20.03.2017
Ghorepani Trek este un trekking popular din Nepal şi include şi urcarea pe celebrul Poon Hill. Faimos ca şi Circuitul Annapurnei şi Annapurna Base Camp, Ghorepani Trek închide de fapt o buclă între acestea din urmă, dar este mult mai scurt. Trekking-ul durează 3-5 zile (vizită opţională la Izvoarele Termale de la Chinu) şi trece prin sate ale etniei gurung (inclusiv tibetani refugiaţi). Satele sunt foarte vii datorită fluxului de turişti, dar îşi continuă în paralel şi viaţa lor tradiţională, în ciuda accesibilităţii limitate.

În prima zi de trekking, luăm taxi din Pokhara la Nayapul, de unde mergem în lungul văii Modi Khola până în Birethanti, iar de acolo virăm în lungul văii Bhurungdi Khola. Prânzim în Hille, în Tikhedhungga trecem un pod suspendat şi urcăm abrupt spre Ulleri, unde înnoptăm.

Dimineaţă mănânc acelaşi mic dejun consistent (ouă, porridge, banană, cafea cu lapte) la restaurantul tibetan din Pokhara, apoi mă plantez la agenţia Twin Peaks din colţul străzii şi fac cunoştinţă cu guide-cum-porterul meu, Salia.

Saila are 53 de ani, este în blugi şi adidaşi, are un rucsăcel minuscul, o geacă de puf imensă şi vine tocmai de la Gorkha când este chemat pentru turişti. Îi pasez rucsacul să-l care, eu rămân cu rucsăcelul mic şi luăm un taxi vreo 30 de kilometri până în Nayapul. Taxiul ne lasă în Kerosene Depot Bus/Taxi Stand de lângă Nayapul (1.070m), locul până unde se poate merge cu maşina.

De la parcarea de taxiuri coborâm puţin, trecem un pod peste valea Modi Khola şi mergem în lungul unui drum neasfaltat, străjuit de bananieri cu flori mov până în Birethanti, unde sunt cele două puncte de control pentru permisele de trekking (permise TIMS şi Annapurna Conservation Area). Salia semnează că răspunde de mine şi începem trekking-ul propriu-zis.

Birethanti (1.025m) este un sat de etnie gurung, punct de pornire şi final pentru Ghorepani Trek, idem pentru Annapurna Base Camp şi punct de final pentru una din variantele Circuitului Annapurnei. Datorită fluxului de turişti continuu din sezon, a fost impecabil restaurat şi întreţinut, cu case de piatră cu spoială albă de var, tâmplărie cu tocărie albastră şi flori colorate.


La bifurcaţia din Birethanti virăm la stânga pe valea Bhurungdi Khola şi mergem în uşoară urcare pe un drum forestier. Jeep-urile ne prăfuiesc constant, dar nepalezii vând oricum banane, răcoritoare şi dulciuri pe marginea drumului. Satele Matathanti, Lamdawali, Banjhgara şi Sudame prin care trecem excelează prin pitoresc, terasări migăloase şi varietatea de lodge-uri (pensiuni) şi restaurante turistice - modeste, dar cu un spirit tradiţional deosebit valorificat.

Drumul forestier urcă susţinut în câteva curbe ultima porţiune până în Hile, unde ne oprim să mâncăm la prânz orez prăjit cu ou şi legume. Hile (1.460m) este un sătuc viu, cu o mică piaţetă dezvoltată în mijlocul potecii, în jurul căreia sunt adunate câteva lodge-uri turistice.

Continuăm traseul şi chiar coborâm un pic, apoi urcăm şi încep trepte de piatră care urcă susţinut, inclusiv prin Tikhedhungga (1.540m), alt sat pitoresc plin de lodge-uri turistice, situat în capătul văii. La ieşirea din sat traversăm râul Bhurungdi Khola pe un pod suspendat, coborâm abrupt în vale, apoi începem cea mai grea ascensiune a zilei - treptele de piatră până în Ulleri.


Urcăm susţinut trepte de piatră, înalte şi deloc ergonomice, 2 ore până în Ulleri (2.020 m), unde stăm la Kamala Guesthouse, de unde văd vârful Annapurna de Sud din pat. Seara se strâng în sala de mese (singura încăpere cu sobă) trekkeri, porteri şi ghizi. Rad supă de usturoi, sufleu de brânză cu ou, ceai de mentă şi plăcintă cu mere, iar comanda de mic dejun se dă de cu seara, cu specificarea orei de servire. Socializez cu o olandeză şi o spanioloaică până cădem de oboseală.


A doua zi de trekking, mă plimb puţin prin Ulleri, apoi urcăm treptat spre Banthanti, de unde continuăm până la un afluent al văii Bhurungdi Khola. Urcăm în lungul văii prin Nangge Thanti şi Ghorepani (jos) şi înnoptăm în Ghorepani (sus). Mergem dus-întors pe Poon Hill.

Mă trezesc de dimineaţă cu sentimentul că nu am dormit deloc, dar sunt odihnită. Mănânc micul dejun (ochiuri, pâine de porumb cu miere, ceai masala şi cafea cu lapte) cu Noelia, spanioloaica din Madrid, care trăieşte în Dublin unde lucrează în finanţe. Îmi povesteşte despre femeile cu gât lung din Myanmar, are ghid o femeie nepaleză găsită prin Asociaţia Inside Nepal şi face un trekking de şase zile, dar nu ştie nici ea prea bine pe unde.

Mă plimb puţin prin Ulleri, care are casele aliniate în lungul potecii, iar majoritatea sunt lodge-uri turistice, cu acoperiş, tâmplărie şi mese cu scaune albastre, orientate spre valea terasată în capătului căreia străjuieşte somptuos vârful Annapurna de Sud. Un şir de măgari trec descărcaţi la vale, Salia sună să-mi caute cameră single pentru diseară şi plecăm în sus spre Banthanti, în lungul unor noi şiruri de trepte de piatră, străjuite de cireşi roz tocmai înfloriţi.


În Banthanti (2.210m) ajungem repede, copii în uniforme se duc la şcoală jos în vale, iar unele case au coceni de porumb puşi la uscat la streaşine sau stupi de albine scobiţi în trunchiuri de copac. O casă pe care scrie 'biserică' pare ruptă de realitate, femeile spală vasele la cişmea şi magazinaşele încep să-şi expună marfa în potecă.

Poteca urcă şi coboară până ajunge într-un afluent al văii Bhurungdi Khola, trecem un pod scurt de piatră, filtrez apă la o fântână şi urcăm uşor o potecă care şerpuieşte prin umbra junglei. Ajungem în Nangge Thanti (2.430m), alt cătun micuţ, tot cu lodge-uri turistice, unde o localnică mă ia în braţe să-mi fac poză cu ea. Continuăm poteca prin junglă, la prânz suntem deja la punctul de control din Ghorepani (jos), mai urcăm zece minute şi căutăm cazarea rezervată în Ghorepani (sus - 2.860m) la Nice Viewpoint Lodge, de unde se văd celebrele masive de peste 8.000 de metri ale vârfurilor Dhaulagiri şi Annapurna. Îmi mănânc porţia de spaghete cu sos de roşii şi brânză de iac pe terasa de afară, cu ochii aţintiţi la Himalaya.


Tradiţional, celebrul Poon Hill (3.200m) se urcă dimineaţa la răsărit, dar eu prefer să îl urc după-masa şi să văd apusul. Teoretic dimineaţa se plăteşte taxă la intrarea în poteca de Poon Hill. Urcăm trepte de piatră printr-un coridor de copaci aproape până în vârf, iar celebrul punct de belvedere are un observator metalic prin care şuieră şi vuieşte vântul. La apus sunt maxim 100 de oameni pe Poon Hill, la răsărit cică ar fi vreo 600-1.000.


Steguleţe de rugăciune atârnă peste tot, vârful Dhaulagiri de peste 8.000 de metri aproape că-l ating cu mâna, Annapurna de asemenea, iar câteva ore pe Poon Hill zboară ca vântul. Reîntorşi la pensiune, mănânc din nou supă de usturoi, salată de ton cu cartofi, plăcintă de mere şi ceai de mentă.


(va urma)

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la The extended Ghorepani Trek, Annapurna Conservation Area (partea I)

0 comentarii

Publicitate

Sus