Săptămâna trecută, înainte de învestire, mă gândeam că vom uita de el aşa cum uităm imediat după alegeri de toţi aleşii, ei se apucă de treaba lor (sau de furat în cazul României) şi noi dormim liniştiţi până în apropierea de noi alegeri. Aşa a fost mereu, Obama, în 2009, odată instalat la Casa Albă cu o participare record la învestire de 1,8 milioane (faţă de nici 250.000 la Trump) a mai apărut în 2013, în rest în ziare am văzut mai mult toaletele Michellei, el fiind prins cu treabă, dar acum e cu totul altfel. Înspăimântător altfel. Şi îmi spun că America anului 2017 nu e Germania anilor '30 dar Paul Krugman, unul dintre cei mai distinşi economişti ai momentului, premiul Nobel în economie, spune într-un tweet: "O premieră americană: un preşedinte care este în mod clar bolnav mintal în momentul în care a preluat mandatul." "Mulţumesc, Comey", adaugă, referindu-se la directorul FBI, James Comey şi la afacerea emailurilor lui Hillary aruncată de FBI în ultima săptămâna de campanie care, se pare, a făcut să fie ales Trump. Paul Krugman nu este un oarecare jurnalist care să îşi permită să arunce vorbele gratuit, nu este nici o vedetă de la Hollywood care să reafirme poziţia liberală a actorilor ci un savant care cunoaşte exact greutatea afirmaţiilor sale. Nu e o injurie spusă la furie ci pare mai degrabă o concluzie. America şi implicit şi alţii de prin lumea largă care depindem într-un fel sau altul de democraţia din acea parte a oceanului Atlantic (sau Pacific, depinde de unde priveşti), am căzut pradă unui nebun. E posibil oare ca părinţii fondatori, care s-au gândit la extrem de multe situaţii de criză şi au încercat să le prevină, au scăpat-o tocmai pe asta? Un nebun care pune mâna pe putere. Dar în America nu se pune mâna pe putere, ca într-un stat african, există nenumărate "selecţii" naturale sau de partid şi apoi cea finală, votul popular, sistemul-winner-takes all, sistemul care de 200 de ani respectă suveranitatea statelor componente, uneori, ca acum de exemplu, defavorizând întregul, ţara. Astfel sistemul îngrijorat de suveranitatea statelor duce la situaţia în care un candidat câştigă alegerile fără a câştiga majoritatea votului popular naţional. Hillary se pare că a câştigat! Deşi Trump are 304 electori faţă de 227 ai lui Hillary, totuşi Hillary are aproape 3.000.000 de voturi în plus. Ups!
Ceva e putred în Danemarca, pardon USA, aş zice. O dată sigur sistemul de vot e putred, toată ţăcăneala cu electorii e desuetă acum când independenţa statelor americane e atât de departe de idealurile secolului XVIII şi de rivalităţilor secolului XIX, dar sincer asta nu mă interesează prea tare, ci cum este posibil ca 62.980.160 de americani să îl voteze pe Trump? Aceasta este întrebarea care nu îmi dă pace. Trump nu e un nebun apărut din senin ci este alesul a... 62.980.160 americani şi a 304 electori. Cum este posibil să votezi un om evident deranjat psihic, măcar de un ego inflaţionist dacă nu de o patologie clară?
O parte din răspuns o am. Cu câteva zile înainte de alegeri vorbind la telefon cu o prietenă apropiată din NY am făcut o glumă la adresa lui Donny, absolut convinsă că prietenii mei români (cu care am mâncat salam de soia, cum se spune:)) nu votau cu Trump, gândind că suntem pe aceeaşi lungime de undă! Cuuum, de ce? am strigat incredulă când prietena mea mi-a spus că votau cu el, la care răspunsul a fost dezarmant de simplu Noi suntem republicani!
Ei bine da, în America se votează şi aşa, partidul, fără să te uiţi vreo clipă la omul pe care partidul îl prezintă, fără cea mai mică urmă de responsabilitate sau discernământ. Asta fiindcă îi iubesc în continuare pe prietenii mei şi nu vreau să cred că le place de Trump. Pentru că restul americanilor, atunci când îi scoţi pe "republicanii convinşi", l-au votat pe Trump fiindcă îl plac şi chiar cred că va face America great again!
Şi îmi spun, de pe malul ăsta de Dâmboviţă îngheţată, a o concluzie tristă, că nu mă leagă nimic de 62 de milioane de americani, mai mult, acum mi-e chiar frică de ei.