Aventura

Stă aşezat la marginea patului. S-a oprit brusc când tocmai începuse să îşi tragă o şosetă. Este miezul zilei şi se întreabă ce caută acolo. Întrebarea îl îngheaţă pentru o secundă. Ar fi trebuit să fie la birou, sau acasă, sau oriunde în altă parte. Însă, este aici. Într-o cameră de hotel de mâna a doua, cu baie pe hol şi cu nişte prosoape cam rufoase. În cameră are doar o chiuvetă la care se poate spăla cât de cât. Deja a făcut-o. Nu poate risca să meargă la baia de pe hol pentru că se teme să nu îl recunoască cineva.

Termină de tras şoseta, dar întrebarea nu îl părăseşte: "Ce caut aici?" Se întoarce spre femeia din aşternuturi care pare să fi adormit. O priveşte cum respiră uşor, îi admiră linia fină a gâtului, picioarele care chiar şi acum par interminabile. Este frumoasă. Mult mai frumoasă decât orice femeie şi-ar fi putut închipui că ar putea avea în patul lui. Ar trebui să se simtă mândru. Şi totuşi... De unde senzaţia asta de sfârşeală, de lipsă de chef, de stinghereală? Hmmmm... Nu e ruşine. Nu are de ce să se simtă ruşinat. Până la urma e bărbat şi are tot dreptul să încerce. Da... dar oare o fi meritat?, îl întreabă un drăcuşor de gând. Priveşte din nou camera care acum i se pare sordidă. Începe să îşi caute restul de lenjerie şi încearcă să îşi tragă uşor şi fără zgomot pantalonii. Speră ca femeia să nu se trezească. Nu ştie ce ar putea să-i spună. Toate glumele, toată buna dispoziţie şi tot spiritul par să-i fi dispărut ca şterse cu buretele. Îşi dă seama că nu ar şti cum să reacţioneze dacă s-ar trezi. Nu ştie nici măcar dacă îşi doreşte să o mai vadă vreodată. Da. I-a plăcut aventura, senzaţia de viu, de adrenalină, impresia că e din nou vânător. Trebuie să recunoască că şi sexul a fost bun. Dar parcă tot nu e suficient.

Înainte de momentul ăsta construise scenarii, îşi imaginase cum o să fie, cât de mulţumit o să se simtă şi cu cât aplomb o să le povestească băieţilor toată aventura. Acum nu mai are chef să îşi amintească nici măcar pentru el. Unde mai pui că nu are curajul să se ducă nici până la baie, darămite să povestească altora. Poate e prea bătrân pentru asta. Poate s-a ramolit. Poate a fost necesară o aventură ca să descopere că are totuşi conştiinţă. Sau poate e doar laşitate. Nu ştie şi nici nu-i place să analizeze prea mult. Nu vrea decât să facă să dispară toate orele astea, toate zilele şi săptămânile dinainte. Dacă ar avea curaj i-ar lua telefonul şi i-ar şterge mesajele. Dar nu are. Oare ce-o fi fost în capul lui? Unde i-o fi fost mintea? Să se dea aşa pe mâna unei femei oarecare. Brusc îşi dă seama că a devenit o femeie oarecare. Nu o mai vede ca pe cea mai frumoasă, deşteaptă şi rafinată... o femeie oarecare. Şi până la urmă, e vina ei. Nici o femeie n-ar trebui să mai fie atât de credulă în ziua de astăzi. Ar trebui să ştie ce doreşte un bărbat care vine cu flori, cadouri şi alte farafastâcuri din astea. Ar trebui să fi ştiut că nu e vorba de ceva serios. E frumoasă, dar cam proastă îşi spune cu un aer superior. Lasă că aşa o să înveţe să caşte ochii. Până la urmă i-a oferit o lecţie de viaţă.

Începe să se gândească cum să facă să nu trebuiască să o mai vadă vreodată. Să o facă să dispară. Cu gândul ăsta în minte îşi ia cheile, telefonul şi portofelul şi iese uşurel pe uşă. Răsuflă uşurat. Nu s-a trezit. Camera este plătită, nu are decât să doarmă şi după aceea să se ducă singură până acasă. Pentru el gata, s-a terminat. El e om serios. Are copii, o soţie care îl aşteaptă acasă, tot ce s-a întâmplat a fost doar o rătăcire de moment. O să înţeleagă ea. Şi dacă nu o să înţeleagă o să găsească el o variantă ca să pice în picioare. Parcă i-a mai venit inima la loc. Parcă lapte trebuia să ia în drum spre casa?! Din capul scărilor aruncă o privire la recepţie ca să fie sigur că nu-l vede nimeni. Nu e nimeni acolo. Coboară rapid scările şi iese pe uşă fără să privească în urmă. Ajunge la maşină, se urcă la volan şi îşi caută verigheta în torpedo. O pune la locul ei şi pleacă. Pleacă fluierând. Până la urmă, nu l-a prins nimeni. Nu încă, cel puţin.