Iubitorul de frate Attalus al II lea Philadelphus a condus Regatul Attalid al Pergamului (Bergama de azi, din Republica Turcia) între anii 159 și 138. Lui i se atribuie întemeierea acestui oraș care îi poartă numele (Attaleia, apoi Attalia, devenit Antalya).
Oraș-port, al cincilea ca mărime al Turciei moderne, bine poziționat între Munții Taurus și Mediterana asta atât de mult râvnită, pe rând, de fenicieni, de greci, de romani, de selgiuci, de bizantini, de otomani. Al patrulea cel mai vizitat (din rațiuni turistice) oraș din lume (după Istanbul, Londra și Dubai), dar turcii nu sunt ipocriți ca barcelonezii, de exemplu, adică nu încearcă, urlând,
să-i trimită acasă, după ce
le-au luat banii, și nici nu le percep taxă turistică.
a. Creată în urmă cu mai bine de 2300 de ani, lângă Kaleici - nucleul etern al orașului, așa cum era firesc, din motive de igienă și pentru necontaminare, cam din timpul grecilor călători (adică înainte de înființarea orașului de către Attalos) și al romanilor întemeietori de colonii, necropola descoperită (întâmplător, cum se petrece mai mereu, în timpul excavațiilor pentru realizarea unui proiect complex al municipalității - cu piață, parcare, centru cultural), în anul 2008 în estul orașului, a primit, în cele opt secole în care a fost utilizată activ (adică până în secolul al
V-lea AD), spre îngropare, în cele 865 de morminte scoase la lumină, cercetate, îngrijite și restaurate, pe toți cei care, trecători, ca noi toți, au trăit și au ales cumva să moară în orașul ăsta sau în colonia asta despre care scriu.
A primit, însă, cu mult mai mult, spre bucuria arheologilor: morminte săpate în stânca friabilă, mai bine de două mii de schelete perfect conservate, sarcofage, pietre funerare cu inscripții adecvate numelui, vârstei, profesiei decedatului, ofrande votive, vase din ceramică folosite pentru depozitarea cenușii, obiecte din sticlă, monede, bijuterii, arme, amulete. Cele mai multe dintre aceste morminte (orientate, la origine, mai ales, pe axa
Est-Vest) sunt individuale, simple, puțin adânci. Altele au forma unor culoare lungi (dromos), altele sunt adevărate camere mortuare săpate integral în stâncă, altele sunt chiar cavouri cu polițe pe mai multe niveluri
(într-unul dintre acestea au fost descoperite 176 de cranii plus tot inventarul restului de oase ale celor depuși acolo (că nu pot să scriu nici îngropați, nici înmormântați, nici înpietriți).
Ritualul (povestit și ilustrat în sălile de expoziție ale muzeului acestei fabuloase necropole) era simplu: transportul, pe un car funerar, al corpului din casă la necropolă, derularea unei procesiuni funerare (femei plângând, rugăciuni, incantații...), plasarea decedatului și a darurilor ce aveau să îl însoțească în lumea de dincolo în locul special săpat, închiderea mormântului cu o piatră funerară.
b. În Kaleici (de data asta), în curtea (care face trecerea între cele două clădiri, situate la înălțimi diferite, pentru că
s-a valorificat foarte interesant acest aspect geologic al terenului) Muzeului (mic,
ce-i drept, dar cochet, interesant și complex) de Etnografie, se află o mică pădure de monumente funerare provenite de la morminte ale celor care au ocupat orașul,
l-au dominat și
l-au locuit, începând din secolul al 11-lea, respectiv creatorii statului anatolian selgiuc. Acestea (adică, mormintele și pietrele funerare, sub forma unui stâlp sau a unei coloane cam de un metru înălțime) potrivit cutumelor musulmane, erau plasate în zone publice, în medina, fiind înconjurate, adesea, de monumente, altare, moschei, și nu în afara orașului. Simbolismul acestora este extrem de bogat. Decorațiuni sub formă de flori, bijuterii, medalioane, sculptate în piatră, pentru femei; decorațiuni sub formă de coroană sau turban sau fes, pentru bărbați; flori, din nou, pentru a indica o moarte timpurie; un palmier, pentru a indica mormântul unuia care îndeplinise hajj (pelerinajul la Mecca) și devenise hagiu; o frânghie, pentru unul care a murit spânzurat; săgeata și arcul, pentru un arcaș iscusit și devotat; o ancoră, pentru un pescar; un instrument de scris, pentru un literat sau scriitor; o piatră sculptată sub forma unui voal, pentru o tânără/virgină nemăritată; blazon, în cazul unor femei din aristocrația locală; nici o inscripție, pentru cei care fuseseră călăi.
Coloana (piatra asta de mormânt otoman sculptată) respectă un cod perfect. Are, de sus în jos, o parte superioară (un cap, decorat, cum scriam, aparte, pentru o femeie, respectiv, pentru un bărbat), apoi, o placă decorată cu simboluri (pe care tocmai
le-am explicat), apoi, pe mai multe rânduri, texte care povestesc viața persoanei, astfel încât să fie identificabilă și recognoscibilă pentru apropiați sau pelerini, pe un alt rând este înscris numele decedatului, apoi, o rugăciune menită să îl însoțească în lumea de dincolo, în sfârșit, unul sau mai multe versete din surele Coranului. Toate astea, sigur, în diverse scrieri derivate din limba arabă (celi, kufi...), în funcție de epocă, de origine, de conducător, de legi.
c. Sarcofage uriașe, din piatră sau din marmură sau din alte materiale/roci prețioase, cele mai multe dintre ele descoperite în necropola de la Perge (veche așezare din Licia, încorporată apoi în Pamphylia, situată la câțiva kilometri de Antalya), sculptate, prezentând povești, mituri ori chiar întâmplări adevărate, despre personaje reale (Domitias, Heracles, Aurelia, Demetria, Dionysus) sau mitologice (Hercules) sunt prezentate vizitatorului,
într-o sală specială a Muzeului de Arheologie din oraș.
Le-am văzut,
le-am adăugat celorlalte, din multe alte muzee cunoscute,
le-am apreciat realizarea, rostul și pilda pe care o redau,
le-am înțeles povestea.
