Joci tare, nu te-ncurci!

În casă era cald, dar bătrânului îi era frig. S-a aşezat pe fotoliul din faţa televizorului, înfofolit ca pentru un ger năprasnic - pulovăr, cojocel de blană, halat gros de molton, iar pe cap, căciuliţă de ski. Îşi pusese şi mănuşi. Când s-a dus mai târziu în pat, s-a băgat aşa cum era sub plapumă, fără să-şi dea jos botoşii din picioare.

De cum ajunsese acasă, după cele zece zile petrecute în spital, timp în care se pusese pe picioare, făcuse un prim duş fierbinte trecând gol prin oficiul îngheţat pe unde se intra în băiţa lui (nu folosea baia mare, o lăsa numai pentru soţia lui, "nu mă descurc acolo, e aranjată pentru ea"), apoi coborâse la bucătăria de la demisol străbătând cu greutate scările neîncălzite, încălcând astfel fără nici un motiv şi recomandarea de a sta la cald, şi pe cea de a se odihni. Cei ce-l îngrijeau acasă i-au propus să-l spele ei, n-a vrut să-i lase. I-au spus şi să stea în casă, că-i gătesc orice-i trebuie, dar tot s-au trezit cu el la demisol. Venise să le arate cum se fierb ouăle - "numai eu ştiu cum se cronometrează cinci minute, îmi plac cleioase"... Bineînţeles că cronometrate de el n-au ieşit bine, aşa că pe urmă i-a lăsat să facă cum ştiau ei, şi au ieşit mai bine. Dar n-avea astâmpăr, tot cobora scările fie zi fie noapte (dacă dormea ziua, nu mai avea somn noaptea), mai scotea capul şi în curte, fără să-i pese cât de frig era afară, ca să vadă ce mai fac pisicile...

Medicamentele primite le lua pe alese - pe unele da, pe altele ba, după criterii numai de el ştiute (la început nimeni nu-l contrazicea, doar era şi el medic, se presupunea că ştie mai bine). Pe cele pe care nu le voia, le arunca teatral în mijlocul camerei, de unde trebuiau apoi adunate.

Deşi era încă atât de slăbit încât abia dacă putea bea o supă, a trecut la comenzi serioase de mâncare: între altele, supă de miel, piftie şi sarmale de Crăciun. Sarmalele au fost gătite cu varză dulce şi cu carne slabă de porc ("vrei să-mi faci sarmale cu carne de curcan, când ştii că doar din porc ies bune?"). Dar fără sare şi grăsime, nu prea i-au plăcut. A cerut să li se adauge unt şi slănină cu şoric, "cât mai multă dacă se poate". De data asta a fost bine. Căuta cu lingura de lemn prin oala cu sarmale, după slănină. Pe ea a terminat-o prima. Cumpărase de la magazin, înainte să ajungă la spital, mezeluri - tobă, lebăr, caltaboşi. Puţin îi păsa că erau grase şi atât de sărate încât ar fi băgat în spital pe orice om sănătos. El le cumpărase, voia acum să le mănânce. Şi brânza pe care-o cerea trebuia să fie cât mai grasă şi sărată. "N-ai vrea totuşi şi nişte brânză de vaci?" "Eu nu mănânc aşa ceva, e doar pentru bolnavi." Nu accepta decât ceai negru infuzat în exces ("să mi-l aduci cu plicul înăuntru, îl scot eu înainte să-l beau") - lăsa plicul în el şi câte-un sfert de oră. Când soţia lui, şi ea la pat, a cerut supă instant (femeia care-o îngrijea era comodă, nu gătea), a cerut şi el acelaşi lucru, "e mai gustoasă ca supă voastră de casă, are sare câtă-i trebuie".
"Joci tare, nu te-ncurci", i-a spus fiul. "Ieşi în frig, refuzi medicamentele, şi nici regim nu ţii!"
"Cât îmi rezistă inima, îmi rezistă, dar regim n-o să ţin nici măcar o zi", a venit răspunsul.

Din păcate, inima i-a obosit imediat, iar următorul duş fierbinte în băiţa îngheţată l-a trântit imediat înapoi la pat, cu febră mare. Abia atunci a-nţeles. Trist, a acceptat să-şi ia medicamentele (plus altele noi), să stea la cald, şi să mănânce de regim, în speranţa că nu e prea târziu.

(Bucureşti, ianuarie 2017)