Elogiu frumuseţii

Poţi şti exact cât de inteligent eşti, există posibilităţi multiple de a-ţi măsura şi dovedi inteligenţa. La nevoie poţi descoperi că eşti mai deştept decât te credeai sau, dimpotrivă, mai prost. Pe o insulă pustie inteligenţa îţi e mai mult decât vitală şi necesară, în schimb cu frumuseţea n-ai ce face. Există doar în măsura în care ţi-o recunoaşte un altul... e o valoare relaţională. Degeaba eşti frumos dacă nu te vede nimeni şi nu o recunoaşte nimeni. Frumuseţea nu e un bun individual, ci interuman, funcţional la toate nivelurile, e deopotrivă instinct şi ficţiune culturală, avatar al dorinţei şi formă a armoniei, trăire emoţională şi idee estetică, har al comunicării şi stimulent al fanteziei. E un antidot împotriva angoasei. Apoi, presupune un efort de cultivare continuu. Frumuseţea înseamnă graţie, sensibilitate, forţă, linişte, echilibru, expresivitate, pasionalitate.

Oricărei femei, dacă îi spui că e frumoasă, înfloreşte, devine atentă, emotivă, receptivă. Ultima scorpie poate fi convertită, cu această vorbă magică, în nimfă.

Nici nu are importanţă cine ţi-o spune, în ce context. Această afirmaţie presupune să vezi o fiinţă ca întreg, suflet / expresie / corp. Frumuseţea, o ştiu şi adepţii platonismului, este forţa motrice a trăirii erotice. Nu dorim niciodată un corp ci un suflet întrupat, care se exprimă... "Eşti frumoasă" se traduce, în sinea femeilor, prin: n-am de gând să te exploatez. să văd în tine doar un corp sau doar spirit, să te reduc la carnea ta sau la mintea ta... E o garanţie infimă, dar nepreţuită. E esenţial să o auzi. Un singur "eşti frumoasă" spus, chiar şi fără convingere, pur experimental, de amorul artei poate face minuni. Chestiunea e valabilă şi în sens contrar: dacă îi spui uneia fermecătoare că e fată bună şi atât va sfârşi prin a deveni crispată, stângace, inhibată, ştearsă...

Forând ceva mai adânc, problema de fond e aceea a lipsei de educaţie estetică, a faptului că trăim, în lumea occidentală, într-un context în care toate valorile şi virtuţile considerate prin tradiţie (feminine) tind să fie declasate, tratate peiorativ, depreciate cronic, iar frumuseţea este una dintre aceste virtuţi.

Frumuseţea e cultură, iar carenţele ei produc vulgaritate, grobianism sau sterilitate sufletească. Modelul Lara Croft nu este produsul vreunei amazoniade ci consecinţa unei crize - nu a masculinităţii sau feminităţii - cum spun gurile rele, ci estetice. Frumuseţea şi valorizarea ei ne menţin într-o zonă a fragilităţii, vulnerabilităţii, sensibilităţii... în afara lor devenim gladiatori. Frumuseţea, care este catalizatorul oricărei forme de atracţie, fiind declasată în era pragmatico-tehnicist-consumeristă în care trăim, e în cel mai fericit caz cenuşăreasa virtuţilor, de cele mai multe ori, însă, e considerată o calitate "frivolă" sau chiar o non-calitate.

Într-aşa un hal de ignoranţi sunt unii - în domeniul frumuseţii - încât îşi imaginează că aceasta ar fi o treaptă a manifestării umane şi naturale aflate mai prejos de "cele spirituale" când, de fapt, nu e vorba de nici un mai presus sau mai prejos pentru că frumuseţea nu se află pe o treaptă, ea este o substanţă de contrast revelatoare de sens. Şi în planul intelectului şi în cel al sensibilităţii tot spectacolul gândirii şi al trăirii, tot frumuseţea unei demonstraţii sau a unei expresii este ceea ce convinge.

Un limbaj anestetic, sec, anost, formal, plin de clişee n-are nici o şansă să atingă, să tulbure, să convingă.

Doar frumuseţea - ea fiind ceea ce te surprinde, te tulbură, te încântă, te face să exulţi sau să tresari dintr-un somn al simţurilor sau al înţelegerii, în toate domeniile - este ceea ce dă greutate şi intensitate şi coloratură experienţelor umane, este un generator de sens şi se impune ca o revelaţie. Am încheiat paranteza.

O lume întru totul anestetică este una de entropică, frumuseţea e ceea ce particularizează şi creează linii de forţă, intensităţi, nuanţe, şi în natură, şi în cultură. Frumuseţea e unitate de măsură a unicităţii fiinţelor şi lucrurilor, e deopotrivă, inteligenţă, conştiinţă, etc.