Şi, ca şi când nu era de ajuns că în Pamporovo era, vă jur, "întuneric ca-n vacă" şi o fleaşcă de nedescris, am avut şi privilegiul de a schia enorm: fix o oră. "Mai mult nu se poate, ne pare rău", îmi zise pe româneşte şefa press-trip-ului la care luam parte, încercând să mă consoleze cu un rachiu bulgăresc. Ştia că din grupul de jurnalişti români eram singurul care scria pentru o revistă de schi şi că mă roade faptul că, în loc să fiu pe pârtii şi să le testez, eu stau la masă şi înfulec sarmale. Nu erau rele, dar job-ul meu ar fi fost să aprofundez ceea ce înseamnă pârtiile din Pamporovo la nivel de 1) dificultate, 2) varietate şi 3) adresabilitate.
Sper că v-am impresionat. Aşa că specialistul din mine nu numai că n-a apucat să schieze cum scrie la carte, dar n-ar putea, acum, să facă un review exhaustiv al staţiunii. Şi nici voi n-ar trebui să aşteptaţi asta de la mine. Cel mult gândiţi-vă că citiţi relatările unuia care, vrând să vadă ce gust are berea, bea cu capacul.
Pârtii şi cabluri în Pamporovo
Poate n-o să credeţi, cum nici eu n-aş fi crezut pe ceaţa aia, dar Pamporovo e cea mai însorită staţiune de munte din Bulgaria. Deşi e la cota 1.650, se laudă cu 120 de zile cu soare pe an, cu pârtii acoperite de zăpadă din decembrie până în aprilie, iar explicaţia pentru belşugul de zăpadă vine din poziţia sudică a staţiunii, lângă mare, în Munţii Rodopi. Climatul este, deci, mediteranean, cu precipitaţii în consecinţă. Nici de geruri mari n-o să suferiţi în Pamporovo; cel mai frig poate fi -8 grade Celsius, ceea ce e OK atât pe pârtie, cât şi seara, în staţiune.
Cât despre distanţe şi drumuri, bilă (cam) neagră: cei mai tentaţi să schieze acolo vor fi, din nou, românii din sudul ţării, fiindcă doar de la Sofia la Pamporovo sunt 240 km, şi încă pe şosele şerpuite, prost asfaltate. Dar spectaculoase, ce-i drept. Ce mi-a plăcut, însă, la această izolată staţiune e situarea ei într-o zonă de natură vie, deasă, convingător sălbatică, ceea ce, pentru înnebuniţii după off-piste, e un paradis.
Puţinul pe care l-am înţeles din domeniul schiabil, prin ceaţă şi pe fleaşcă, este că, într-o oră de schiat, n-am mers de două ori pe aceeaşi pârtie. Majoritatea pantelor coboară din vârful Snejanka (cota 1.926), de la turnul de televiziune (luaţi-l ca reper) şi sunt line, late, lucru ce l-am dedus din faptul că, încercând să măresc viteza, nu prea reuşeam. Profilul versanţilor pe care se află pârtiile - între cotele 1.650 şi 1.926 - e unul blând, cu vârfuri domoale, aspect reflectat în profilul uşor abordabil al pârtiilor de orice culoare. Nu am reuşit să cobor decât pe puţine pârtii, nici nu ştiu pe câte, dar ce pot spune este că totalul de 55 km ai domeniului schiabil e rezonabil, suficient cât să-i frustreze pe românii care se laudă că deţin pârtii în România, dar care nu sunt în stare să ofere mai mult de 5 km trişti.
Revenind la Pamporovo, mi-au plăcut mult liniile de coborâre ale roşiilor (care, am aflat apoi, sunt şapte în total, cu lungimi medii de 3 km), foarte curbate, dar şi albastrele, odihnitor de largi, cu lungimi care variază de la 110 m la 5 km. Pe negre nu cred că am intrat, dar ştiu că am ratat câteva furioase rău de tot, printre care celebra "The Wall", lungă de 1 km.
Trăgând linie, Pamporovo oferă 55 km de domeniu schiabil, distribuiţi pe 19 pârtii, dintre care una verde, patru albastre, şapte roşii, cinci negre, deservite de cinci telescaune şi nouă teleschiuri. E un domeniu bine amenajat, safe, non-agresiv, un domeniu al iniţierii în schi şi al celor care vor să prindă curaj, la fel cum e un domeniu al exersării şi al cizelării pe roşii şi negre. Două puncte pe care nu le-am bifat, dar pe care le-am văzut pe hartă şi pe care vreau să le amintesc aici sunt Fun Park-ul şi cei 38 km de pârtii cross-country. Nu faceţi greşeala mea şi încercaţi-le voi. Dacă vă ţin picioarele.
Una - alta despre Pamporovo
Şi-acum hai să vă spun nişte faze care n-au nici o legătură cu schiul. Au legătură, în schimb, cu neamul bulgăresc, pe care am avut bucuria să îl descopăr în Pamporovo. S-au petrecut aşa de multe, toate intense, toate faine, în această ultimă zi de Bulgaria, încât ar trebui să scriu o nuvelă, şi încă una de râs. N-o s-o fac, dar o să relatez câteva din momentele acelei zile, astfel încât voi, privindu-le de la distanţă aşa cum se priveşte un tablou, să vă faceţi o idee despre pitorescul acestei staţiuni din Bulgaria. Şi, implicit, despre însăşi Bulgaria.
Sarmalele
Eram la masă, cu sarmalele în faţă. Obişnuit, ca tot românul, să le mănânc cu smântână, îl rog pe chelner, în engleză, să-mi aducă smântână. Adică cream. Omul se duce, sprinten ca orice muncitor care-şi duce sarcina la îndeplinire, fericit că a înţeles-o. Apoi se întoarce, doar că în cupa de smântână pe care mi-o aduce nu e smântână, ci frişcă. Şi nu nişte frişcă, ci multă frişcă. Acum, nu e vina mea că în engleză cream înseamnă şi frişcă, şi smântână, dar să mă bată norocul dacă am văzut vreodată sarmale cu frişcă şi cu lumânări deasupra. După ce mi-am încasat mişto-urile colegilor mei de press-trip - care sunt sigur că au dus povestea în redacţiile lor din România, redacţii de altfel neînsemnate, precum National Geographic, Avantaje, sau Formula AS - am înghiţit în sec primele mele sarmale smântână-free.
Însurătoarea
După vreun ceas, urc în maşină cu primarul din Pamporovo, ca să mă ducă la schi. Şoferul la volan, eu în dreapta, primarul în spate. Nici n-am apucat să pornim, că primarul şi începe, într-o splendidă engleză, să-mi urle în ceafă de parcă nu era la 2 cm de lobul urechii mele: "lisăn, iu sim a nais boi, ail faind a gărl for iu in Pamporovo. Iu dont hev tu gou bec tu Romania, stei hir, uorc ăs ă ski monitor end meic meni meni mani". Şi ăsta e doar rezumatul. Primarul, un fel de mic Becali al zonei, om din popor / topor, nu e genul de interlocutor pe care să-l refuzi. Că te ia naiba. Aşa că, după ce aproape că i-am promis că rămân pentru restul zilelor mele în acea regiune cu ceaţă şi fleaşcă din sudul Bulgariei, ca să mă însor, am urcat cu primul telescaun, lăsându-l pe primar la bază, care mă saluta fluturându-şi căciula.
Manelele
Ajuns sus, pe munte, la centrul de închirieri de unde urma să-mi iau schiurile, dau peste un chef. Deşi nu ştiam pe unde trebuie să intru, m-am orientat după chiote. Intru în sala de echipamente şi, undeva în spate, văd doi barosani şi o gagică. Scuzaţi-mi limbajul de Dorobanţi, dar e un efect întârziat al manelelor româneşti pe care le ascultau cei trei bulgari. Nici n-au stat la discuţii şi mi-au dat şi mie din ţuica şi din slănina de pe masă. Era 8 martie. Ne-am pupat, am dansat şi, în plus, m-au implorat să le traduc, din română în engleză, maneaua pe care o ascultau. Ceva mai dureros, pentru un iubitor al limbii române, nici că se putea. Aşa că mi-am călcat pe inimă şi am început să traduc, vers cu vers, două strofe. Dacă le-aş mai ţine minte, le-aş scrie aici. Dar memoria mi-a făcut un bine şi le-am uitat.
Seara, la hotel, ca să încheiem cu bine un press-trip 100% imprevizibil, am pus mână de la mână, toţi jurnaliştii români, şi am cumpărat vin cât pentru o echipă de fotbal. Le-am luat pe bulgăroaice la joc şi am dansat de-ale noastre şi de-ale lor. Aşa, ca de 8 martie.
***
Acest text e încheierea unei serii de reportaje despre staţiunile de iarnă din Bulgaria, celelalte fiind despre Borovets şi Bansko. Pot spune, cu o mână pe inimă şi cu alta pe schiuri, că Bulgaria e unul dintre cele mai ieftine şi mai de calitate locuri din Europa în care se poate schia. Exceptând faptul că şi ei, ca şi noi, beau rachiu şi sting cu slănină, Bulgaria nu e chiar România. Cel puţin ca turism de iarnă, Bulgaria nu e balcanism anti-nuanţă, anti-rafinament şi anti-strategie, e pricepere şi buget bine cheltuit pe funcţionalitate şi amenajări. Plus multă gândire pozitivă şi preţuri practice, normale la cap, lucru reflectat în faptul că auzi, pe pârtii, toate limbile Europei. În special engleza britanică. N-o fi lucru rău.
***
Articolul a fost publicat iniţial în www.skipassmagazine.ro
Credite foto: www.bulgariaski.com
Sunt instructorul Florian-Rareş Tileagă şi vă aştept, în Munţii Şureanu, la lecţii de schi şi închirieri de echipamente.