Am zburat pentru România Mare

Citiţi introducerea acestei cărţi


Pentru oamenii secolului XXI, ideea că antecesorii noştri erau zburători desăvârşiţi acum 100 de ani poate părea ciudată. Dar aşa a fost. Memoriile unor aviatori, de care amintesc acum doar numele omagiale ale unor străzi din Bucureşti şi din alte oraşe ale României, dau mărturie despre eroismul şi măiestria lor. Iulius Tetrat, Andrei Popovici, Panait Cholet, Dumitru Cicerone Bădulescu, Dumitru Darian, Mircea Zorileanu, Egon Nasta, Grigore Gafencu au luptat pentru România Mare în Primul Război Mondial, unii ajungând până la sacrificiul suprem. Jurnalele de front ale inamicilor şi ale aliaţilor adeveresc faptele lor de arme şi întregesc povestirile aşternute cu naturaleţe şi modestie de aviatori în paginile memoriilor lor.

O carte fascinantă, o fereastră deschisă către un trecut pe temelia căruia s-a construit istoria României secolului XX, lucrarea profesorului Valeriu Avram va fi citită cu nesaţ de iubitorii aviaţiei şi de cei pentru care istoria este un organism viu, demn de a fi cercetat. (editura Vremea)

Volumul conţine 16 pagini de fotografii ale aviatorilor şi ale aparatelor de zbor menţionate în carte.


Am zburat şi luptat pentru România Mare în Corpul de Aviaţie Român, deşi eram ofiţer de administraţie. Dl cpt. aviator ing. Gheorghe Negrescu,` văzând talentul meu de trăgător de bord, m-a luat în toamna anului 1916 în câteva misiuni de observaţie şi aşa am devenit observator aerian. Mai întâi am executat misiuni fără nicio şcoală de specialitate. De atunci n-am mai părăsit aviaţia, deşi unii au vrut să mă înlăture. Şi pentru o scurtă perioadă de timp au reuşit! M-a sprijinit prinţul Carol, mare iubitor de aviaţie, şi am revenit în cadrul acestei arme de elită în care noi, românii, am excelat.

În ziua de 7/20 noiembrie 1916, pe un timp noros, cu vânt din nord-est, am plecat într-o misiune de recunoaştere în zona Ploieştiului împreună cu dl cpt. aviator ing. Gheorghe Negrescu. Deasupra gării zbura un avion inamic, şi în urma confruntării cu echipajul inamic am doborât un avion german care, cuprins de flăcări, s-a prăbuşit la circa 400-500 m de calea ferată şi de aerodromul românesc aflat în apropiere. Obţineam astfel prima mea victorie aeriană, consemnată în Telegrama nr. 119/121 a Comandamentului Armatei a 2-a, adresată M.C.G. Român.[1]

După căderea Bucureştiului la 6 decembrie 1916, trupele române, aviaţia s-au retras în Moldova şi am fost însărcinat cu îmbarcarea escadrilei în staţia Ulmeni-Buzău. Trenul rămăsese fără maşină[2]. Iau toate măsurile de salvare a materialelor, găsesc pe altă linie o maşină care avea câteva defecţiuni, o repar cu mecanicii de la escadrilă şi după două ore reuşesc s-o pun în mişcare ajungând la Buzău.

În iarna 1916/1917 am urmat Şcoala de Observatori Aerieni de la Bârlad, pe care am absolvit-o la 12 ianuarie 1917, obţinând brevetul de observator aerian nr. 78.[3] La sfârşitul lunii februarie 1917 mă aflam ca observator aerian în Escadrila Farman 6 de Recunoaştere şi Bombardament - Grupul 1 Aeronautic Bacău şi lucram pentru Corpul 2 Armată Român. Îndeplinesc misiuni de recunoaştere periculoase în linia întâi, unde mă pun în legătură cu unii dintre comandanţii unităţilor terestre, explicându-le lucrurile noi învăţate de la instructorii francezi şi cum vom lucra în viitor la reglajele de artilerie.

La 23 martie 1917 sunt anunţat de dl cpt. Scarlat Ştefănescu, comandantul Escadrilei Farman 6, că personalul unităţii se va instala pe terenul de zbor de la Gârbovanul, în apropierea Oneştiului, şi deci trebuie să iau toate măsurile necesare. Cu un număr restrâns de oameni lucrez la amenajarea terenului de aterizare, făcând un câmp bun. Construiesc bordeie pentru benzină şi bombe, dezafectez tot conacul Cerchez, care era un focar de infecţie din cauza febrei recurente; aici fuseseră trataţi bolnavii cu această maladie.

După instalarea personalului, iau din nou legătura cu Corpul 2 Armată ce se găsea la Coţofeneşti, la 8 km de noi, şi încep să instalez Biroul de informaţii al escadrilei, precum şi pe cel al Secţiei foto-aeriene. Am făcut un dormitor şi pentru trupă. Toate acestea le-am realizat fără maşină, cal sau căruţă, numai cu forţa braţelor. Ajutat de slt. Nicolau, şeful Secţiei foto-aeriene a escadrilei, reuşesc să întocmesc o hartă cu tot sectorul de front al Corpului 2 Armată ce se întindea de la Ireşti până la Poiana Încărcătoarea. Reuşesc, cu sprijinul camarazilor francezi, să construiesc un aparat t.f.f. de recepţie necesar pentru controlul aparatelor de telegrafie de pe avioane înainte de a pleca în misiune pentru executarea reglajelor de artilerie pentru front. Dl lt.-col. aviator De Vergnette de Lamotte, comandantul aeronauticii militare române mă felicită pentru munca mea şi, prin ordinul Grupului 1 Aeronautic, comandat de mr. aviator Alexandru Sturdza, sunt numit şeful Biroului de informaţii. La inspecţia Alteţei sale regale, prinţul moştenitor Carol, primesc felicitările sale, precum şi pe ale dlor generali Văitoianu, Panaitescu - inspectorul general al Geniului, Rovinaru - inspectorul general al Artileriei şi a doi generali francezi. Le raportez că escadrila este gata de a începe lucrul pentru Corpul 2 Armată.

Escadrila începe lucrul pe front cu trei aparate de zbor [Farman 40] şi, împreună cu slt. Nicolau - singurii observatori aerieni ai unităţii -, reuşesc ca în timpul cel mai scurt să arătăm Corpului 2 Armată prin fotografii şi recunoaşteri executate zilnic activitatea inamicului, care începuse a deveni deosebit de activă odată cu venirea primăverii, mai ales în regiunea Mărăşti-Mănăstioara-Poiana Încărcătoarea. Sunt primul ofiţer din escadrilă care face cunoştinţă cu artileria antiaeriană inamică, ce se instalase la Găurile şi Soveja. Execut misiuni zilnice pentru că nu aveam observatori; am intrat în şcoală 29 şi am terminat numai 9.[4]

7/20 iunie 1917. Timp noros. Ca represalii la bombardamentul unei formaţiuni inamice asupra Oneştiului şi a împrejurimilor, împreună cu alte nouă aparate din care şase Farman 40 şi trei Nieuport-uri de vânătoare din Escadrila Nieuport 1, care ne-a asigura protecţia, am luat parte la un bombardament asupra Fabricii "Carpaţi" din Soveja împreună cu plt. pilot Dumitru Naidinescu. Două baterii antiaeriene îşi aruncă obuzele în noi, căci Valea Şuşiţei era plină. Am executat bombardamentul împreună cu camarazii mei, care a fost eficace, toţi am aruncat bombele în plin; trei hale au luat foc, o clădire a fost distrusă, restul bombelor au lovit o coloană de căruţe şi trăsuri care se afla în apropierea fabricii. Ne-am întors cu şapte schije în aparat. Astfel începeam noua activitate.

În ziua de 9/22 iunie 1917 m-am luptat cu un aparat Brandenburg care a bombardat oraşul Piatra Neamţ, echipajul inamic deschizând foc de mitralieră asupra locuitorilor. L-am alungat cu focuri de mitralieră şi câteva gloanţe l-au lovit în aripi, încât a părăsit lupta şi a fugit în liniile sale.

În ziua de 14/27 iunie 1917, la orele 7.00 dimineaţa, aflându-mă la bordul aparatului Farman 40 nr. 3240 numit "Angela", împreună cu pilotul lt. Petre Ioanin, în timp ce zburam deasupra zonei de recunoaştere, am văzut un avion austriac Hansa Brandenburg C.I care intrase în liniile noastre la orele 7.20. M-am luptat cu Brandenburg-ul mai multe minute trăgând în el o sută de cartuşe de la 50-100 m distanţă. După a cincea salvă avionul inamic începe să facă mişcări dezordonate şi am aflat de la infanteriştii noştri că s-a prăbuşit la Soveja. Întregul front ne-a transmis felicitări prin dl general Rujinschi pentru victoria aeriană. Pentru această faptă de arme am fost decorat cu Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de Cavaler (Î.D.R. nr. 644 din 21 martie 1918).[5]

În ziua de 15/28 iunie 1917, am plecat împreună cu lt. Petre Ioanin într-o misiune de reglare a tirului unei baterii româneşti asupra liniilor inamice din sectorul Mărăşti-Şuşiţa. Reglajul s-a desfăşurat în condiţiuni bune şi loviturile bateriilor noastre de 120 mm au căzut pe ţintă. Artileria antiaeriană inamică de pe Valea Şuşiţei a deschis un foc puternic cu tunurile de 105 mm asupra noastră, dar pilotul a manevrat aşa de bine aparatul Farman, încât obuzele inamice se spărgeau mult în spatele nostru.

La pregătirea ofensivei de la Mărăşti s-a lucrat cum nu se poate mai bine. În timp ce zburam în misiuni de recunoaştere pe front, am stat două zile sub bombardamentul inamic la Momâia - Cota 625, ca să văd cu ochii mei artileria inamică cum lucrează şi să pot regla mai repede şi uşor tirul bateriilor noastre pentru a anihila focul inamic intens. Din cauza surmenajului extraordinar, am fost scutit de zbor de către conducerea Spitalului Militar al Corpului 2 Armată timp de 20 de zile. În ajunul bătăliei de la Mărăşti ajunsesem să fac câte cinci reglaje de artilerie pe zi, în timp ce eram atacat continuu de câte 3-4 aparate inamice.

N-am stat în spital şi după câteva zile am zburat din nou cu ofiţerii de stat-major. În ziua de 25 iunie/8 iulie 1917 cad leşinat după terminarea misiunii. În patru zile de odihnă m-a refăcut şi încep din nou lucrul.

În timpul ofensivei de la Mărăşti zbor la 1.000 m înălţime pentru reglaje şi supraveghere de sector şi cobor la 150-200 m pentru misiuni de legătură cu infanteria, dând diviziilor Corpului 2 Armată tot timpul informaţii şi ştiri de pe linia întâi inamică şi amică. Mă lăsam peste trupele inamice aflate în debandadă şi trăgeam cu mitraliera băgând spaima în ei, culcând totul la pământ cu tirul meu. N-am şovăit să zbor printre sutele de proiectile antiaeriene inamice şi terestre, şi am trimis continuu mesaje lestate unităţilor noastre aflate în ofensivă. Am zburat şi pe timp rău, când niciun aparat inamic nu se zărea pe front. Remuurile erau puternice şi trebuia să fotografiez obiectivele inamice foarte importante pentru desfăşurarea ofensivei. Într-o misiune de recunoaştere, lt. pilot Ioanin a leşinat în avion din cauza oboselii. Nu m-am pierdut cu firea, am pus mâna pe manşă, iar cu cealaltă am început să-l zgâlţâi ca să-l trezesc. Am reuşit să-l aduc în simţiri şi am continuat misiunea. Înaintam prin cerul negru de fum şi praful provocat de exploziile proiectilelor antiaeriene şi terestre, dar am adus informaţii preţioase din zona frontului inamic.

În ziua de 27 iunie/10 iulie, pe Dealul Buduiului, am fost atacat de două aparate inamice. Primesc lupta şi la un moment dat mi se enraiază[6] mitraliera. N-am părăsit lupta, am coborât mai jos cu Ioanin şi, căznindu-mă s-o dezenraiez, am reuşit şi mă întorc la luptă. Reuşesc să atac un avion şi, ajutat de un Nieuport de vânătoare pilotat de plt. Ioan Georgescu , îl gonim spre Focşani. Corpul 2 Armată deja anunţase că am fost doborât în lupta aeriană. În realitate, cu toate greutăţile extraordinare, ne-am îndeplinit misiunile împreună cu lt. pilot Petre Ioanin.

24 septembrie/7 octombrie 1917. Timp nefavorabil cu vânt şi ploaie. Nu se zboară. Tristeţe şi plictiseală, ziua trece până la prânz fără nicio variaţie. Comunicatul M.C.G. Francez anunţă doborârea a cinci zepeline. Noi jubilăm. Lovitura primită de nemţi este prea mare pentru a mai încerca şi altădată să plece în misiuni cu o formaţie aşa de numeroasă. La ora 16.30 am plecat într-o scurtă recunoaştere pe front (pilot, lt. A. Caşolţeanu) şi am fost atacat de un Brandenburg. După numai două rafale avionul inamic a părăsit lupta, un glonţ m-a rănit în piciorul drept.[7]



S-a născut la 19 august 1896, la Odobeşti, ulterior stabilindu-se cu familia în Bucureşti. După absolvirea liceului, dorind să ajungă ofiţer de marină, în 1914 a susţinut examenul de admitere la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină. A fost un elev model, notarea lui în Foaia calificativă semnată de cpt. Paraschivescu fiind relevantă: "Aptitudini militare bine pronunţate, trebuie supravegheate şi dezvoltate. Are bunăvoinţă. Caracter tare. Bun camarad. Cunoştinţe suficiente." Cunoştinţele sale deosebite de matematică şi geografie i-au determinat pe superiorii săi să-l trimită în Italia, la Fiume, să urmeze Academia de marină.

Izbucnirea Primului Război Mondial, tensiunile şi răcirea relaţiilor cu Austro-Ungaria l-au readus în ţară, unde şi-a continuat pregătirea la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină. După absolvirea cursurilor, la 1 iulie 1916, a fost avansat la gradul de sublocotenent, fiind repartizat ca secund al comandantului vedetei fluviale "Nicolae Lascăr Bogdan".

În primăvara lui 1917, a intrat în Şcoala de Observatori Aerieni de la Bârlad. Într-un raport către M.C.G. din 10/23 martie 1917, comandantul Constantin Beroniade arăta: "Printre elevii-cursanţi ai Şcolii de observatori aerieni se distinge în mod deosebit slt. Dumitru Darian, care posedă cunoştinţe temeinice, ştie să se orienteze după stele. Acest ofiţer de marină va cuceri în curând văzduhul."

Atras de miracolul zborului, a urmat Şcoala de Observatori Aerieni obţinând brevetul militar de observator aerian nr.72/1917118, fiind repartizat la Escadrila Farman 6 din Grupul 1 Aeronautic Bacău. Dislocată la Răcăciuni, unitatea de aviaţie executa misiuni de recunoaştere şi bombardament pentru Corpul 2 Armată. După acomodarea cu sectorul de front repartizat, slt. observator Dumitru Darian a efectuat zeci de misiuni de recunoaştere şi bombardamente în zona Târgu Secuiesc- Zăbala-calea ferată Sf. Gheorghe-Tuşnad, care reprezenta de fapt sectorul principal de acţiune al Escadrilei Farman 6. În ziua de 9/22 mai 1917 a doborât într-o luptă aeriană deasupra localităţii Coţofeneşti avionul de recunoaştere austro-ungar UFAG seria 64.37. Pentru fapta sa de arme a fost decorat prin Î.D.R. nr. 570 din 12/23 iunie 1917 cu Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a.

În timpul pregătirii marilor bătălii de la "porţile Moldovei" din vara anului 1917, temerarul observator a executat numeroase misiuni de recunoaştere, fotografiere şi reglaje de artilerie în zona Mărăşti-Valea Oituzului.

În cursul lunii august 1917, slt. observator Dumitru Darian a efectuat 41 de ore de zbor, cifră impresionantă pentru acel timp. Activitatea sa deosebită în timpul războiului de întregire naţională a fost apreciată de şefii săi. Comandantul Grupului 1 Aeronautic Bacău, mr. aviator Alexandru Sturdza, nota în Foaia calificativă din 1917 a slt. observator Dumitru Darian: "De la primele lui zboruri pe front s-a arătat ca un observator din cei mai capabili. În timpul campaniei de vară are peste 150 de ore de zbor deasupra inamicului. Toate genurile de zboruri au fost făcute de el cu o artă şi măiestrie incomparabile: recunoaşteri îndepărtate, reglaje de artilerie şi bombardamente. Lt. (avansat la 1 noiembrie 1917) Darian Dumitru, venit din marina militară, este un element de mare valoare. A fost decorat de M. S. regele cu Ordinul «Mihai Viteazul» clasa a III-a şi de Misiunea franceză cu medalia «Crucea de război». În rezumat, activitatea rodnică şi inteligentă, precum şi calităţile sufleteşti deosebite ale acestui tânăr ofiţer îi dau dreptul la toate recompensele. Şi-a servit Ţara cu cel mai mare devotament şi capacitate. Merită a înainta."

Greutăţile deosebite ale războiului, misiunile executate în iarna, primăvara şi vara anului 1917 în condiţii deosebit de aspre şi oboseala acumulată în timpul celor 180 de ore de zbor i-au şubrezit sănătatea. N-a mai putut să zboare, fiind nevoit să revină, în noiembrie 1917, în cadrul marinei.

La 1 aprilie 1920 a fost avansat la gradul de căpitan şi urmează cursurile Şcolii Speciale a Marinei Militare pe care a absolvit-o cu media generală 8,19, fiind al doilea din 12 absolvenţi.

În dosarul personal apare menţiunea despre boala de piept contractată în timpul campaniei în aviaţie. Sănătatea i s-a şubrezit, viaţa aspră de la bordul navelor şi aerul de mare l-au silit să se despartă şi de marină, trecând în aprilie 1922 la Serviciul Geografic al Armatei ca ofiţer geodez. În cadrul acestui serviciu a depus o activitate susţinută, devenind unul dintre cei mai valoroşi ofiţeri ai acestei instituţii. Şeful Secţiei Geodezie, nota în Foaia sa calificativă, următoarele:
"Este unul dintre ofiţerii distinşi ai secţiei. Deşi numai de doi ani la secţie, ofiţerul a desfăşurat o activitate foarte inteligentă în domeniul însărcinărilor sale. Posedă un excelent fond de cunoştinţe matematice şi aplică cunoştinţele sale cu multă pricepere şi iniţiativă. Este o necesitate pentru secţie a reţine acest ofiţer ca specialist întrucât prin activitatea sa intensivă, am constatat în mod vădit a fi un element foarte folositor. A condus prea bine calculele operaţiunilor geodezice ale cadastrului, a înţeles şi a dovedit cu prisosinţă că este stăpân pe matematici superioare. Merită a înainta la excepţional la Serviciul Geografic, unde trebuie reţinut pentru interesele de serviciu al lucrărilor."

La 10 mai 1929, a fost avansat la gradul de locotenent-comandor. S-a stins din viaţă la 23 iulie 1933. Nu împlinise 37 de ani, iar fiica sa, Adina Darian (devenită critic de film) avea numai nouă luni când tatăl ei a plecat spre infinit.

Mărturiile meritelor scurtei sale vieţi sunt înaltele decoraţii militare pe care le-a primit:
Ordinul "Mihai Viteazul", clasa a III-a, Î.D.R. nr. 570/12 iunie 1917;
"Crucea de război franceză", brevet (Ministerul de Externe) nr. 137/4 aprilie 1918;
"Steaua României" cu spade în grad de Cavaler, brevet nr. 1604/1918;
"Coroana României" cu spade în grad de Cavaler, Decret nr. 37/13 noiembrie 1921;
"Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1919", cu baretele Dobrogea, Oituz, Turtucaia, Mărăşti, Târgu Ocna, brevet nr. 25266/15 februarie 1921;
Ordinul "Virtutea Aeronautică cu spade" în grad de Cavaler, Î.D.R. nr. 3946/4 decembrie 1930.

În semn de cinstire a eroismului său, Primăria Capitalei a decis să dea unei străzi din zona Pieţei Dorobanţi numele lt. cdor Dumitru Darian.

Atât prin activitatea sa de neobosit marinar şi cavaler al aerului, cât şi prin alesele sale însuşiri morale, Dumitru Darian a căpătat faima unui mare zburător. Numele său se află înscris la loc de cinste în Cartea de aur a aripilor româneşti.