Să înregistrăm, sa înregistrăm tot, să imortalizăm tot ce se poate
să ne pregătim temeinic pentru nemurire
să investim în moarte cum se cuvine
să lăsăm urme, urme care acoperă alte urme
care acoperă pașii celor care au mers pe urma
celor care n-au avut ce trăi
așa ne-au învățat
să reciclăm viața, mai ales pe cea netrăită, să o îmbuteliem
eu am opus rezistență până la un punct
m-am oprit din scris
am oprit în mine mașina de fabricat urme
toate gesturile acelea mărunte care cândva însemnau ceva
ritualurile răsăritului
s-au stins într-o singurătate de nerostit
am ajuns la liman
am ajuns la capătul materiei întunecate din care se fabrică visele
la capătul întunericului, la capătul capătului
nu se poate cădea mai jos de atât
în așteptare
în pândă
în durere
Acolo unde oamenii lucrează de zor la inventarea viitorului și trecutului
la înregistrări tot mai sofisticate ale vieții netrăite
nu e nimic de pierdut
nu e nimic de sperat
mașinile lor de înregistrat nu captează liniștea, ci doar zbuciumul, toate se țes în jurul unor cratere de durere
și frică
nestinse de milenii
oamenii fericiți nu vor să fie nemuritori
N-am pierdut nimic, dragule, doar zgomot și risipă
Ne bem cafeaua dimineața, în bucătăria cu scaune de gradină
în liniște
și asta
asta
e tot ce există