yatak, oda, konak, dolap, kat, kandil, nargile, lamba, vazo, sofa,
bardak, kapak, seramic, yatagan, biçak, kantar, saka,
kahve, ibrigi, tabaka, lule, mushuk, sigara, hijyen, kozmetik, sabun, peruk, makiaj, losyon, büstu,
șalvar, șapca, kilot, südyen, çeket, çorap, makrama, fes, redingot, zuluf, kolye, turban, kaftan, kadife, atlas, modasi, kilim,
terlik, çizme,
para, öfis, bürosü, mahallesi, alișveriș, otantik, plaji, șok, bank,
güvec, raki, porsyion, avantaj, meydani, liman, pazar,
otogar, otobus, bilet, otomatik, taksi, bisiklet, motosiklet, gaz,
bulvar, kapilari, muze, sinema, tiyatro, kanyonu, hipodrom, grifon,
çorba, kadayf, baklava, hamal, kasier,
fiks, bașka, Bizans, nostalji,
broșuri, arkeoloji, kampanya, otel, kuafor, berber, poliklinik, clinic, veteriner, psikolog, kadin, misafir, personel, imparator, fildisi, plaka,
hadji, bronz, mamluk, koordinator, kultur, arkeoloji,
karpuz, portakal, greyfurt, sote, pilav, fasulye, kofte, çikolata, draje, fistik, sos, biber, karanfil (cuișoare), lavanta, defne, çay, sinitzel, salat, limonata, bayram, șerbet, kestane...
b. În urmă cu opt ani, când am călătorit prima dată extensiv prin Balcanii de Vest (la fel ca anul trecut, când am refăcut, parțial, traseul), descopeream, cumva uimit, cumva intrigat, cumva bucuros la fiecare pas, cu fiecare afiș / panou / reclamă / vitrină / copertă de carte pe care îl / o întâlneam, cu fiecare persoană care trecea pe lângă mine în timp ce discuta cu altcineva, în fiecare împrejurare în care era nevoie să întreb ceva, să explic ceva, să aflu ceva - cuvinte sau chiar expresii care îmi erau familiare, pe care le cunoșteam, al căror sens era limpede. Le notam imediat într-o agendă de buzunar (exact cum am făcut în ultimele trei zile de când îmi pierd vremea prin orașul ăsta în care am ajuns întâmplător, despre care se spune că este creația lui Attalos al II-lea Philadelphus - că tare mult își iubea fratele), le reluam/reciteam acasă, verificând scrierea, pronunția și înțelesul lor. Mă minunam când realizam că acestea erau identice, în oricare din țările prin care hoinăream, indiferent în ce caractere erau scrise (latine sau slave), când înțelegeam că este imposibil să pricep de ce sunt atât de țanțoșe țările alea - o parte din ele (nu mă refer la Albania și la Kosovo, în context) care consideră că dețin o limbă proprie, diferită de a celorlalte, în loc să se bucure de faptul că cetățenii lor (sârbi, bosniaci, muntenegreni, macedoneni, sloveni, croați) se pot înțelege (aproape) perfect între ei, profitând de toate avantajele ce rezultă din faptul că, dacă tot a fost să se chinuiască, între 1945 și 1990, fiind obligați să trăiască într-o hiper-țară, RSFJ, după războiul care a generat refacerea comunităților și grupurilor etnice, comunismul fiind pus pe fugă, acum citesc, vorbesc și scriu într-o limbă, una singură, lingua franca a Balcanilor de Vest. Dar care este limba aceea sau cum se numește, de fapt?
Când am reluat, acasă, toate textele scrise în călătoria aceea de trei luni, mi-am dat seama cât de util ar fi (și chiar a fost) să concep un studiu de caz inspirat de noianul acela de cuvinte comune în lexicul țărilor pe care le vizitasem dar frecvent întâlnite și în limba noastră. L-am conceput, l-am alăturat celorlalte, l-am inclus în volumul cuvenit, l-am folosit la examene.
c. Turca este cea mai vorbită limbă turcică, inspirată din oguză, adusă de turcii selgiuci, prin secolul al XI lea din Asia Centrală. Înrudită cu azera, turkmena, qashqai, găgăuza, împrumutând din lexicul arab și farsi, s-a transformat în turcă otomană și a folosit, până în anul 1928, o versiune particulară a alfabetului arab. Reforma propusă de Mustafa Kemal care avea ca element central înlocuirea alfabetului arab cu cel latin (sau o versiune a acestuia) viza realizarea unei legături mai firești între scriere și vorbire, iar, în perspectivă, orientarea pregnantă culturală, economică și socială a noii republici spre Europa. Împrumuturile din arabă și farsi au fost îndepărtate, au fost create (inventate) echivalente turcești sau turcice. Inevitabil - aici doream să ajung după acest lung excurs, au apărut (sau au fost preluate conștient, voit, dorit, chiar de către instituția creată exact în acest scop în anul 1932) în limba turcă, termeni, cuvinte, expresii din limbile țărilor vecine, din limbile partenerilor comerciali, din limbile vorbite de populația de altă origine/limbă din chiar Turcia modernă a lui Mustafa Kemal.
d. Indiferent de țara la care ne referim - în cazul acesta la Turcia de azi, limba (devenită oficială prin documente ale statului) vorbită de majoritatea populației acesteia, depășește mult frontierele geografice, ideologice, sociale ale țării / societății / națiunii. Și se regăsește în tot spațiul cultural (adică, mai ales, imediat lângă graniță, în țările vecine, dar și, adesea, foarte departe, în comunitățile răspândite prin lume). Mi-ar plăcea să găsesc, pentru că, în mod cert, există, o uriașă hartă lingvistică a lumii, cu toate suprapunerile firești geografice pe care vecinătatea le generează la fiecare din limbile oficiale vorbite / scrise azi, cu toate preluările reciproce pe care, cu ușurință, le putem observa, cu toate adaptările firești care țin cont de alfabet, de pronunție, de înțelesul cuvintelor.
e. Povești cu turci, cuvinte în limba turcă, amintiri din copilăria mamei (născută într-o comună din sudul județului Constanța, zonă în care multe localități au și azi denumiri turcești), glume despre și cu turci, feluri de mâncare ce folosesc alimente sau rețete turcești, obiceiuri specifice comunității mixte în care ea s-a născut au existat mereu în casa noastră. Acesta a fost primul meu contact cu o lume diferită de cea pe care o reprezenta familia vâlceană a tatălui meu, cu obiceiuri, tradiții, vorbe și lucruri mult altfel decât cele pe care el le reprezenta.
f. Plimbându-mă prin Kaleici - nucleul istoric al orașului acesta, ascultându-i pe cei pe lângă care am trecut, privind atent pe fereastra autobuzului, citind afișe / denumiri / panouri și având mereu la îndemână agenda, am notat cuvintele reproduse în paragraful cu care am început acest text. Daca aș mai fi așteptat - pentru că mai rămân aici încă trei zile, lista ar fi fost infinit mai mare. Dar, nu mai aștept - observ că, deși am ajuns, în luna mai, și prin Puglia, și prin Emilia Romagna, și prin Marche, și prin Lombardia, în două etape, descoperind, peste tot, minunății, după celelalte două călătorii foarte nemțești ale lunii aprilie, am întârziat sau am uitat să mai scriu, or, asta nu se face. Reiau, așadar, acum, astfel acest bun (pentru mine) obicei.
Există și în limba turcă unele diacritice (care au fost create din motivele deja prezentate, adică pentru a răspunde cerințelor fonetice ale limbii turce) - Ç, Ğ, I, İ, Ö, Ș, Ü, a căror pronunție este unică și care produce farmecul firesc al acestei limbi. Recitesc acum, înainte de a-l trimite spre voi, textul ăsta și mă amuz când mă aud pronunțând, a nu știu câta oară, cuvintele acelea...