N-am nici o problemă să omor cu papucul gândăcei
pentru că nu îi văd
nu le disting trăsăturile
cu cât gândacul e mai mare
apare empatia
îi văd ochii capul trunchiul și le asociez cu umanul
vag.
Apar analogiile
și nu mai pot.
Deși e același lucru.
Nu e mai valoroasă viața unui gândac mare decât a unuia mic.
Ca să poți ucide trebuie să te poți disocia radical, ca Raskolnikov, de obiectul crimei.
Să nu simți că ai ceva în comun cu ăla.
Am cunoscut pe cineva în stare să transforme pe oricine în gândac, rapid, cu argumente.
Inclusiv pe el.
Un tip deștept, educat.
Se poate convinge ușor, invocând tratate serioase
că o femeie nu e o femeie, ci o derivată.
Și că, atunci când o strivește, n-o face el, ci un procesor de ultimă generație
N-a dat nicicând într-o ființă vie, ci numai și numai în cifre, în simboluri, în idei greșite.
Convertește orice viață în numere și litere, cu viteza gândului. După care lovește cu sete.
Nu încasează nimic.
Atunci când e încolțit, dispare și vine altul în loc.
Nu poate răspunde filosoful din el de faptele soldatului.
Nici anarhistul de faptele dictatorului.
Judecătorul de faptele anchetatului.
E mereu altul, altcineva.
Și nu e nimeni în toată armata din el
îndeajuns de uman
încât să vadă un seamăn
în cei
pe care îi pune la pământ
fără să le distingă trăsăturile
El poate să omoare lejer gândaci
de toate dimensiunile.