Nu e chiar aşa de rău
Cu timpul te împaci şi cu bombardamentele. Ţi se poate întâmpla să-ţi tragi perna peste cap când auzi sirenele şi să continui să dormi.Sunt zone de război ceva mai blânde.
Mai sunt câteva ţări în care ai putea avea două neveste, ar fi o idee, ne-am putea chiar căsători.
Nu am vrut să fac nici un rău nimănui.
Am vrut doar gustul cărnii tale.
În patria ta e masacru. În a mea e plin de genii care şi-ar spăla măiestria în durerea noastră.
În ţara făgăduinţei nici dacă mi-aş dona un organ pe lună n-am putea supravieţui mai mult de un an.
Prin paradisurile Europei ne-ar lua drept sălbatici veniţi să tulbure ordinea cu adevăruri demult eradicate.
Mi-am dorit frumuseţea ta mai presus de orice. Un zâmbet hipnotic, o privire adâncă şi tulbure.
Aş putea să mă las luată în sclavie de nişte bogătaşi.
O dată pe an, când scăpăm din cuşcă, am putea da o fugă să plantăm patimi prin parcurile îngrijite impecabil.
Aş putea să te aud cum spui, cu accentul tău grav: asistenţă medicală gratuită
Aş putea să te văd când şi când târându-ţi cu îndârjire bocancii prin pulberea zilei, ca un adevărat Kurt Cobain.
Ţi-aş putea atinge palmele în momentul când separă lumina de întuneric.
Senzaţia de tine compensează tot.
Şi frigul şi munca de jos.
Şi bunăvoinţa devastatoare a celor care ne confundă.
Şi furia cu care îmi vine să mă reped la toţi predicatorii.
Chiar şi frica de bătrâneţe.
Nici sărăcia n-ar fi imposibil de îndurat.
Dar nu e nici un loc nici un timp în care să putem evada.
Iar fără tine libertatea e o glumă proastă. Simţurile mele excesive sunt degeaba.
Strig viol ori de câte ori îmi dă târcoale un bărbat care nu îţi seamănă
şi nu îţi va semăna niciodată.