea de încântare a Leşunţului, afluent al Oituzului, unde se dăduseră lupte aprige în timpul Primului Război Mondial, se puteau vedea încă ruinele castelului Negroponţilor. Comandantul militar român Generalul Grigorescu, insensibil la implorarea Elenei de a cruţa cuibul familial, pe care l-a bombardat din plin, a fost totuşi sedus de graţioasa mesageră, pe care a luat-o de soţie. Fructul acestei idile războinice a fost Dan."
A.N.: Într-adevăr. Generalul Eremia Grigorescu a bombardat conacul de la Mărăşeşti. Au rămas numai nişte ruine.

C.Ş.: De ce l-a bombardat?
A.N.: Pentru că în castel era cartierul general german.

C.Ş.: Elena Negropontes era o femeie frumoasă.
A.N.: Se pare că avea o frumuseţe mai sălbatică. Era cam băieţoasă, trăia mai mult la moşiile familiei, unde mergea la vânătoare. Vreau să spun că era mai puţin atrasă de viaţa mondenă. A umblat călare până spre bătrâneţe. Călărea amazon, îmbrăcată în rochie şi stătea pe cal într-o parte. Cred că Generalul Eremia Grigorescu a fost fascinat de ea.

C.Ş.: Generalul a murit când Dan era foarte mic.
A.N.: Da, din păcate, când Dan nu avea nici doi ani, Generalul Grigorescu s-a stins răpus de teribila gripă spaniolă care a făcut ravagii după Primul Război Mondial. Moartea Generalului Grigorescu a fost o lovitură teribilă pentru mama lui Dan.

C.Ş.: Faptul că era fiul Generalului Eremia Grigorescu a avut desigur urmări pentru Dan după instaurarea regimului comunist.
A.N.: Bineînţeles. Şi bune şi rele. Dan era fiul Generalului Eremia Grigorescu, nu un general oarecare, ci "Eroul de la Mărăşeşti", cel care, în timpul Primului Război Mondial, ţinuse frontul împotriva atacului german, într-o situaţie disperată. Trupele ruseşti se răsculaseră şi armata rusă, aliata noastră, îşi degrada ofiţerii, îi lichida sau îi închidea prin beciuri şi pactiza, în urma propagandei comuniste, cu nemţii. Ei, bine, într-o asemenea situaţie, într-o asemenea debandadă, tatăl lui Dan le-a vorbit soldaţilor ruşi, îndemnându-i să-şi reocupe poziţiile de luptă. În timpul ăsta, o companie românească a înconjurat locul unde Generalul Grigorescu le vorbea. Când încercuirea a fost completă, Generalul Eremia Grigorescu, schimbând tonul, a încheiat astfel: "Iar acum, dacă nu eliberaţi ofiţerii arestaţi şi nu vă ocupaţi imediat poziţiile de luptă, vă secer pe toţi până la unul!"

C.Ş.: Despre întâmplarea respectivă scrie şi Titus Popovici în "Disciplina dezordinii", apărută la Editura "Maşina de scris". Foarte amuzant, citez din carte, că "oprindu-se din ronţăit de seminţe de floarea soarelui, ostaşii revoluţionari au izbucnit în urale frenetice şi l-au ales pe loc pe generalul Eremia Grigorescu... ţarevici... ţar al Rusiei!"
A.N.: Aşa este. Ei bine, întâmplarea a avut consecinţe nebănuite pentru Dan, deoarece, ulterior, tatăl lui Dan a fost reconsiderat nu de români, ci de sovietici. A apărut în enciclopedia lor ca unul dintre eroii Primului Război Mondial care a comandat armata a 4-a rusă. Se pare că Generalul Eremia Grigorescu vorbea perfect ruseşte.

C.Ş.: Episodul îi era cunoscut lui Titus Popovici, scrie el mai departe, dintr-un articol al istoricului-reporter german Emil Ludwig.
A.N.: Da, episodul îi era cunoscut şi lui Dan. De fapt, multe lucruri despre tatăl său, Dan le ştia din povestiri şi dintr-un volum comemorativ scos în 1919, la moartea Generalului, când i s-au făcut funeralii naţionale şi a fost îngropat ca un erou al neamului.
A.N.: Prefaţa volumului, impresionantă, a fost scrisă de A. D. Xenopol.


C.Ş.: Într-adevăr, impresionantă prefaţă! Născut în 1863, Generalul avea 56 de ani când a murit.
A.N.: Da, gripa spaniolă a secerat la vremea acea milioane de oameni. De necrezut cum i-a căzut Generalul victimă! Făcuse războaie şi trecuse prin atâtea. A fost o mare personalitate, recunoscută ca atare şi de ruşi şi de Occident. Nu ştiu dacă ţi-am spus că, în 1917, Generalul primise Legiunea de onoare, decorat de generalul Berthelot cu Marele Cordon al Legiunii de onoare. Mai avea şi decoraţiile Mihai Viteazul clasa I şi clasa a II-a.
Revenind însă la Dan, ceea ce voiam să spun este că era mai greu să te atingi de cineva al cărui tată figura în Enciclopedia sovietică.

C.Ş.: Totuşi, în primii ani de după război, Dan a avut mult de suferit.
A.N.: Ca toată lumea. S-au confiscat averile. Dan a fost arestat.

C.Ş.: Ce s-a întâmplat însă imediat după moartea Generalului Eremia Grigorescu?
A.N.: După moartea Generalului, mama lui Dan a plecat împreună cu el la Paris, unde încă mai trăiau părinţii şi sora ei.

C.Ş.: Dinspre partea mamei, Dan se trage din familia foarte bogată a Negroponţilor. De unde provenea familia Negropontes?
A.N.: A, e o poveste lungă.

C.Ş.: Sunt sigură că o ştii.
A.N.: Mai mult sau mai puţin. Ştiu de unde a pornit şi am şi un arbore genealogic, fotografii. Cred că ţi-aş putea-o spune în mare. Păcat că nu mai trăieşte Dan, să ţi-o fi spus el.

C.Ş.: Mare păcat! Când apar primele documente despre familie?
A.N.: Primele documentele ale familiei Negropontes sau Negrepontis, cum apare scris numele în documente greceşti, duc la Genova. De la Genova, Negroponţii au plecat la Veneţia şi apoi în Grecia. Probabil că pe vremea Cruciadelor s-au dus la Chios. Cât au stat la Chios, nu ştiu, dar au fugit când cu masacrul făcut de turci prin 1821-1822. De fapt, de acolo au fugit atunci şi Negroponţii şi Zarifiii, cu care Dan este înrudit prin bunica lui, Sophie Zarifi.
Bunicul lui Dan, Ulysse Negropontes, s-a căsătorit cu Sophie Zarifi. Sof îi seamănă foarte bine. Dar seamănă şi cu mama lui Dan, cu Elena, mai ales la gesturi. Foarte curios, nu? Deoarece nu a cunoscut-o.
Dan i-a făcut lui Sof când era mai mică o fotografie în care stă rezemată de un scrin. Odată, când am răsfoit albumul de fotografii, am rămas uluiţi să vedem că se aşezase exact în aceeaşi poziţie ca bunica ei, Elena.
Sophie Zarifi, bunica lui Dan, se născuse la Constantinopol, în 1848, într-o familie extrem de bogată de bancheri. Tatăl ei, George Zarifi, căruia i se spunea Iorgu Zarifi, era bancherul şi consilierul sultanului. Jocul de table pe care îl are Sof... Dan spunea că este un dar pe care-l primise străbunicul lui, Iorgu Zarifi, de la acest sultan cu care juca deseori table.
Mama bunicii lui Dan, străbunica lui, Elena, era dintr-o altă familie foarte bogată, tot de bancheri, Zafiropulos. Când au fugit din insula Chios, o ramură a familiei Zarifi s-a stabilit la Constantinopol, iar o altă ramură în Franţa, la Marsilia. Primul care a ajuns la Marsilia a fost George Zarifi- el a întemeiat banca Z&Z, care ulterior a devenit Credit Marseillez.
Mulţi din familia Zarifi s-au căsătorit fie între ei, fie cu cei din familia Zafiropulos. Se căsătoreau veri cu verişoare, pentru ca averea să rămână în familie. Dan chiar spunea că dacă or să continue aşa s-ar putea să se ajungă la degeneraţi în familie.

C.Ş.: Cine din familie s-a stabilit în România? Cine a fost primul care a venit în ţară?
A.N.: N-aş putea spune că s-a stabilit. Familia a continuat să aibă alte câteva domicilii în afară de cel din România: la Constantinopol şi în Franţa. Cel care a venit în România a fost Jean Negropontes sau Negrepontis, străbunicul lui Dan, care a cumpărat mai multe străzi în Brăila şi în Constanţa, în jurul bisericii greceşti din Constanţa, printre care aproape toată strada Tomis.

C.Ş.: Când a venit?
A.N.: Anul cu exactitate nu-l ştiu, probabil prin 1840-1848. Era însurat cu Catherina Meimeridis şi au avut un fiu, pe Ulysse Jean, bunicul lui Dan, singurul moştenitor al lui Jean Negropontes, din câte ştiu eu. Acest Ulysse, bunicul lui Dan, născut la Constantinopol în 1834, s-a căsătorit cu Sophie Zarifi, despre care ţi-am vorbit. Foarte bogat, bineînţeles, colecţionar de ceasuri, arme vechi, etc.

C.Ş.: Cu ce se ocupa?
A.N.: Era, ca şi Jean Negropontes, tatăl lui, armator. Avea o flotă de transport. În timpul războiului de la 1877, se pare - aşa îmi povestea Dan - că a pus la dispoziţia României vapoarele sale, pe care s-a înfipt steagul românesc, să se vadă ce flotă puternică are România, atunci când s-a trecut în revistă, la Constanţa, flota României. De fapt, flota era a lui Ulysse Jean Negropontes, pe care se arborase steagul românesc ca să impresioneze şi pe aliaţi şi pe duşmani.
Bunicul lui Dan, Ulysse Jean Negropontes, a cumpărat Mărăşeştiul, castelul pe care l-a bombardat în timpul Primului Război Mondial Generalul Eremia Grigorescu; a cumpărat Grozeştiul şi Afumaţii. Vreo 42 de mii de hectare de pământ arabil, vie, pădure. În Constanţa moştenise de la taică-său străzi întregi. Plus alte străzi în Brăila.
În 1962, Dan şi cu mine ne întorceam din Deltă. Venisem cu vaporul până la Brăila, urmând ca de la Brăila să luăm trenul până la Bucureşti. Eram încărcaţi ca nişte măgari şi urcam o stradă în pantă, care pornea din port, când i-am spus lui Dan: "Opreşte-te o clipă!" Şi Dan: "Ce e? Hai să ne grăbim că o să pierdem trenul!" "Uită-te, te rog, ce scrie aici!" i-am spus şi am arătat spre tăbliţa cu numele străzii - "Strada Ulysse Negropontes". Deci, în 1962, încă mai exista o stradă care purta numele bunicului lui Dan.
Când au venit comuniştii, bineînţeles că totul a fost confiscat. Toate bunurile familiei Negropontes. Averea fusese însă împărţită între moştenitori. La moartea bunicului lui Dan, fiecare dintre copii moştenise ceva.

C.Ş.: Câţi copii a avut bunicul lui Dan?
A.N.: Patru copii. Prima, Catina Negropontes, născută la Constantinopol în 1870, s-a căsătorit cu Hector Economos. Catina a trăit aproape toată viaţa la Paris, deşi avea şi o casă pe Calea Victoriei, la numărul 135. Catina era foarte mondenă, spre deosebire de Lelo, mama lui Dan. Îi plăceau sindrofiile, viaţa în marile metropole.

C.Ş.: Este cea la care a venit mama lui Dan, după moartea Generalului Grigorescu?
A.N.: Da. La Paris, Catina avea o casă pe Rue de Faisanderie, la numărul 82, iar mama lui Dan şi-a luat o casă pe aceeaşi stradă la numărul 106. Catina, măritată Economos, şi-a avut zestrea ei când s-a măritat, plus că a mai moştenit ceva atunci când a murit taică-său, în 1914. Bărbatul ei, Hector Economos, era conte austriac. Era tot de origine greacă, dar cineva din ramura familiei stabilite în Austria a descoperit circumvoluţiunile creierului, pentru care a luat Premiul Nobel pentru Medicină şi a fost înnobilat, făcut conte, iar urmaşii lui au moştenit titlul^[1]. Hector Economos a fost şi el Comandor al Legiunii de Onoare. Catina s-a stins în 1926, la doi ani după Hector, care murise în 1924.

C.Ş.: Care a fost al doilea născut?
A.N.: Al doilea a fost George Negropontes, cel cu hergheliile de cai, vestite în România. George Negropontes s-a însurat târziu cu o fată tânără, Hariclea Scanavy, tot grecoaică şi tot dintr-o familie foarte bogată de la Odesa, cu vreo 22 de ani mai tânără ca el, cu care a avut patru copii. Cu toate acestea, în toate treburile de familie se consulta nu cu ea, ci cu Lelo, sora lui, mama lui Dan. Tot ceea ce ţinea de afaceri şi alte chestiuni de familie le discuta numai cu Lelo. Era o legătură foarte strânsă între ei. Ştiu de la Dan că prin anii 30, la o aniversare a lui George, mama lui Dan i-a făcut cadou de ziua lui un cal pur sânge englezesc care a costat un milion de franci în aur! Dacă îţi poţi imagina... un milion de franci în aur!
George Negropontes era mai mult decât pasionat de cai, vreau să spun că pentru el caii aveau o prioritate absolută. Ca să-ţi dau numai un exemplu... o istorioară care circula în familie. George Negropontes a avut, cum ţi-am zis, patru copii cu Hariclea. Şi la un moment dat, Hariclea, care era la moşia de la Afumaţi, l-a sunat pe George să-i spună că unul dintre copii este bolnav - avea pojar, nu era ceva foarte grav, dar la vremea aceea pojarul făcea totuşi victime printre copii - l-a sunat să-i spună să vină de urgenţă acasă. Şi George i-a răspuns: "Nu pot, că naşte iapa..." - nu mai ştiu cum se numea iapa, dar o iapă vestită - "şi are o naştere grea, cu probleme, cu complicaţii." "Cum?" a ţipat Hariclea de capătul celălalt al firului, "o iapă e mai importantă decât fiu-tău?" "Eh!", i-ar fi răspuns George, "un prost de copil mai fac, dar o iapă ca asta unde mai găsesc?"
Caii au fost cu adevărat o pasiune a familiei..